Ford a prezentat un sistem revoluționar: aparatul care citește semnele de circulație de pe marginea carosabilă, iar mașina încetinește automat, funcție de viteza maximă ce apare pe indicator. Imediat după prezentare, doctor-inginerii chinezi din Dragonul Roșu au lansat un tip de aparat ce scanează persoanele care așteaptă la ocazie pe marginea drumului.
Astfel, prin această nouă tehnologie, se poate observa dacă domnul închis la culoare de pe trotuar a pierdut autobuzul sau doar are nevoie de niște bani împrumut și fără rambursare de la șoferul mașinii. Mai mult, sunt puști de 20 de ani destul de geloși, care au testat calitățile iubitelor lor atunci când mergeau să le ia de acasă. Au existat chiar despărțiri tragice, căci, atunci când se apropiau de prietena lor, aparatul începea să scrie tarife la oră. Iar când tipa intra în mașină, noua tehnologie oferea un prezervativ pe care scria Adibass.
Președintele Iohannis a probat și el un aparat de acest gen, în calitate de șofer, iar Victor Ponta a rămas pe trotuar. După scanare însă, pe ecranul aparatului nu a apărut nimic, absolut nimic. Părerea criticilor politici a fost unanimă: "E normal să nu apară nimic. Exact asta e și domnul Ponta."