AcasăActualitateLivrăm Apocalipse la domiciliu!

Livrăm Apocalipse la domiciliu!

Nu i-am mai văzut de mult prin cartier, iar bătaia lor fermă în ușă mi-a lipsit cu desăvârșire. Ce-i drept, nici preotul zonei nu a mai trecut de mult să-mi ude pereții și să primească o modică donație, dar de Martorii lui Iehova începuse să-mi fie dor. Și aici e minunea, că ei au simțit durerea mea, așa că au pus mână de la mână, au imprimat mai multe flyere și au început să circule iar prin cartier, întrebând pe la uși „L-ați găsit pe Domnul?”.

Sincer n-am avut timp să-l caut, că sunt prins cu multe în perioada asta, dar ar trebui să fie și el băiat de comitet și să nu se mai ascundă atâta. Trăim în secolul vitezei și numai oameni ca Gigi Becali, plini de bani, își mai permit luxul de a se retrage în sărăcie pentru a-l căuta pe Domnul.

În timp ce colegii de redacție primesc invitații la evenimente fastuoase, pișcotăreli de pus în ramă și filme gratis, eu am fost invitat să văd „ce spune Biblia despre Isus”, un eveniment oferit de Martorii lui Iehova în „Sala Regatului”. Este evident că nu o să fie nicio pișcotăreală, nu o să bem nici măcar vin sfințit, iar la final, conform temei de pe broșură, „Sfârșitul este mai aproape decât credem”, o să am vaga impresie că maya aveau dreptate. Vine Apocalipsa, neamule, și Martorii lui Iehova au atât de mult bun-simț, că vin să te anunțe acasă.

Trebuie să fiu din nou sincer și să recunosc: nu am timp să ajung la acest eveniment. Cum nu am timp să pup moaște, să deschid uși la preoți, să pup mâini și cruci, să cred în integritatea instituțiilor religioase ori în secte pline de atotștiutori. Dacă tot vine Sfârșitul, prefer să fac ceva ce chiar are însemnătate: e sâmbătă, să dorm. Nu pot să-l supăr pe Domnul dormind.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare