M-am obişnuit să privesc cu o curiozitate de copil toate taxiurile în care mă sui. Azi am avut parte de cel de mai sus şi eram convinsă că undeva într-un colţ mic şi lugubru al internetului cineva a reuşit să îl importalizeze într-o poză.
De la Elvis-ul fosforescent, la brelocul cu chipurile copiilor, de la cruci aurite cu sigle de D&G pe ele atârnate de oglinda retrovizoare garnisită cu stickere în culorile clubului de fotbal preferat, taxiurile sunt adevărate temple ale unor personalităţi cu totul şi cu totul speciale. Aşa cum biroul meu e recunoscut după bufniţele de lut ascunse printre monitoare, aşa fiecare taximetrist îşi individualizează spaţiul de lucru cu deosebită meticulozitate, spunându-ţi, astfel, lucruri despre el, şoferul care te conduce, ce îi place, cât de extravertit este, ce hobby-uri are.
În toate mă simt bine, dar şi puţin stânjenită, pentru că am senzaţia că sunt un intrus, aşa că mereu încerc să nu mă mişc foarte mult sau să par de parcă banii daţi pe cursă îmi dau drept de proprietate pe maşină timp de 10-15 minute până ajung la destinaţie.
Dar imaginea de mai sus… este departe de a evidenţia un hobby. Taxiul cu „tapet” religios este un loc al transformărilor. Ai între 5 şi 15 minute să rememorezi toate păcatele pe care le-ai făcut de la primul caca la oliţă până dis-de-dimineaţă. Te căieşti, te simţi mic, negru şi nesemnificativ şi te îneacă plânsul. Simţi că trebuie să fii un om mai bun, să dai de mâncare maidanezului care te-a muşcat, să o suni pe mama mai des şi să vorbeşti cu prietenul căruia i-ai furat nevasta, să îţi ceri iertare (şi, eventual, să îl rogi să o ia înapoi). Dacă ai norocul să mergi mai mult, ai timp să te împaci cu tine, să regăseşti acel colţ minunat şi neîntinat al fiinţei tale de unde să te reinventezi. Dacă mai ai parte şi de o frână bruscă şi şoferul evită cu succes un impact cu alt participant la trafic, atunci înţelegi şi mai bine. Brusc, eşti umplut de har divin şi sufletul tău se întoarce către Dumnezeu. Gata. Lumea e un loc mai bun.
Mie nu mi-a provocat mai nimic decât o uşoară grimasă de „Uău. OK. Uău”. Dar probabil că alţii sunt mai spirituali decât mine.
