La cererea unui mare număr de cititori (doi) dintre cei cinci ai noștri, pagina 3 a dicționarului daco-român va conține explicațiile pentru un singur, dar deosebit de important, termen de origine clar dacică: Zgonea. Iată argumentele dlui Cotizo Popescu, față de care noi am votat aprobator, la două mâini – precum Cătălin Voicu la referendumul pentru suspendarea dictatorului:
ZGONEA a fost moștenit în actuala limbă așa-zis română de la numele lui Zgoneus, principalul om în Stat pe vremea lui Burebista, în afara lui Burebista însuși, bineînțeles. Zgoneus a fost tarabostele conducător al Zgubileusului, echivalentul dac al Senatului Roman. Zgubileusul era o instituție unicamerală, denumită și Marea Adunare a Dacogeților de Pretutindeni. Burebista avea obsesia lucrului unic, el dorind o singură Sarmizegetusa, o unică Dacie Mare și doar un Zgubileus, dimpreună cu singularitatea lui Zamolxes și a sa personală. Așa că numai un tarabostes s-a dovedit demn de a conduce forul legislativ al Daciei: evident, Zgoneus.
Acesta a avut o carieră fulminantă după înscăunarea lui Burebista, ajungând rapid din strungar la oi Tarabostes-Șef și apropiat al Regelui. Se pare că expresia din basmele românești referitoare la eroii care cresc într-un an cât alții în zece de la ascensiunea lui Zgoneus provine. Impresionat de calitățile lui, Burebista nu îl considera un supus, ci îl trata ca pe un adevărat coleg. Nu exista inițiativă legislativă să nu fie convenită mai întâi cu bunul său tovarăș și prieten. Procedura adoptării legilor era următoarea: Regelui îi venea ideea pe care o transforma în dorință, comunicată apoi lui Zgoneus drept stăruință. Zgoneus, la rândul său, o prezenta celorlați tarabostes din Zgubileus, iar ei primeau imediat dreptul de a o aproba în unanimitate.
Sistemul fiind simplu și fără rafinamente întortocheate, Burebista nu avea niciun fel de problemă în a vedea idei personale adoptate în legi. Așa a impus și decretul de tăiere a viilor, exasperat de starea națiunii aflate în euforie continuă. Fiind mereu sub influența lui Dezmatzos (omologul lui Bacchus), dacii erau constant surprinși de atacurile zăbăucilor; tribul zăbăuc trăia din furatul bunurilor jefuite de daci de la triburile cazbecilor, adică cele considerate inferioare – datorită faptului că se ocupau cu munci agricole. Situația a devenit insuportabilă pentru mândrul Rege Burebista, sătul să vadă agoniseala din sfintele prădăciuni dusă pe apa Zâmbetei atât de ușor. El i-a comunicat dorința sa de radere a viilor lui Zgoneus, care a transpus-o legislativ în timp record, cât au băut votanții ultima cupă cu vin.
Rămași fără principala ocupațiune și lipsiți de starea lor preferată- mahmureala, dacii simpli au ajuns tot într-un timp record la revoltă populară, soldată cu lichidarea fizică a lui Burebista la Zurzudava, sub acuzația de genocid. Burebista a murit eroic intonând "Daciada Dezalcoolizării", imnul de Stat compus tot de el, acuzând serviciile externe de implicare și subjugarea Daciei intereselor viticole străine. Posibil să fi avut dreptatea lui, vinurile dacice fiind de o calitate excepțională, mult căutate la export și premiate la Expoziții. Zaibărul, zghihara, zaharoasa, razachia și rozeusul duseseră faima podgoriilor dacice în toată Europa vremii. Erau solicitate în special datorită modalității de obținere, strugurii fiind zdrobiți de zexoasele femei dace în pielea goală și naturală.
Dar să ne întoarcem la subiectul principal, Zgoneus. Colegul lui Burebista, văzându-se fără partenerul încoronat, a încercat să pozeze în revoluționar, afirmând că el însuși făcuse parte dintr-o organizație secretă ce urmărea răsturnarea dictaturii și intitulată "Zorul Zaverei Naționale". A fost, însă, demascat de alți colegi și care îl pizmuiau de multă vreme pentru poziția privilegiată. Avertizat din timp că urma să fie zgonit spre temniță, Zgoneus a dispărut subit din istorie folosind, se pare, tunelurile tainice din Munții Orăștiei. Deoarece sub România se află, cum știm din istoriile dacomanilor noștri, numai tuneluri temporale și portaluri spre alte dimensiuni, Zgoneus a mai fost zărit abia pe la 1568 când era coleg cu Mihai, viitor Viteazu, în Târgul de Floci. De atunci și formularea românească "te doare flocii!" pentru situații incredibile, precum prezența actuală a lui Zgonea la loc de frunte și cinste în Cetatea de Scaun a neodacului Iohannis.
