O din păcate foarte mare parte a populației Bucureștiului pare să aibă ferma certitudine că singura modalitate de a pătrunde într-un mijloc de transport de comun de suprafață este asaltul. Momentul în care ușile unui autobuz, troleibuz sau tramvai se deschid este totodată momentul în care un puhoi de oameni, îndeosebi de vârste înaintate, se aruncă orbește și vitejește înăuntru, fără să aibă nici cel mai mic dubiu că persoanele deja aflate în vehicul nu au nici cea mai mică intenție să coboare.
Dacă totuși se găsește un asemenea nefericit, acesta va fi cotonogit, împins, împuns și străpuns de coatele ascuțite și ghetele grele ale unor băbuțe care strigă în același timp cu voce stridentă „lasă-mă să urc, nu vezi că sunt bătrână? Pic de respect nu mai au tinerii din ziua de azi!”.
Călătorul aproape ajuns la destinație nu are astfel decât un singur mijloc de a coborî: uzul nesimțit de forță.
Un brânci nu din cale afară de gingaș acordat unei bunicuțe severe și un umăr înfipt cu sfântă mânie în maxilarul unui moșneag răutăcios – acestea sunt metode care, din păcate, nu pot fi evitate dacă vrei, cu adevărat, să treci prin grămada de pensionari care nu au în minte decât un singur lucru: să nu precupețească niciun efort pentru a obține în timp- record, și indiferent de pierderile suferite (de alții sau ei înșiși, nu contează), un loc pe scaun.
Vorba bună nu duce nicăieri, rugămințile și avertismentele nu ajută – așa că luați-vă inima în dinți, uitați pe moment că aveți și voi un bunic, o bunică și aruncați-vă în luptă contra armatei de boșorogi. Altă posibilitate nu există.
