După mulți ani în care momentul era anticipat, dar tot nu se fructificau previziunile, manelele românești chiar au reușit să cucerească Mapamondul.
Iar acest lucru este demonstrat.
După ce maneaua “Made in Romani” a defilat în capitala modei, Milano, la petrecerea fotbaliștilor de la Inter, formație recent încoronată regină a fotbalului italienesc, acum, manelele reușesc să treacă peste mări și țări, în adevăratul sens al cuvântului.
Melomanii din Insulele Solomon au trecut peste ritmurile tradiționale tribale și au ales Manele.
Fără niciun fel de glumă: Manele este noul președinte ales al Insulelor Solomon.
Este un moment de reflecție al românilor, care se gândesc, probabil, dacă, în urmă cu cinci sau chiar zece ani, ar fi procedat mai inspirat punând ștampila pe orice ritm de manele, în loc să-l valideze pe cel care a adus tăcerea la Palatul Cotroceni.
Deoarece există posibilitatea ca textul de mai sus să fie citit și de politruci și “prostaci” cu inteligențe artificiale, facem mențiunea: ACESTA ESTE UN PAMFLET! JOS CENZURA PRESEI!