Aproape de agitația din Piața Universității, unde se amestecă, într-un haos perfect, protestatarii și traficul de seară al Capitalei, printre străduțele din spatele Intercontinentalului, se află o terasă unde e liniște. Dacă discuțiile meselor vecine te deranjează, du-te să bei o cafea în Centrul Vechi și o să simți diferența. Unde-i oaza asta de confort logoreic, unde îți poți spune părerile despre orice în fața unui platou cald de mâncare? Pe Gen. Praporgescu (știu, se pronunță greu prima oară) și se numește Lente Café. Cum treci de un local cu iz mexican și gălăgios, la capătul străzii.
După ora 18 observ că se umple în fiecare zi și aproape mereu sunt aceiași clienți, comozi și aprinși în discuții. Tinerii care servesc la mese par că-i cunosc pe toți, și-mi place sentimentul când chelnerul îmi este prieten. Asta dacă nu cumva este un grețos care-și face treaba cu scârbă și mă-njură printre dinți că-l pun să plimbe multe tăvi și farfurii. Nu sunt poftit la masă pentru că nu pare genul „ăla” de local. Mai mult, „stai jos unde vrei, și cât de repede putem o să te servim cu ce vrei. Relaxează-te!”.
În aproximativ două minute îmi este adus un meniu și comand repede băutura, care sosește în alte două minute. Între timp mi-am pierdut ochii și chiar m-am enervat pe meniul lor. Prea mare, vast, dar nu în mâncăruri, cât în lectură. Și te enervezi că ţi-e foame, dar vrei să citeşti și ce scrie despre trupa preferată, așa încât, în scurt timp, creierul duce o luptă crâncenă cu burta și te dai bătut, căutând felurile de mâncare împrăștiate printre titluri de piese muzicale și alte informații.
Prețurile nu sunt cele mai accesibile, dar te gândești că ești exact în buricul târgului, deci nu poți avea pretenții să mănânci pe bonuri de masă. Și nici băutura nu este cea mai ieftină, dar supraviețuiești dacă te oprești doar la bere la halbă. Bruschettele (16 lei) sunt bune. Am mâncat și mai scumpe, însă oribile, dar și mai ieftine și puține. Mi-a plăcut faptul că bucătarul a avut imaginație, lucru întâlnit și la desert. Supe nu au foarte multe, două la număr, un gulaș (12 lei) și o tomatina (10 lei). Cu gulașul, îți faci încălzirea, fiind o porție mare și corespunzătoare cu tot ce poți cere de la o „ciorbă” cu de toate.
Dacă am întâmpinat ceva probleme culinare, a fost la felul al doilea. Pieptul de pui era mult prea fad, singura salvare fiind salata de crudități care a fost dată uitării de chelneri. Am considerat că trebuie să-mi mai acord o șansă, așa că am încercat Muntok (23 de lei), antricot de vită cu usturoi, piper și vin alb. Totul arăta foarte bine la prima vedere și părea genul de mâncare care ar putea să mă dovedească, dar, din păcate, piperul pus din belșug mi-a rezolvat pofta de carne în doar cinci minute. Așa că am renunțat și am trecut direct la desert.
Deasupra ta, dacă stai pe terasă, n-o să poți vedea cerul de vie. Și-n perioada asta a anului e cocoșată de niște struguri mari și delicioși. Așa că nu mare mi-a fost surpriza când tarta cu fructe era decorată din belșug cu boabe de struguri. Și cum nu sunt un fan al deserturilor, am reușit să mănânc tot ce aveam în farfurie, încântat de mine și de tot. Mi-am spus că nu merită să fiu supărat pe puțin piper când totul a fost atât de dulce și flower-power.
Dacă îți place să mănânci pe fugă, nu înghiți discuțiile lungi dintre îmbucături și nu-ți plac experimentele, Lente nu-i de tine. Pentru toți ceilalți, pe Gen. Praporgescu, până seara târziu.
