Atunci când în politica fiscală românească e inflație de prostie, e bine să vorbești cu un profesor de economie care să pună lucrurile la punct. Unul dintre ei este Cristian Păun, conferențiar la ASE, care, din păcate, nu poate să-i pună pe politicieni ca pe vremuri, la școală, pe coji de nucă.
Reporter: Premierul a anunțat că vrea să reducă ratele la credite pentru cei cu salarii sub medie. Pe cine ajută măsura aceasta? Pe săracii cu datorii la bancă dar cu plasmă în garsonieră, pe bănci, ori pe viitorul președinte al României, Victor Ponta?
Cristian Păun: Pentru mine e clar că măsura a fost coaptă la Banca Națională și că nu din buget vor fi făcute aceste cadouri către săraci, ci cu un ajutor substanțial al tiparniței naționale de bani. Ideea e foarte șireată și foarte bine gândită. E vândută publicului larg ca un panaceu al sărăciei noastre și ca o soluție de ieșire din criza consumului. Nu salvăm băncile ca alte țări, ci salvăm consumul și pe săracii care nu au rate la bancă. Evident că miza este în primul rând votul celor care scapă de rate, cel puțin temporar, și, de ce nu, dacă rezultatul va fi favorabil, o să vină și iertarea definitivă de datoria pe care o va prelua statul. E ilegal să te duci cu pungi la electorat. E legal însă să faci această șmecherie ieftină cu iz de pomană electorală clar: în loc să mergem cu punga la om, îi plătim datoriile la bancă. Nici nu mă mai miră de ce Banca Națională s-a băgat în așa ceva, în condițiile în care ea ar trebui să fie independentă de orice joc electoral și de orice implicare politică în deciziile sale. Doar și acolo e tot an electoral și miza e poate mult mai mare decât a fi președinte al României sau a fi europarlamentar. Sunt sigur că pe coridoarele bine umbrite se ascund înțelegeri de tipul: eu te ajut la alegeri și mă ajuți și tu la alegeri.
Mesajul transmis de Victor Ponta e destul de simplu și seamănă cu cel dintr-o reclamă devenită celebră. „Ai datorii la bancă? Premierul te rezolvă!“. Ce urmează după asta? Ștergerea datoriilor de pe caiet ale bețivilor?
Văd că în ultima perioadă se rezolvă multe treburi de la Palatul Victoria, numai ce trebuie nu. Mai mult, oamenii ăștia nu au nici o strategie economică clară. Sunt pur și simplu debusolați total: stimulăm mediul de afaceri sau taxăm mediul de afaceri. Inventează tot felul de măsuri care se bat cap în cap și care pentru cetățean sau antreprenor sunt generatoare de stres și de haos. Vă dau doar un exemplu: vrem să scutim de impozit pe profitul reinvestit în stâlpi companiile, dar punem taxă pe stâlpul lor. Care mai e sensul acestor lucruri? Legat de ce datorii mai șterge guvernul, eu cred că aici există spațiu imens de manevră și multă originalitate, iar acest guvern a arătat că în materie de impozite și taxe nu duce lipsă de inventivitate. Culmea, patronat de o coaliție care are „L“ de la liberal în coadă.
Șmenul acesta cu reducerea ratelor o să ne coste undeva la un miliard de Euro. Oare din cauza asta Victor Ponta e așa de țâfnos că s-a amânat acciza la benzină?
Păi aici e și ideea. Politicianul e șmecher de fapt pe banii noștri. Îi auzi cum dau ei și cum împart ei. Nu împart de la ei și tocmai de aceea nu îi interesează ce rezultă concret de pe urma haiduciei lor. De fapt acolo sunt banii mei și ai dumneavoastră în joc. Ei se crispează la orice puseu de evaziune sau la orice încercare de a institui greva fiscală. Premierul e țâfnos pe orice reducere fiscală: nu vrea să audă de reducerea TVA (care e una nesimțită de-a dreptul), de reducerea CAS sau de simplificare fiscală. Mereu nu are spațiu fiscal cică, adică mereu nu are încasări suficiente la buget care să îi permită reduceri de taxe. E normal că doar are multe guri de hrănit, iar acum în an electoral, multe pungi cu daruri de împărțit.
Dacă tot vrem să ajutăm oamenii să aibă mai mulți bani în buzunar, nu mai bine reducem CAS-ul? Ori birocrația? Știu, e o întrebare cumva retorică…
În aceasta constă aberația măsurii cu iertatul de rate la bancă. Ce treabă are statul cu datoria mea la bancă, când putea să ne ierte pe toți de datoriile față de el (sau măcar să ne scadă aceste datorii semnificativ). Dacă tot nu mai putea dormi premierul de grija celor cu rate la bancă sau de consumul acestora, nu înțeleg de ce nu a scăzut TVA cu câteva procente. Era mult mai simplu de aplicat și cu costuri zero pentru toată lumea. Și, culmea, cred că aveau mai mulți votanți alături de ei.
Mugur Isărescu a declarat că schema aceasta e primul pas spre diferențierea impozitării. Și-a făcut în sfârșit Tom Bugețel (Liviu Voinea pentru prieteni) pofta ce-a pohtit-o?
Repet, și la Banca Națională este campanie electorală. Ei sunt prieteni cu toții întru „binele național“. Își dau mâna peste țară când e vorba de întins încă o sârmă ghimpată pe gâtul românului. O prostie cu diferențierea impozitării. Și cu cotă unică încasarea de impozit este diferențiată (bogatul plătește mai mult ca săracul chiar și la o cotă unică). Mai mult, suntem atât de săraci și atât de lipsiți de bogați că dacă mai și diferențiem impozitul ne vom căuta altă țară. De ce? Păi un impozit diferențiat în România, pe sărăcia și praful de pe aici, nu poate decât să colecteze diferențiat tot sărăcie și praf. Adică în final nu obținem mai mulți bani la buget, ci mai mult stres pentru contribuabil, care trebuie să raporteze statului tot timpul veniturile sale pe categorii.
Că tot vorbeam de Voinea: anul trecut vedea în creșterea accizei la carburanți o măsură de a lupta cu deflația, acum zice că reducerea ratelor la credite o să stimuleze consumul. Omul ăsta trăiește într-o bulă, sau mai visează încă o bulă, până în 2008?
Eu cred că politicienii sunt complet rupți de realitatea economică. Ei ar trebui să meargă în lumea reală după fiecare măsură aberantă pe care o propun și să vadă efectele distrugătoare ale politicilor lor publice lipsite de noimă. Orice politician din România de astăzi are o singură obsesie: cum să jecmănească mai mult contribuabilul pentru a avea bani de buzunar pentru distracțiile sale. Treaba cu taxarea care rezolvă problema deflației a fost ciudată rău. Iar faptul că acum acționează contrar cu argumente întoarse pe dos arată cât de inconsecvenți sunt cu principiile economice. Nu încercați să căutați vreo logică economică la vreun politician sau la vreo decizie politică. Acolo unde începe politica se termină economia, spunea odată bine un mare gânditor clasic.
FMI-ul cârâie când vine vorba despre scăderea impozitării muncii, pe motiv că statul pierde bani la buget, dar n-are nimic de zis când vine vorba de spart lovelele publice aiurea, ca pe manele, „fără număr“. Schizofrenie sau prostie cronică?
Eu nu cred că el cârâie. E aici pe post de „băiatul rău“ plătit regește de către un popor fraier și docil. Că doar nu s-o afla FMI pe lista de vot la alegerile ce urmează. Și atunci e simplu ca și cu „electorata“: dăm vina pe FMI pentru orice lucru rău care o să li se întâmple românilor. Adică FMI e o metodă eficientă de a scoate din jocul democratic niște decizii aberante. În final, fraier e cel care dă, nu cel care cere.
În construcția de autostrăzi, banul public se pierde mai ceva ca în Triunghiul Bermudelor. Mai mult, Curtea de Conturi a descoperit că, în 2012, angajații statului au furat de la stat 1,6 miliarde de euro. Pentru ce plătim taxe și impozite mai exact?
Că descoperă Curtea de Conturi nereguli în bunurile și serviciile publice e una. Ce se întâmplă cu ce descoperă Curtea de Conturi e alta. Evaziunea fiscală e o formă de protest naturală împotriva acestor hoții. Ce sens are să dau bani unor hoți care nu îmi oferă mare lucru? Cu un stat slab pe partea de administrare a banului public nu ai docilitate la plata taxelor.
Ce avem în România, capitalism de cumetrie, sau capitalism de omenie?
Nu putem asocia termenul de capitalism la ceea ce avem în România. Capitalism înseamnă ordinea proprietății private, înseamnă piețe care funcționează, înseamnă libertate economică, înseamnă guvernanți obsedați de producție și economisire nu de consum cu orice preț și pe datorie, înseamnă inițiativă privată și antreprenoriat, înseamnă succes și bunăstare obținute sănătos nu din tiparniță sau din taxe și contractul cu statul, ci din implicarea reală în schimburi private cu bunuri și servicii. România din păcate încă nu a cunoscut ce înseamnă cu adevărat capitalismul și care sunt virtuțile sale. Până atunci rămânem sărăciți sistematic de politicieni conduși de vizionari socialiști care ne tot momesc cu luminița de la capătul tunelului.
Să încheiem într-un ton optimist: există vreo șansă ca economia României să duduie vreodată? Dacă da, ne spuneți și nouă? Cine știe, poate Ponta și Voinea apucă să citească acest interviu.
Probabil că da. Însă e nevoie de mult mai mult timp decât în altă parte la alte națiuni. Socialismul falimentar a cauterizat multe în gena românească. Încă e nevoie de timp pentru a demonstra că bunăstarea nu se obține din conexiuni cu statul, ci din conexiuni cu piața. Până să putem spera la vremuri mai bune trebuie să luptăm cu mentalitățile și angoasele românilor care se tem de multe lucruri și pentru care Tătucul e salvarea lor. Încă atribuim prea multe virtuți statului și politicianului și așteptăm prea multe de la el pentru că, deh, mâna invizibilă a pieței e totuși invizibilă și îți trebuie niscaiva talanți ca să o poți descoperi.
