Până mai deunăzi, eram convins că prietenul cel mai bun al omului este câinele. Dar, după o scurtă vizită la Cornu, mi-am schimbat radical opinia: cel mai bun prieten al omului este găina, fraţilor! Bine, asta cu condiţia ca omul să se numească Adrian Năstase… După cum sigur aţi aflat, Marea Balenă Albă (ca să-l citez chiar pe fiul ilustrului politician, care-şi compara tăticul cu balena Moby Dick-cinşpe tone şi un pic, hăituită de un becisnic căpitan de vapor) va fi executată silit. Unii cârcotaşi au insinuat că lui Adelu i-ar fi plăcut mai curând să fie executat siluit decât silit, dar aceştia sunt oameni fără inimă şi fără maniere.
Aici discutăm despre o problemă extrem de serioasă: dacă decizia instanţei va fi pusă în aplicare, portărei nemiloşi vor veni la cele patru case ale lui Năstase şi vor face curat. Vor lua vasele Ming în care doamna Dana punea lapte la prins, brăţara dacică folosită pe post de zgardă pentru căţel, vangogii de deasupra bideului şi rembranzii de lângă borcanele cu zacuscă, ba chiar şi săbiile feudale originale cu care Năstase obişnuia să toace varza, când o ajuta, ca un soţ minunat ce este, pe consoartă la gătit. Practic, indivizii ăştia răi, tocmiţi în mod clar de Băsescu, îl vor lăsa pe fostul premier doar cu pereţii – dacă nu cumva îi vor confisca şi pe-ăia!
În faţa unei asemenea perspective sumbre, Adrian Năstase pare să-şi fi găsit nişte aliaţi neaşteptaţi. Nu oamenii, care l-au cam părăsit cu toţii în ultima vreme, ci necuvântătoarele. Unul dintre sătenii din Cornu, cu care am stat de vorbă, ne-a declarat că, de la o vreme, în coteţele fermei familiei Năstase e o vânzoleală fantastică: găinile ouă pe capete, într-un ritm trepidant, iar producţia aproape s-a triplat!
„Când a zis la televizor că domnu’ Adrian, cel mai iubit fiu al satului nostru, va fi executat silit, găinile a încremenit, dom’le… Nu v-am spus, da’ ele are televizoare şi-n cuibare, le mai dădeam să se uite la Mezzo, doar ştiţi cât e de meloman domnu’ Adrian! Ei, de la o vreme însă, pentru că ni s-a cam blegit cocoşii, am dat televizoarele pe Antena 3, să-i întărâtăm, să-i mai înrăim! Ştiţi ce se-nfoiază când o văd pe doamna Dana Grecu? Aaa, e ceva de speriat! Ei, da’ cum vă spuneam, era televizoarele date pe Antena 3 şi a dat ştirea asta tristă! A-nnebunit găinile şi alta nu! Şi cocoşii n-a mai cântat unul, toată ziulica, iar dimineaţa s-a sculat la 9, fără un cucurigu măcar, de supăraţi ce era săracii!
Pe urmă însă, nu ştiu ce-or fi cotcodăcit găinile p-acolo între ele ca fetili, c-odată a-nceput să ouă şi de atunci nu se mai opresc! Eu am aşa, un simţ de presimţire, cum să vă zic… parcă ştiu graiul animalelor. Ei, acuma mi s-a arătat că găinile s-a hotărât ele să-l scape pe domnu’ Adrian, când vede că n-are altcineva cine să-l scape! Că ce s-o fi gândit mititelele? Nu-i păcat să vie statul şi să ia ferma, să ajungem pe mâinile a cine ştie ce pedelist care-o să ne ţină numai în apă, paie şi bătaie, ba o să ne dea şi cu 25% mai puţine grăunţe? Aşa, domnu’ Adrian a fost un stăpân foarte bun, toate găinile are numai amintiri frumoase cu Dânsu’! Io zic că dacă ele o ţin tot aşa, într-o lună fac suficiente ouă cât să recupereze prejudiciul impus de judecători şi domnu’ Adrian n-o să mai fie nevoit să vândă tablourili, bijuteriile sau chiar căşili lui!”
Şi, fiind în mare vervă, acelaşi sătean atotştiutor ne-a mai făcut o profeţie: „La cum îl ştiu io pe domnu’ Adrian de ambiţios, oricât ar iubi găinile, nu se va opri doar la ele. Să nu-mi spuneţi mie «Profetul Ameţit» dacă nu, când o ieşi din puşcărie, s-o apuca de crescut şi fazani, ca să fie iarăşi ce-a fost şi mai mult decât atâta! Păi, omu’ are de recuperat bani, nu glumă, şi acuma să fim corecţi: dumneavoastră dacă aţi şti că ezistă în ţara românească 18 milioane de fazani taman buni de jumulit, nu i-aţi jumuli?”.
Exclusiv online