Te-ai gândit vreodată cu adevărat ce-ai putea face dacă ai supraviețui unei apocalipse nucleare? Lasă varianta pop-americană în care ne îmbrăcăm în fâșii sexy de piele și vânăm căprioare mutante prin peisaje postapocaliptice. Vorbesc despre un sfârșit al lumii pe bune, când suprafața pământului devine la fel de toxică pentru viața umană ca plaja din Vama Veche după noaptea de 1 mai! „Metro: Last Light”, ultimul shooter produs de ucrainenii de la 4A Games, ne propune o soluție tipic slavă la această dilemă: ne retragem la metrou, ne facem praștie cu votcă și ciuruim mutanți. Mă rog, și oameni, pentru că o apocalipsă nu-i destul de apocalipsă până când nu apar hoții, cultele dubioase și neonaziștii. Și ceva comuniști, că doar suntem în fosta Uniune Sovietică.
Ca joc, „Metro: Last Light” e un fel de BioShock est-european. 4A Games vor să-ți spună o poveste și să te imerseze într-o anume atmosferă și tu nu poți să zici nu. Singura direcție în care poți să o iei e înainte. Din fericire, povestea e bună, atmosfera este extraordinară, iar jocul îți oferă două alternative la fel de distractive pentru a aborda aproape orice situație (pe furiș, cu cuțitul, ca un ninja, sau cu mitraliere și grenade pentru momentele în care te simți Radu Mazăre care se simte Schwarzenegger). Mai mult, deși campania single-player este cam scurtuță, diversitatea situațiilor întâlnite e chiar ceva special. Un exemplu: te bați cu niște orătănii la intrarea stației de metrou a Teatrului Balșoi, ca să fii salvat în ultimul moment de câțiva localnici înarmați cu aruncătoare de flăcări. Apoi, plimbându-te prin stația respectivă, ai o conversație ciudată cu un critic de artă, care se vede inutil în noua lume postapocaliptică, când până și Fernando de la Caransebeș poate să aibă o carieră în divertisment, având în vedere că și-așa nu prea mai sunt mulți oameni în viață. Și, ca să vezi, are dreptate nebunul: chiar ai ocazia să le vezi pe fostele balerine ale Teatrului Balșoi cum dansează cancan și cum, în loc de Lacul lebedelor, spectacolul din care fac ele parte include un acordeonist și un nenea de-ăla de înghite flăcări. Asta într-un shooter, nu într-un joc de aventură complicat.
Apropo, 4A Games nu au creat acest joc în condiții de producători vestici cu birouri mai comode decât locuințele, ci în Kiev, cu pene de curent și de căldură când ți-e lumea mai dragă, stând pe scaune de lemn, într-un apartament micuț. Și le-a ieșit un joc cu o grafică de-ți vine să nu-ți mai iei ochii de la ecran, cu personaje interesante și cu gameplay de calitate. Așa că, dragi români, să nu vă mai aud că nu se poate, că noi nu trăim în Vest, n-avem ce au ei. Nici băieții de la 4A Games nu au avantajele occidentalilor.
