AcasăPoliticTop 5 instrumente guvernamentale optime pentru definitiva scăpare de...

Top 5 instrumente guvernamentale optime pentru definitiva scăpare de dureri pandemice a economiei românești

Prezent la summitul de la Porto, președintele Iohannis ne-a asigurat că onorabila coană Ioropa are ac de toate problemele noastre (de)structurale cauzate de pandemie, și că nu mai e mult până departe, adică până la momentul în care fondurile europene vor afecta pozitiv pilonul social al românului. Cum se va întâmpla asta în mod concret, încă nu am aflat de la stimabilul nostru președinte însă, mulțumită investigatorilor Academiei Cațavencu, am pus mâna pe o schiță cu 5 instrumente guvernamentale, cu ajutorul cărora memebrii Cabinetului Cîțu vor cheltui în mod eficient bănișorii europeni întru permanenta și definitiva scăpare de dureri pandemice a economiei românești.

Așadar:

Programul Național de Sănătate ”Laba-gâştii pentru toţi”: noua ministră a Sănătății, Ioana Mihăilă, face şi ea ce poate pentru rezolvarea crizei locurilor ATI din spitale, doar că managerii de spitale o sabotează, că sunt nepricepuţi, medicii o sabotează că sunt incompetenţi, iar bolnavii de asemenea o sabotează și ei, pentru că nu mai au răbdare vreo doi-trei ani, prin case, să se termine pandemia, și ies pe stradă ca să se infecteze și să îmbătrânească apoi în secțiile de terapie intensivă suprapopulate. Ministra pluseristă va lansa în curând programul ”Laba-gâştii pentru toţi”, destinat tuturor bolnavilor Covid în formă gravă, program prin care aceştia vor primi gratuit ceai de laba-gâştii, vaccin de laba-ursului şi alte asemenea labe, care probabil că nu-i vor face imuni la coronavirus, în schimb îi vor face să arate mai tineri cu 20 de ani şi, scăpându-i de ridurile obținute sub guvernările pesediste, îi vor muta în categoria de populație mult mai puțin expusă formelor grave de Covid în caz de infectare.

Programul „Cazanul”: Ministrul Țanțoș Barna este de-o vreme mai preocupat de soarta urșilor bagabonți prin pădurile naționale, alea care încă nu au ajuns sub toporul colegilor de partid din udemereu. În atare condiții, la nivel de mediu, socoteala patriotică e simplă: nu vom mai permite picior de prinț străin sau beizadea internațională care să ne polueze, cu SUVurile lor decadente, coclaurile naționale, și să ne intoxice cu plumbi fauna strămoșească. Pentru asta va trebui să transformăm România într-un spațiu neatractiv pentru astfel de jefuitori externi, poluând-o noi, prin mijloace autohtone. Astfel, va fi încurajată conducerea vehiculelor autohtone, dar nu prin construirea altora noi, ci prin refolosirea celor vechi, care să polueze cât mai mult. Posesorii de Dacia 1100, 1300, Nove, Oltcituri, Wartburge, Trabanturi, Arouri etc. vor primi, prin programul „Cazanul”, tichete-cadou, cu condiţia să-şi repare hârburile folosite actualmente pe post de magazii de lemne sau coteţe de găini şi să circule cât mai mult cu ele prin oraş, eventual şi cu uleiul neschimbat. Cei care, chiar şi în aceste condiţii, tot nu vor polua suficient vor primi saci cu cărbuni şi casolete de mici, pentru a face în fiecare săptămână grătar în faţa blocului, ca să atingă şi ei nivelul de noxe stabilit.

Autostrada Sudului: Noul ministru al Transporturilor va repune pe tapet un mai vechi mega proiect de infrastructură cu impact electoral (nu știm cât și funcțional) la mase al lui Liviu Dragnea, care, în urmă cu aproape un deceniu, s-a angajat să construiască o autostradă prin judeţele Teleorman, Olt şi Dolj. Pentru că vorbim de una dintre cele mai sărace zone din România, autostrada va fi şi ea pe măsură: o bandă de viteză, pentru şmecherii cu bemve şi merţ din Craiova, Videle, Turnu și Alexandria, plus alte trei pentru căruţele celorlalţi localnici. Nu va fi uitată însă nici banda de urgenţă, pe care vor avea voie să circule doar dricurile cu votanţi şi doar în zilele de alegeri, referendumuri şi alte consultări democratice, când e absolut necesar ca 300% dintre locuitori, vii sau morţi, să se prezinte urgent la urne.

Autostrada subterană: Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, cunoscut pentru abilitățile lui în materia descoperirilor arheologice de scheleţi prin dulapurile Gabrielei Firea şi nu numai, va identifica şi va restaura tunelurile care leagă clădirile din Centrul Istoric, astfel încât acestea să poată fi vizitate de turişti. Pentru ca străinii să ştie totuşi că sunt în Bucureşti, în tuneluri vor fi introduşi şi maidanezi, cerşetori şi parcagii, iar în caz de nevoie tot aici se vor amenaja şi autostrăzi subterane pentru biciclişti, ca să aibe pe unde se da cu biclele, la adăpost, politicienii PNL, USR PLUS și UDMR, și în Vinerile alea verzi în care afară va ploua cu găleata.

Imprimantele 3D: Ministra Muncii, eclatanta Raluca Turcan, a declarat că, în curând românii nu vor mai trebui să muncească atât de mult pentru a-și obține cele necesare traiului de zi cu zi, putând să beneficieze de produse scoase la imprimante 3D: căni, oale, vase etc., aşa cum există deja în ţările civilizate. Diferenţa față de extern este că specialiştii PNL, USR PLUS și UDMR vor multiplica la aceste imprimante și recipiente gata umplute cu fasole 3D, mici 3D şi chiar muştar 3D, pe care le vor distribui alegătorilor, cu condiţia ca şi aceştia să-şi multiplice voturile.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare