AcasăActualitateParlamentul European cere ajutor, după ce europarlamentarul Băsescu le-a...

Parlamentul European cere ajutor, după ce europarlamentarul Băsescu le-a epuizat stocurile de băutură

Parlamentul European ar putea să solicite sprijinul tuturor statelor membre ale Uniunii Europene (UE) pentru a suplimenta stocurile de băuturi alcoolice ale bufetului instituției.

Parlamentul a ajuns într-o asemenea criză, după ce fostul președinte al României, Traian Băsescu, a ajuns europarlamentar, ocupându-și postul la Bruxelles. De atunci, bufetul instituției europene nu a mai putut asigura cantitatea de băuturi spirtoase necesare europarlamentarului Partidului Mișcarea Populară (PMP), pentru a-și desfășura activitatea în condiții optime.

În acest moment, bufetul Parlamentului European mai oferă doar apă îmbuteliată și băuturi răcoritoare. De asemenea, cantina Parlamentului European se confruntă și cu o criză de gheață. Stocul instituției s-a dovedit insuficient pentru a asigura câte patru cuburi pentru fiecare pahar cu whiskey servid de fostul președinte și senator, după deja celebra rețetă prezentată la restaurantul de lângă Palatul Cotroceni.

Nici restul barurilor și restaurantelor din capitala Belgiei nu mai au stocuri de băuturi alcoolice. Belgia va fi nevoită să-și crească importurile de spirtoase pentru a face față cererii crescute semnificativ.

Mai mult, situația ar putea degenera, atmosfera din Bruxelles deveninddin ce în ce mai tensionată, în ultimele zile. Consumatorii de băuturi alcoolice din zonă amenință cu proteste de stradă, în cazul în care localurile nu vor fi aprovizionate urgent cu cantități suficiente, astfel încât să poată fi satisfăcută cererea tuturor amatorilor, nu doar a membrilor Parlamentului European.

Consumatorii din capitala Belgiei trebuie să se trezească la prima oră, pentru a spera că mai prind o sticlă de ceva, în urma ședințelor purtate de Traian Băsescu.

Doar restaurantele mai sunt deschise în Bruxelles, dar în acestea se mai poate găsi doar apă. Fostul președinte nu consumă această băutură, fiind sătul de câtă apă a văzut, pe vremea când era căpitan de navă.

Un alt regret al lui Traian Băsescu este că patronul Fotbal Club FCSB, Gigi Becali, nu mai este și el europarlamentar, pentru că ar fi avut ocazia să organizeze ședințe, ca în vremurile când latifundiarul din Pipera încă se mai putea mândri că este patronul echipei Steaua București.

 
Laurenţiu Muşoiu
Laurenţiu Muşoiu
Senior Editor

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare