Ministrul demis al Educației Naționale, Ecaterina Andronescu, a declarat, în contextul cazului crimelor din Caracal, că părinții au învățat-o, când era mică, să nu meargă cu străinii.
Motivul nu era însă potențialul pericol la care ar fi fost expusă Cati, ci dezamăgirea pe care aceasta ar fi trăit-o când ar fi constatat că niciun străin nu voia să o ia.
Andronescu ar fi fost educată și să nu intre în politică, pentru că ar putea să distrugă învățământul românesc, dar de această dată nu a mai ținut cont de sfaturile familiei și ale dascălilor.
De fapt, se pare că Andronescu a fost atrasă de funcția de ministru al Educației chiar din cauza acestor traume din tinerețe. Pe lângă cei care refuzau să o ia la ocazie, pe Cati nu au vrut să o ia nici colegii, în timpul studenției. De aici ambiția Ecaterinei de a lua întreaga Universitate Politehnica din București și chiar întregul sistem de învățământ.
Cea care a demis-o pe Ecaterina Andronescu, ultima dată, de la conducerea Ministerului Educației, premierul Viorica Dăncilă, nu a fost nici ea prea norocoasă pe vremea când stătea la ocazie. Pe ea a vrut să o ia un singur teleormănean. Dar marele ei noroc este că acesta, care a băgat-o în sac și a aruncat-o în politica de pe Dâmbovița, a fost Liviu Dragnea.