– Boieri dumneavoastră, v-am adunat aici la Sfatul Țării. Știți că sunt un Domn cu aplecări asupra a tot ce au de spus dregătorii mei, mai ales în vremurile tulburate. De când n-a mai avut Moldova un voievod îngăduitor ca mine?
– O, doamne Ștefane, nici nu ne putem aminti măcar vreo poveste despre un așa Stăpân luminat! Poruncește întrebările și-ți vom răspunde cu silință!
– Gămane, ți-am mai zis că ai năravul să grăiești necercetat! Oșteni, faceți-i o scurtare de-un cap, mă umple iar de nervi nesocotitul! Executarea, să nu vă execut eu pe voi! Buuuun…că tot am scăpat de pițifelnic, să vorovim cu răbdare. După cum știți cu toții, și dacă nu știți vă spun eu acum, nebunul de Vlad s-a luat în țepe cu turcii. Ia ziceți-mi, ținând seamă că eu, Ștefan Vodă Domn cel Mare, am ajuns pe tronul Bogdaniei cu ajutorul lui și gândindu-ne la legăturile de sânge valah, ce ar trebui să fac?
– Mergem cu oaste în sprijinul fraților din Valahia Mare, Sfinte Ștefane! Du-ne la luptă!
– Bourene, tot un bou ai rămas, că dară din bivolul de tac'tu nu era să iasă vreun bidiviu pursânge! Tăiați-i capul!
– Măria Ta, îndurare! Ce-am greșit așa tare?!
– Tu n-ai greșit nimica, numa mamă-ta a fost o vită când te-a fătat! Luați-l! Ia uite, boieri mari, ce draci mi-a făcut nemernicul! Alte păreri?
– Știu eu, doamne: stăm acasă și nu ne băgăm. Țeparul să-și rezolve singur încontrările cu otomanii. Așa-i trebuie, dacă l-a mâncat în locul pe unde intră țeapa!
– Miloș, credinciosule, de tine chiar îmi pare rău, tocmai vorbeam cu nevastă-ta azi-noapte ce supus bun ești. Ziceți-i călăului că am dat poruncă să-i iasă din prima toporișcă, altfel îi tai eu lui capul și la toți din șatră! Așaaaa…mai e un răspuns și-i limpede că următorul știutor va rămâne cu capul pe umeri. Spun eu: intrăm la bătaie contra lui Vlad, acum e momentul să luăm Chilia de la ungurii cărora li s-a închinat țeposul! De acord toată lumea?
– Da, Măria Ta! Așa ne gândeam și noi! Chilia, pământ moldovan!
– Minunat, boierii mei. Uite de-asta mor eu să vă cer sfatul înaintea deciziilor cu însemnătate. Țepeș își pune boierii în par, să fiți fericiți că slujiți un Domn înțelept ca mine! Adevărat?
– Până la moarte, Măria Ta!
– Ia să vedem acum cât de bine vă pricepeți la politică înafară. Dacă noi suntem vasali polonilor și aliați cu turcii care-i vor bate pe frații valahi vasali ungurilor, cu cine urmează să ne batem noi mai pe urmă?
– Cu ungurii, mărite Ștefan! Mama lor de bozgori!
– Foarte bun răspuns, beau pentru asta! Cotnarul face un diplomat din orișicine. Așa e?
– Așa-i, așa-i, Slăvite Domn!
– E bine…deci i-am lovit și pe unguri, mai ales că-i musai să le luăm Chilia. De ce vrem noi să luăm Chilia?
– Pentru că-i a noastră, Stăpâne! Nu-i așa?
– Nu, prostanule, mai încearcă o dată!
– Pentru că-i…frumoasă?
– Ia să vezi tu ce frumoasă-i viața fără căpățână! Și eu care credeam că vă intraserăți în mână! Haide, harșt repede! Să vă lămuresc tot eu, tolomacilor, până nu ajung să vorbesc singur. Pentru că și turcii o vor!
– Păi n-ai spus Luminăția Ta că turcii ne sunt prieteni?
– Or fi prieteni cu înfierbântata de mă-ta, zimbru pe două picioare! Ăstuia îi tăiați întâi limba, măcar înainte de pierderea bolovanului să nu mai vorovească aiurea! Moldovenilor, noi ne batem cu alți valahi și să nu ne batem cu otomanii?! Vine și rândul lor, nu degeaba o să fiu eu atlet al creștinătății!
– Moarte turcilor, Măria Ta!
– Da' ce strigați așa fără snagă? Aaaa…mai sunteți doi! Voi n-ați auzit că unde-s doi puterea crește?
– Nouă ni s-a înmuiat, Măritule! Avem voie la ușurătoare?
– Ce să mai căutați, se vede că v-ați ușurat pe craci! Ultima întrebare pentru azi: cu cine a mai rămas să ne batem? Cu po…cu polo…
– Cu poloboacele? Dară nu ne luptăm tot timpul cu ele?
– Strașnic răspuns, gogomane! La buturugă și cu ăsta, crușea mamii lui de bețâvan! Tu ăla micu' cu barba creață, de-ai rămas cuc acilea, ce treabă învârți pe la Curte?
– Să trăiești, Măria Ta, sunt vistiernicul Isac!
– Hopaaa…mei Isac, ce se-aude cu îndatorările înafară, s-au încheiat cele trebuincioase?
– Absolut toate, Principe, creditorii noștri sunt fericiți să aibă Valahia Mică de mușteriu. Renumele Măriei Tale stă zălog bunei credințe a înapoierii banilor cu asupra de măsură înțeleasă.
– Păi vezi, mei Isac, de ce mă bat eu cu toți? Pentru binele Moldovei mă lupt, iar îndatorările nu sunt doar ale noastre, ci și ale urmașilor urmașilor noștri, în vecii vecilor! Bei un Cotnar?
