Aproape 75% era încrederea românilor în noul președinte ales în noiembrie 2014. Un vot de încredere uriaș, un cor de câteva milioane de oameni care cânta același refen: în sfârșit a venit unul altfel, în sfârșit am ales un Președinte cu valori democratice, preocupat de statul de drept, în sfârșit vom scăpa de penali și de corupți. În sfârșit avem din nou speranță!
Ca să nu fiu greșit înțeleasă, românii au avut și rețineri, alăturarea lui Iohannis de Blaga, Mihalache și alte lichele a funcționat ca un reminder permanent că mai sunt câteva etape de parcurs până să ne câștige încrederea dar, cel puțin, părea că se străduiește să facă ceva în acest sens, spre deosebire de șleata de corupți care popula și încă populează acum clasa politică. Votul pentru el a fost simbolic, în primul rând oamenii au votat pentru "altceva" și, în al doilea rând împotriva unui rău mai mare. Și am văzut atunci în noiembrie cum acest popor adomit, letargic, cu lehamite și aproape ură pentru tot ceea ce înseamna personaj politic a respirat din nou speranță.
A urmat un drum lung într-un timp relativ scurt alături de domnul Iohannis, drum marcat cu silă și dezamăgire. Dezamăgire nu pentru că așteptările au fost mari, ci pentru că Domnul Președinte este foarte mic.
Și totuși, parcă nu ne-au deranjat așa tare lipsa lui de carismă sau a instinctelor de animal politic, poticnelile oratorice, clipitul des, aparenta urmă de bun simț ascunsă în tăceri profund filosofice, ba, mai mult, toate astea l-au transformat pe Iohannis în OM. Alegătorii, sătui de bullshitul, caterinca și izul de autobază care îl însoțeau, până la Iohannis, pe politicianul român, i-au schimbat defectele în calități și, cu dumnezeu înainte, au văzut o schimbare.
Și parcă nu ne-a deranjat atât de tare nici că presupusul său bun simț s-a dovedit a fi, de fapt, neputință. Scandalurile de corupție, adoptatarea de legi controversate, toate tratate cu o tăcere bovină în locul unei exprimări elocvente au fost trecute cu vederea. Când în sfârșit a ales să se exprime, Președintele nu a reușit altceva decât să se facă de râs cu consecințe grave: pierderea de "fani" pe pagina de Facebook și scăderea drastică în sondaje la capitolul încredere.
Și nici nu ne-am supărat atât de tare că urmărește și observă atent doar de pe Facebook tot ce se întâmplă în ograda lui, asta când nu semnează legi pe care nu le citește, cum ar fi cea cu pensiile speciale pentru parlamentari și înalți funcționari.
Am înghițit ușor și mizeriile pe care Iohannis le tot face din poziția de Președinte, că, spre exemplu, în loc să facă în așa fel ca cetățenii să-și recapete încrederea în instituțiile statului, el, prin exemplul personal, aruncă în aer orice credibilitate pe care acestea o mai au și joacă în liga mare a detractorilor.
Nici nu ne-am supărat atât de tare că este un fel de Tony Poptămaș al platitudinilor. Am știut cu toții de la bun început că nu poate scoate 2 fraze legate și concise.
Nu ne-a păsat prea tare nici că își aruncă cu isterie paltonul ca un parvenit în sevraj de Xanax, că sunt inadvertențe în declarația sa de avere, că, atunci când a pierdut procesul cu casa, a apelat la calea extraordinară de atac, si anume contestația în anulare, prin care spera să întoarcă o decizie confirmată de trei instanțe din România transmițând astfel mesajul de neîncredere în justiție prin nemulțumirea față de deciziile ei.
Nu ne-a deranjat rău nici durerea în cur afișată când stă mai mult la Sibiu sau Miami decât la București.
Am depășit demult și faptul că pune permanent într-o lumină proastă funcția de Șef al Statului și se plimbă cu nevastă-sa pe bani publici mai ceva ca Ceaușeștii.
Am trecut și peste faptul că, deși a declarat că nu există Instituția Primei Doamne, Carmen e Prima Doamnă doar la bine, dar după Colectiv a dispărut înghițită de o casă de modă.
Ce e dureros cu adevărat e că a ucis speranța. Ce e cu adevărat grav e că, după alegerile din 2014, văzându-l așa neprofesionist și sfidător, oamenii și-au confirmat în sfârșit bănuiala că toți sunt la fel. Consecința gravă a dilentantismui lui Iohannis e că a reușit să facă în așa fel încât anul asta prezența la vot să fie extrem de mică. Din ce văd și aud, oamenii sunt complet îngrețoșați. În jurul meu, nimeni nu mai vrea să voteze. Speranța că ar exista un om politic, un lider drept care măcar să se străduiască să facă bine a murit odată cu paltonul atârnând pe capota mașinii. Iohannis, cu mentalitatea lui de chiriaș, ne-a demonstrat tuturor că toți politicienii sunt doar niște chiriași fără responsabilitate, care profită de bunătatea unui popor și îl abuzează. Azi, în consecință, oamenii se intreabă: păi, la ce bun să mai merg să mai votez? Ultima oară am stat la coadă să votez încă un Ponta.
Și, pentru că dumneavoastră, domnule Iohannis, ne-ați distrus încrederea, ați îngropat definitv speranța. Piedone va câștiga Primăria de Sector prin neprezentarea cetățenilor la vot. De ce neprezentare? De silă, de lehamite, de oboseală. La asta ne-ați condus Pas cu Pas: la certitudinea că între dumneavoastră, Ponta, Piedone, Firea, Dragnea sau Vanghelie nu e nicio diferență.
Au americanii o vorbă “fake it till you make it!”, iar dumneavoastră, dus des la Miami, probabil că o cunoașteți la nivel de motto. Ei bine, ați reușit, domnule Iohannis! Ați reușit să vă prefaceți cu succes, lucru care îl va așeza Primar la Sectorul 4 pe un Criminal. Noroc că, până la urmă, toți sunteți doar niște chiriași și, poate, vreodată, cândva, poporul ăsta își va găsi un lider care să iubească România ca pe propria casă.
