AcasăActualitateȘtiri din Mass Mediocria

Știri din Mass Mediocria

Cea mai bună sursă de umor involuntar sunt fluxurile de știri. Habar nu aveți câte năzdrăvănii se întâmplă în lumea largă numai din vina câte unui deget mai gros pe o tastatură cu litere prea mici – adică a celui care culege și pune știrile on-line. Că doar nu credeți că mai există și vreun cap limpede (aka corector) ca interfață între o știre și ochiul cititorului?

Uite așa, într-un flux de ştiri al Mediafax de la ora 11.00, s-a născut statul „Ecuator”. M-am frecat la ochi şi-am crezut că s-a-ntâmplat să i se „umfle” degetul vreunui culegător care, astfel, a tastat „t” în loc de „d”. Nici vorbă, căci mai departe am citit: „Guvernul ecuatorian şi-a prezentat demisia”. Bun, asta înseamnă că, dacă există Guvern, musai trebuie să existe şi Ţară. Atunci, „Ecuator” este acea ţară care la Nord se învecinează cu Polul Nord, la Sud (n-aţi ghicit, nu cu Polul Sud!) cu Antartica, la Est cu Antartida (şi o parte din Atlantida) şi la Vest cu „West Side Story”. Cu linie punctată, ţara „Ecuator” este străbătută de râurile Tropicul Capricornului şi Tropicul Racului şi, când plouă abundent, Paralela 45. Dar nu prea plouă. Cele mai importante forme de relief sunt Muntele lui Venus, Triunghiul Bermudelor şi Groapa Marianelor. Clima, că n-am vorbit despre climă, este temperată de vânturile experienţelor termo-nucleare efectuate cu ajutorul recoltei de fasole boabe din producția internă.

Așa, de Realitatea, am aflat că Internet-ul are ministru! Sau, mă rog, că românii din Republica Moldova sunt mai avansați decât par. Și tot așa am aflat că nu numai Ponta știe să fure cu copy și paste. Citeam pe Realitatea.net că: “În schimb, potrivit unui comunicat al Ministerului de Internet, totul a fost o înscenare” și măminunam cum nu-i tremură operatorului de la HotNews copy-paste-ul: „… Potrivit unui comunicat al Ministerului de Interne, scrie Realitatea.net, cazul răpirii fostului director al Serviciului de Informaţii şi Securitate, candidat pe lista Partidului Comunist, Artur Reşetnicov, a fost o înscenare”.

E un caz clar de aflat măcar din două surse distincte și sigure faptul că Victoraș al lor este mai tare decât Ponta al nostru.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare