Noiembrie 1979. La Congresul al XII – lea al PCR, unul dintre cei mai vechi militanți comuniști din România, Constantin Pârvulescu, ia cuvântul la tribună și îi cere lui Nicolae Ceaușescu să se retragă de la cârmă, acuzându-l că pune interesele personale mai presus de interesele Partidului și țării. Este huiduit de toți cei prezenți, criticat, alungat din sală, destituit din toate funcțiile și, peste un an, dat afară din Partid. Februarie 2017. La ședința Comitetului Executiv al PSD unul dintre cei mai apreciați primari din România, Mihai Chirică, este judecat pentru că a avut îndrăzneala să-i ceară lui Liviu Dragnea să se retragă de la cârmă, acuzându-l că pune interesele personale mai presus de interesele Partidului și țării. Este blamat, destituit din toate funcțiile, dar nu e încă dat afară din Partid – probabil pentru că nu s-a împlinit anul.
Acest arc peste timp nu este întâmplător. El arată – celor care încă mai aveau vreun dubiu – că între PCR și PSD nu este absolut nicio diferență. Că, atunci când apare un om curajos, în rândurile acestor partide, și acuză că există pericolul unei dictaturi, toți ceilalți membri de partid îl masacrează fără milă, dornici să facă pe placul dictatorului. Mihai Chirică a fost exclus din toate funcțiile în Partid pentru că a îndrăznit să spună adevărul – anume că ordonanța 13 a fost dată pentru scăparea corupților – și, în primul rând, a lui Dragnea – de pușcărie. Asta o știu absolut toți membri PSD, căci nu există în acest partid naivi care să creadă că pe Dragnea l-a apucat, subit, mila de pușcăriașii care dorm câte trei în pat la Jilava. Excluderea lui Chirică a fost un semn, o pisică arătată tuturor pesediștilor și care miaună sinistru: dacă aveți curajul să spuneți adevărul, dacă aveți curajul să susțineți dreptatea, în contra liderului suprem, acolo unde vă stau picioarele, vă va sta și capul. Oricât ați fi de buni, de pricepuți, de iubiți de electorat, veți dispărea, pentru că Partidul nu are nevoie de deviaționiști, Partidul are nevoie de slugi obediente, care să nu sufle în fața lui Dragnea nici dacă Dragnea s-ar apuca, precum Ceaușescu, să împuște lumea în stradă.
Este dovada supremă că PSD nu poate fi reformat. Nu a existat, în tot partidul ăsta cu sute de mii de membri un om, un singur om suficient de curajos să se ridice de pe scaun și să spună că lui Chirică i se face o nedreptate și i se bagă pumnul în gură. Întreg Partidul a devenit un grup infracțional organizat extins, în care, pe lângă hoții din primele rânduri, există și alte sute de mii de tăinuitori – indivizi care știu că ăia de la vârf fură de rup, dar tac, pentru că la împărțirea prăzii o să aibă și ei cotă parte.
În aceste condiții, singura speranță care ne mai rămâne e Ponta. Da, da, Ponta, ați citit bine, nu m-am ramolit. Ponta și gașca lui de tiriplici reprezintă azi singura soluție pentru destructurarea acestui grup infracțional. Opoziție la dictatura din PSD în exterior nu există: PNL e pe mână cu hoții, USR e prea mic să i se-audă gura, cei din stradă au fost potoliți după ce li s-au aruncat cadavrele vii ale lui Ciordache și Ordonanței. Așa că singurul om care ar putea răpune dictatura lui Dragnea este Victor Viorel Ponta. Deja el a intuit asta și a început să chițăie, din toate pozițiile, împotriva tiranului mustăcios de la Teleorman. De doborât, n-o să-l poată doborî, pentru că Dragnea are prea mulți baroni locali la degetul mic. Dar poate, cel puțin, să smulgă o bună halcă din partid și să fugă cu ea. Nu i-a ieșit figura cu România Unită a lui Diaconu și Ghiță, o să-i iasă, poate, acum.
Partea frumoasă e că s-ar putea ca PSD să se despartă în două tabere, fiecare cu baronii ei. Partea și mai frumoasă o să fie când pensionarii, bugetarii, asistații și ceilalți votanți tradiționali ai PSD, o să fie chemați la vot și-o să rămână ca măgarul lui Buridan, prinși dilematic între sticla de ulei dată de Ponta și kilul de mălai dat de Dragnea, întrebându-se: ”Și io cu cine votez, maică?” Evident, Ponta n-o să aibă curajul lui Chirică, de a spune tranșant lucrurile în față. Așa ceva în PSD nu se poate și nu se face. În schimb, o să-i înfigă lui Dragnea pumnalul de brută mică în spate, tocmai atunci când mustăciosul se așteaptă mai puțin: noaptea, ca copiloții.
