AcasăActualitateMai bine miniștri roboți decât o gașcă de hoți

Mai bine miniștri roboți decât o gașcă de hoți

Ce-mi place mie la guvernele astea de tehnocrați că sunt ca o armată de roboței: se strică un ministru, îl dai la rebuturi și îl înlocuiești cu unul mai performant. Așa, progresul e asigurat. Asta spre deosebire de guvernele politice unde, atunci când ministrul se strică singur, ori îl strică anturajul, nu-l aruncă nimeni, ci-l reșapează de o mie de ori și tot cu el, la fel de imbecil sau de jăpcar, ne trezim ministru când revine partidul la guvernare.

În cazul de față, era clar că miniștrilor demisionari Curaj, Bostan, Costescu și Stoenescu le fila de multișor o lampă. Să protejezi tacit mafia doctoratelor lui Oprea nu e deloc o măsură de curaj, după cum să afirmi că trenul e un lux, deci probabil n-ar trebui să-l folosească orice amărăștean de meserie profesor, doctor, inginer, ci doar șmecherii cu gipane și barosanii din sistem, e dileală curată. La fel și să spui că profesorii ar trebui plătiți personal, din buzunar, de fiecare părinte, ca să se simtă și ei stimulați și să nu mai stea ca loazele la tablă.

Mutările făcute de Cioloș sunt binevenite, iar propunerile – excelente. La Educație, un Nemesis al plagiatorilor: Mircea Dumitru, rectorul Universății București, unul dintre puținii care au avut curajul să-l înfrunte pe Ponta când acesta era mare și tare. Cu el la minister, mafia generalului Izmană poate să-și facă liniștită valijoara și să se pregătească de cel puțin un masterat la ”facultatea Jilava”. La Transporturi vine un om din mediul privat, care a lucrat la Renault, deci știe câte parale face francul. La Comunicații e un roboțel care a fost șef de promoție la Drept, a lucrat zece ani la Comisia Europeană, deci n-a avut timp să se strice în cloaca politică de la noi.  E nou-nouț, cu șuruburile strălucind și abia aștept să văd cum funcționează. La Ministerul Românilor de Pretutindeni vine o diplomată de carieră, care a fost ambasadoare în Spania, deci știe problemele românilor din străinătate și sunt convins că o să facă pe dracu-n patru ca votul prin corespondență să meargă ceas la toamnă. Fiindcă șansa asta ne-a mai rămas: ca la toamnă toată diaspora, care cu furci, care cu topoare, să iasă la luptă și să mai reducă din dezastrul provocat de pensionărimea pesedistă și de hipsterimea jumanfișistă.

Uitați-vă bine la roboțeii ăștia și înțelegeți că lucruri mai de calitate prin guvernul României n-o să vedeți curând. Fiindcă vin alegerile și, oricine ar câștiga, va pune în loc de roboței cu membre metalice, oameni de paie care, când e vorba de muncă sunt ciungi, dar, când e vorba de furat, parcă ar fi caracatițe.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare