În ultima perioadă v-am tot recomandat să mergeți la teatru în ideea că timpul pierdut acolo se materializează totuși într-un discurs țopist, iar timpul pierdut la film nu te lasă decât cu veșnicele opinii despre „poveste“, „efecte“ și „actori“. Și uite d-aia n-aș băga mâna-n foc pentru Grudge Match, ba mai mult aș spune că-i mai rentabil și interesant să stai două ore în fața unui cântăreț stradal, în ger, povestea lui fiind sigur mai amuzantă, incitantă și moralizatoare decât ce a gândit Peter Segal pentru filmul ăsta supraevaluat.
Spun că-i mult prea apeciat pentru cât de bun e fiindcă are un uriaș 6,7 pe imdb și ăsta-i deja scor de trecere. Filmul nu-i execrabil, dar e o dovadă-n plus că Stallone și de Niro n-au învățat încă să tricoteze și-n loc să stea în casă să facă un pulovăr ori un mileu încă mai joacă-n filme care parcă-s făcute să le strice toată cariera. Despre asta-i vorba în film: doi bătrâni ce nu pot trece peste o ceartă de acum 30 de ani și vor să-și flexeze reumatismul și artrita din nou. Și umorul e mai mult decât facil și evident.
Dacă ai văzut trailerul e clar că ai văzut și filmul și toate poantele posibile. Tot ce te mai poate surprinde e faptul că Stallone e desfigurat de operații estetice. Pielea pe față parcă-i prinsă în ace de siguranță, falca stă să-i cadă la fiecare frază rostită și mâinile îi sunt umflate precum pieptul Biancăi Drăgușanu. E clar că-n viitorul film Stallone va avea rolul unui Flubber umanoid.
Concluzia? Bătrânii se bat, unul câștigă dar n-ajută la nimic, Kevin Hart mai sparge monotonia cu câte o glumă și filmul e atât de slab încât o să-l vedeți cu surle și trâmbițe la următorul revelion pe Pro Tv.
