Personajele pe care le întruchipezi de-obicei în jocuri sunt ieșite din comun: un spion care folosește tot felul de drăcii hi-tech ca să salveze lumea, un președinte al Statelor Unite ale Americii care are super-puteri, un semi-zeu care-i trage scatoalce-n moacă lui Poseidon, ș.a.m.d. E cumva normal – pasiunea pentru gaming vine tocmai din dorința de a mai ieși câteva momente din viața cotidiană cu slujbă, familie și taxe ca să fii pus într-o situație cu totul extraordinară.
„Lost Planet 3“, un shooter la persoana a treia distribuit de japonezii de la Capcom (Resident Evil, Street Fighter), nu respectă această regulă și te pune în saboții unui căpșunar științifico-fantastic. Mă rog, jocul are loc pe o planetă înghețată numită E.D.N. III, plină de monștri mari cât Casa Poporului pe care trebuie să-i împuști, dar personajul principal nu-i un super-soldat pus pe fapte mari. Jim Peyton, protagonistul jocului, este un simplu muncitor, care a ajuns acolo fiind momit de o corporație bogată cu bani și muncă ușoară. Până la urmă acesta descoperă că „formele indigene de viață non-agresive“ din pliant vor să-l mănânce și că trebuie să stea în frig ore-n șir ca să exploateze o sursă de energie care ar putea salva Pământul de o criză energetică care stă să explodeze. Jocul construiește bine acest personaj – te identifici destul de ușor cu un Gigel Oarecare plecat în alt sistem solar ca să câștige o pâine sănătoasă de pe pământ. De-a lungul poveștii o să ai parte de tot felul de misive video de la soție în care i se povestește de copil, de viața de pe Terra și de cum îi este dor de el. Câteva detalii drăguțe îl fac pe Jim și mai credibil – 85% din salariul său se duce acasă, iar nevasta îi trimite un album de muzică country pe care să-l asculte cât muncește și se bate cu bestiile extraterestre.
Ca român, n-am putut să nu mă gândesc la conaționalii mei plecați la muncă-n Spania sau Italia, care conduc tractoare și ascultă muzică populară ca să mai treacă timpul și dorul de casă. Diferența e că în loc de căpșuni, tu culegi „energie termică“, iar în loc de tractor, conduci ditamai robotul cu care ai tot felul de instalații SF de reparat.
Din păcate, „Lost Planet 3“ este, tehnic, un shooter destul de slăbuț. Armele nu par foarte puternice, iar luptele pe care le duci cu robotul au un grad de imprecizie care poate să devină enervant. Adaugă inamicii oarecum plictisitori care au zone luminoase în care trebuie să tragi, ca-ntr-un miliard de alte shootere, și ai rețeta un joc mediocru care e salvat de premisa sa neobișnuită. Nici un element din „Lost Planet 3“ nu e, însă, realmente prost și, din punctul meu de vedere, reușește destul de bine să redea situația unui om plecat departe de casă ca să facă o muncă grea și neplăcută pentru familia sa. Măcar și pentru asta merită să-l încerci.
