AcasăCulturăMozart x 2 şi Saint-Saëns x 1 – concertul...

Mozart x 2 şi Saint-Saëns x 1 – concertul Orchestrei de Cameră Radio

Este cunoscut publicului larg mai ales pentru partituri ca suita „Carnavalul animalelor” – din care face parte şi celebra lucrare coregrafiată sub titlul „Moartea lebedei” – sau opera „Samson şi Dalila”: compozitorul francez Camille Saint-Saëns. Compus în doar trei săptămâni, Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră semnat de Saint-Saëns este o importantă partitură în repertoriul pianiştilor de pretudindeni. Solistul serii la Sala Radio va fi pianistul LUCIAN VELCIU. Laureat al mai multor competiţii de specialitate – premiul al II-lea la Concursul Internaţional de Pian „Carl Filtsch” (Sibiu) sau Premiul I şi Marele Premiu la Concursul „Pro Piano” (Bucureşti), Lucian Velciu a fost aplaudat în recitaluri şi concerte pe scene ca Filarmonica „Marea Neagră” – Constanţa, Piaţa Festivalului Internaţional „George Enescu”, Sala Studio a Ateneului Român ş.a.

Miercuri, 14 mai (19.00), la Sala Radio, veţi asculta frumoasa partitură cu acompaniamentul Orchestrei de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Cristian Brâncuşi. Programul serii cuprinde de asemenea Simfonia concertantă în mi bemol major pentru oboi, clarinet, fagot, corn  şi orchestră – semnată de Mozart – cu VALENTIN GHITA – oboi, EMIL VIŞENESCU – clarinet, PETREA GÎSCĂ – corn şi IONUŢ MARDARE – fagot. În a doua parte a concertului va putea fi ascultată o altă partitură mozartiană: Simfonia nr. 39 în mi bemol major.

 

Din 1990, CRISTIAN BRÂNCUŞI este dirijor al Orchestrei de Cameră Radio. În tot acest timp, a prezentat sute de concerte cu un repertoriu variat, de la lucrări preclasice la creaţia contemporană.

Între anii 1977-1983 a activat ca dirijor permanent al Filarmonicii “Paul Constantinescu” din Ploieşti, ulterior a îndeplinit aceeaşi funcţie la Orchestra de Studio a  Radioteleviziunii Române.

Este autor a diverse lucrări camerale, simfonice şi vocal-simfonice. De asemenea, pasionat interpret al muzicii de avangardă, Cristian Brâncuşi este deseori invitat să susţină concerte în manifestări de profil ca ”Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi”, ”Worldmusic Days” şi alte festivaluri de gen.

A realizat imprimări pentru radio, televiziune, muzică de film, înregistrări speciale pentru casele de discuri Electrecord şi AKSAK (Franţa). Apariţiile sale în turnee în Italia, Germania, Polonia, Rusia, Iugoslavia, Bulgaria, Ungaria, Filipine, SUA, Spania, Venezuela, Uruguay, Franţa  au fost apreciate de public şi de presa de specialitate.

Un moment de succes al carierei sale îl reprezintă concertele susţinute  cu Orchestra de Cameră Radio în turneele din Coreea de Sud (2003, 2005) excelent primite de  un public entuziast şi numeros, ca urmare, artistul a fost invitat  să dirijeze Orchestra Filarmonicii din Jeonju.

 

Biletele sunt disponibile pe , în oficiile Poştei Române, în Magazinele Inmedio semnalizate “Bilete.ro”, în Magazinele Germanos şi la Casa de Bilete a Sălii Radio.

 

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www. sau www..  

 

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia „Radio România” – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bul. Eroilor, Calea Plevnei, Bul. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare