Ieri, Ludovic Orban a spus clar și răspicat: „Nu! Nu mărim alocațiile, că nu avem banii ăștia!” În contextul în care ar fi o investiție de doar 7 miliarde de euro pentru viitorul țării, pe care îl reprezintă copiii! În schimb, pensiile vor crește, a zis Orban, însă nu a precizat și cu cât. Dar ele vor crește „cu siguranță”, a punctat Orban, pentru că nu-i așa, de la an la an, masa electorală a septuagenarilor a tot crescut vertiginos. Realitatea politică reflectă realitatea în care se află de-a dreptul societatea noastră: o lume tot mai bătrână pusă în mișcare de amăgirea unei pensii nici măcar mari, dar mai normale raportat la ,,normalul european”. O țară fără copii, e o țară fără viitor. Ei știu oare asta?
Alocațiile n-au prea mai fost mărite, în ciuda guvernelor și legislativelor care s-au tot rostogolit și răsrostogolit.
Gen, nouă ne pasă de moși, dar nu și de bebeluși pentru că ei nu au ștampile. Singura inițiativă lăudabilă i-a aparținut, până acum, deputatului Robert Sighiartău, care a avut convingerea că, copiii românilor pot crește în condiții normale, și a luat decizia naturală de creșterea anuală a alocațiilor în funcție de inflație. PNL crede că odată cu luarea aceastei măsuri, eminamente necesară, asta ar fi deja este destul… În aroganța sa, Ludovic Orban crede că toți copiii din țara asta o duc bine și că undeva, în niște sate uitate de lume, nu există copii mici care se confruntă cu sărăcia abjectă în care au fost aruncați de toți guvernanții de până acum, evident un lucru de care ei n-ar fi de vină cu absolut nimic?
De vină sunt doar poate „tații alcoolici” care au împrăștiat ideea cum că alocațiile ar fi de fapt, izvoare ale lui Bacchus sau că, undeva la noi prin țară, ar exista familii care au descoperit secretul de a câștiga bani proliferând specia la nesfârșit.
În realitate, adevărul nu poate fi mai departe de aceste legende. În România este mult mai scump să crești un copil decât ți-ar permite alocația, și în fapt, nașterea unui prunc reprezintă din punct de vedere financiar o pierdere netă.
Ia-ți valiza! România este exemplul unui stat care nu dă semne să aibă o motivație de încurajare a creșterii demografice. Cu toate că, populația noastră scade de la an la an, nu mai avem nici fabrici, nici muncitori… Pe șantiere vezi doar vietnamezi și chinezi…
Odată ajunși la școală, copiii sunt confruntați cu un sistem învechit, iar mai apoi sunt împinși să-și părăsească orașul de baștină pentru că nu au locuri de muncă, și să se ducă în străinătate… Da, românii fac cozi la intrare în aeroporturile Charles de Gaulle sau Heathrow pentru că: Aici nu se mai poate! Și e ironic cum s-a ajuns aici, în contextul în care aveam totuși un potențial destul de mare.
Am avut la dispoziție 3 decenii, sunt deja 30 de ani în care totul pare să stea pe loc iar amăgirea este una mare. Este de-a dreptul trist să realizezi discrepanța grasă cu care trebuie să te confrunți rămânând pe #Aici, cu noi, în România…
Însă zâmbești din nou, la gândul că, atunci când dai drumul la Televizor circul e pe gratis. Măcar atât.
