Academia Cațavencu continuă seria restituirilor cuprinse în proiectul muzical partenerial lansat, împreună cu nume consacrate ale folkului românesc, în decembrie 2014. Cei ce iubesc cântecele de dragoste și s-au săturat de pisi, iubi, boomți, baby și-alte piți încurcate în portativele comerciale ale zilei își pot procura din nou bilete la Academia de Folk: din 23 februarie, gratuit, împreună cu ediția de Dragobete a ”Academiei Cațavencu”, cititorii noștri, întotdeauna mai inteligenți și mai cultivați ca ai lor, primesc cea mai recentă compilație a cantautorului Puiu Crețu, ”Dragoste în Alb și Negru”. Un album în tonuri clare, pentru cei ce nu vor o viață cenușie, disponibil, firește, în limita stocului, în rețeaua de distribuţie a presei.