Poate ai venit vreodată de la bere cu prietenii și ai primit din ușă întrebarea „măi, dar ce vorbiți voi acolo, cu orele? și începi să te bâlbâi și să-ngâni un răspuns care înseamnă „fotbal, alcool, chestii…“. De fapt, suntem capabili să vorbim mai mult de atât, dar parcă niciodată nu ne scăldăm în niște subiecte atât de profunde precum relațiile pentru că nu le rezolvăm niciodată logic dacă facem terapie de sausage-group. Ori cădem în truisme („ce mă?! Nu treci tu peste ea? N-are balta pește“), ori filosofăm-alcoolic până nu rezolvăm nimic. Fetele par mai capabile în momentele grele. Se adună, plâng, se încurajează, îi ard pozele și pantalonii și se uită la filme cu Ryan Gosling. Cum e în „Panica“ de Mika Myllyaho?
Trei bărbați cu probleme sentimentale se decid să le rezolve prin terapie amatoricească. Unul mai poetic, altul mai direct și unul mai disperat ajung involuntar să-și descopere frustrările și parcă se mijește o vindecare. Totul presărat cu umor, ironie și acel déja-vu. Da, e genul de piesă la care sigur îți vine să spui măcar într-un moment „știu ce zice/simte“. Dacă-n alte piese de teatru se tratează probleme precum suicidul, disperarea sau depresia, aici se vorbește strict de nevoi și ce vor sau nu (unii) bărbați, în interpretarea realistă a lui Gabriel Răuță, Alexandru Jitea și Vlad Zamfirescu.
Dacă vrei să vezi cum ar decurge discuția unor bărbați despre relație, cu prea puțină bere și deloc „pula mea, las-o și aia e!“, mergi la „Panica“ în regia lui Theodor-Cristian Popescu la Teatrul Nottara. Răspunsul la unele întrebări tot îl găsești.
„Panica” de Mika Myllyaho, pe 7 și 19 februarie la Nottara.
