Nu c-aş vrea ca să mă laud, da’ am fost şî io feşior
Şî să şciţ că după mine fecili mureau dă dor.
Nu găsai aşa un jiune nişi dacă umblai tot roată
Şî cotai cu limba scoasă păstă tot, pân lumea toată.
Da‘ aveam şî o fălincă, dă-m punea v-una v-un gând,
Mă-nroşam tăman ca racu şî băgam capu-n pământ.
Ş-uice-aşa-ntr-o bună zâuă m-o trămes primariu Ghiţă
Ca s-aduc dân Gara Mare noua noastră dăscăliţă.
Una cinără, frumoasă, numa să ce baje-n boală!
S-o aduc cu o şăretă şî să o grijăsc la şcoală.
Şe măi!…C-o suii cu mine şî pornirăm cătră sat,
Da‘ a naibii, că tot drumu, ea la mine s-o uitat.
Başca, şe să vă măi spun io, că ofta ca dân rărunchi
Şî-m ţânea o mână-n poală ş-aialaltă pă jenunchi.
Când coló, măi cătră luncă, o căţa şî cu un câne
Să împerecheau pă rupce fără câta dă ruşâne.
– Oare cum şcie căţălu când îi vremea potrivită?
Să uita la mine-n poală, când mă întraba, uimită.
– Şe să zâc io, domnişoară? i-am răspuns, cu ochii-n jios,
N-are cum să nu cunoască, şcie iel după miros!
P-ormă după câta vreme, vege-o iapă ş-un armig
Şe să călăreau şî ăşcia dup-un dâmb cu pipirig:
– Dară calu cum le şcie, că şî iel îi dobitoc?
Zî-i, frumosule, odată…că io nu prişep dăloc!
– Tot aşa ca măi-năince! i-am răspuns io, ruşânos,
Ca şî vieru, ca şî bicu…Toţ să iau după miros.
Ş-uice, c-am ajiuns la şcoală! Ea în loc dă bun rămas:
– Mă frumosule, mă cauţ când ce măi dăsfunz la nas!!!
