Haidaţ să vă zâcă uica o poveastă-agevărată,
O-ntâmplare d-a cu tâlcuri şe s-o petrecut odată:
Şică Dumezău dân Şeruri, să mă cregeţ pă cuvânt,
L-o luat pă Sfântu Pătru să scoboare pă pământ.
Că pă vremea cu prişína era foamece-aşa tare
Dă mureau săraşii oameni dî la mic până la mare.
Ş-uice cum, umblând pân lume şî-mpărţînd colaşi cu sacu,
Văd în cale o muiere care să sfăgea cu dracu.
Îş strîgau măscări dă numa, p-urmă, ca o vâlvătaie
S-apringeau şî una-două să să ieie la bătaie.
– Petre, lasă işi colaşii, lasă saşii jios şî, zău,
Du-ce iuta şî-mpacă-i! spusă Bunu Dumezău.
Șe să facă Sfântu Pătru? O plecat frumos la pas
Şî s-o-ntors în fuga mare, după jiumăta’ dă şeas.
– Na, i-ai împăcat tu, Petre, că stătuş cam mulcişor?…
– Împăcat, Slăvice Doamne, da’ n-o fost dăloc uşor!
Cât mi-s io dă Sfântu Pătru n-am putut ca să-i împac
Nişi pă dracu dă muiere, nişi pă joanghina dă drac!
D-aia, n-am avut şe faşe…Ca să pot să îi ogoi
Le-am tăiat frumos cu brişca…limbili lu amândoi!
– Tii, mă Petre, păi aişea n-am venit ca să strâcăm…
Lumea asta păcătoasă am venit s-o îndreptăm!
D-aia, fuji năpoi la ăia, du-ce tu năpoi, dăloc,
Ia-le limbili şî-ndată să le puni frumos la loc!
Şî să dusă Sfântu Pătru, da’ în graba ast-a lui,
Lu muiere dîn greşală,-i pusă limba dracului…
Iar lu drac, limba muierii…şî d-atunşi, luaţ amince,
Pă pământ muierea parcă, parcă-i câta măi cumince…
