Moartea unui deţinut român din Italia, căruia statul peninsular nu-i acordase condiţii de furt civilizate, a indignat o lume întreagă, inclusiv pe ministrul nostru de Externe, Andrei Marga, un om extrem de sufletist din fire. Demnitarul crede că de vină este doar consulul României din Catania, numit, pe bază de pile, de către regimul portocaliu de tristă amintire. Este inadmisibil ca un consul în Catania să nu ştie limba italiană care, crede domnul ministru, este „la più bella lingua del mondo”. Nu contează că respectivul consul o fi tobă de carte la engleză, dom’le, e în Italia, trebuie să vorbească italiană măcar la nivelul onor. coleg de alianţă al domnului Marga, Marean Vanghelie: „Ceao, ragaţa, ma che fai, fă? Sei belimisa, amore, ti amo, ti volio… va fanculo de macaronari aroganţi!”.
În plus, consulul nu ştia nici măcar dialectul catanian, şi cum naiba să se înţeleagă atunci cu liderii mafioţi din ‘Ndranghetta şi Cosa Nostra? Evident, la sugestia lui Marga, acum va fi trimis în Catania un consul care să cunoască limbajul mafioţilor din Bacău, Constanţa, Craiova sau alte centre unde există o colaborare perfectă la nivel local între USL şi interlopi, întrucât, se ştie, mafioţii de pretutindeni se înţeleg între ei mai bine ca-n esperanto!
Andrei Marga a făcut, spun surse din cadrul Ministerului de Externe, o adevărată criză de isterie auzind că ambasadorul român din Tanzania nu cunoaşte limba Swahili, cel din Papua Noua-Guinee abia rupe câteva cuvinte în dialectul local tok pisin, dar habar n-are celălalt dialect, hiri motou, în vreme ce ambasadorul din Ciad nu ştie să spună în dialectul buru-buru nici măcar „Jos Băsescu!”, ceea ce este total inadmisibil. Ca atare, Marga, care a anunţat deja că se vor debloca posturile din minister, pentru că e foame mare în PNL şi PSD, şi-a mai arătat dorinţa de a face o reevaluare a personalului diplomatic. O măsură corectă, justă şi necesară, menită să-i elimine din sistem pe cei care nu ştiu limbi străine, nu posedă pregătire diplomatică sau n-au nici măcar vreo rudă de gradul IV prin USL.