AcasăActualitatePostul Kanal D: avanpost turcesc în războiul cu Siria?

Postul Kanal D: avanpost turcesc în războiul cu Siria?

Nici nu s-au uscat bine primele schimburi de artilerie între vecinii otomani și acoliții lui Assad, că a și picat bomba. Nu pe bune, precum cea anunțată de imamul care vrea să elibereze Dobrogea de ocupația lui Radu Măzăre, ci mai subtil. Dar asta nu înseamnă că și mai puțin periculos.

Astfel, conducerea turcească a Kanal D a declarat că, în cazul unui război deschis cu sirienii, televiziunea în cauză ar putea declanșa un atac nimicitor chiar începând cu a doua zi. Iată, în exclusivitate, cum va arăta defășurarea în teren a trupelor cu baza în Romexpo.

În linia întâi se va afla, firește, Christian Sabbagh, obișnuit cu astfel de iureșuri de către redutabila poliție română, iar cu tirul, bineînțeles, de la nenumăratele sesiuni de pac-pac la care a luat parte în poligon. Va fi secondat de Virgil Ianțu, care va testa cultura generală a victimelor în privința invaziilor otomane după care, constatând incapacitatea acestora de a-și suna prietenii, le va pune o întrebare fără răspuns: Credeți că există Allah? A – Nu. B – Da. C – Poate. D – Dracu știe.

Apoi, firește, îi va informa, sec, că au atins pragul vieții de apoi.

În imediata lor apropiere, pentru siguranță, se va afla știristul Mădălin Ionescu, cel care, nu-i așa, prezintă emisiunea cu titlul cel mai potrivit pentru o asemenea operațiune: Drept la țintă. Evident, rolul său va fi și acela de a dezinforma trupele siriene cu știri cât mai cretine, din care nu se va înțelege nimic.

Dar poate cea mai cumplită componentă a armatei Kanal D va fi ariergarda, compusă din unitatea de elită Simona Pătruleasa – Liviu Vârciu – Andreea Mantea. Iar dacă misiunea prezențelor feminine este de la sine înțeleasă, ele urmând să seducă și apoi să-i abandoneze pe toți membrii armatei siriene, precum și membrele lor stătute de atâta război de gherilă cu rebelii, recunoaştem că alegerea lui Vârciu este de neînțeles.

La închidere, măturând tot ce mai mișcă în front, se va afla însuși Ernest, el fiind înscărcinat să semene zâzanie între trupele siriene aflate pe punctul de a dezerta. Tot el se va ocupa de extragerea informațiilor sensibile de la acei militari sirieni cu probleme în dragostea față de Assad. Firește, niciun nume nu putea fi mai potrivit pentru activitatea lui Ernest de pe front decât cel al emisiunii pe care o prezintă: Ochii din umbră.

Încheiem remarcând, așa cum se poate vedea și din poză, că retorica amenințătoare Kanal D transpare deja din telenovela Suleiman magnificul, difuzată de acest post. Astfel, pe lângă costumele războinice care au început să fie purtate, ca din senin, de actorii acestei producții, îndemnurile la luptă se fac și ele deja auzite. Scrollul surprins în acest freeze frame nu este decât o dovadă.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare