Ca mai toţi oamenii mari ai istoriei, Găbiţă Oprea a pornit de jos. De la bocanci şi ciorapi a urcat la izmene, a avansat la AZP-uri (cărora răcanii le spuneau, mai pe şleau, aparate de zăpăcit p…), a mai prins nişte grade până la maiou, cămaşă, a avansat din nou, la excepţional, la manta şi petliţe, pentru a încheia, apoteotic cu caşcheta. După ce i-a îmbrăcat pe toţi, şi-a dat seama că el a rămas cam dezbrăcat şi s-a izmenit pe lângă unul şi-altul. Şi-uite aşa s-a trezit cu patru stele de general pe umăr, să-i ţină de cald.
Generalul făcut la apelul de seară al bocancilor e cel mai bun exemplu că sluga bună ajunge cel mai rău stăpân. Vă daţi seama câte frustrări a strâns omuleţul ăsta când îi număra dumicaţii lui Miron Cozma şi, din când în când, mai primea şi el câteva firimituri, un şpriţ, o măslină sau o scobitoare chinezească, să se scobească, milităreşte, între dinţi? Nu ştie nimeni – şi cred că nici Oprea nu mai ţine minte, că el pare genul de om care pricepe greu şi uită repede – ce serviciu l-a plantat în spatele Primului Ortac, cu tot cu helanca aia neagră şi lănţăul de neam prost.
Dar uite că omuleţul ăsta de nimic, cu IQ format din două cifre mici, a făcut ce-a făcut şi a crescut ca-n basme, într-o lună cât ceilalţi generali în cinci ani. Toţi au nevoie de el, când a fost vorba de treburi murdare: şi Năstase, şi Băsescu, şi Ponta. De fapt, Oprea e un produs colectiv. Pe-ăsta nu l-a născut o singură mamă, în weekend, ca să aibă timp până luni să-l facă pe tot. Ăsta-i născut ca Afrodita, dar nu din spuma mării, ci din sputa tuturor politicienilor care ne scuipă cu avânt patriotic în cap de 25 de ani. Au pus toţi flegmă de la flegmă, au adăugat şi nişte humă, şi nişte noroi, şi-a ieşit, vorba bancului, miliţian. Şi pentru că miliţianul trebuia să poarte un nume, i s-a spus, simplu, Gabriel Oprea.
De la Ceauşescu încoace, nu am mai avut un asemenea monument de incultură la conducere. Pe lângă Oprea, Zgonea e un demn coleg al lui Mihai Viteazul, iar Vanghelie e al doilea Graur (academicianul, nu pasărea!). Şi, ca orice om incult, această Savantă căreia i s-a greşit sexul, dar i s-au lăsat sprâncenele pensate, a vrut să-şi cumpere inteligenţa la kil, aşa că şi-a tras şi-un doctorat plagiat. Cine speră că în al douăsprezecelea ceas Oprea îşi va da, milităreşte, demisia, se înşală amarnic. Omuleţul are obrazul mai gros ca pielea de rinocer şi nimeni nu-l va putea da jos.
Struţii din jurul lui – gen Ponta sau Dragnea, şi-au vârât deja căpăţânile în pământ şi nu răspund la întrebările presei. Hienele alături de care Oprea s-a înfruptat din hoitul ţării – gen Gorghiu sau Băsescu – îi cer, pe şapte voci, demisia, uitând că până mai ieri îl pupau pe epoleţi, căci îşi făceau treaba cu el. Dar Oprea rămâne mai departe în funcţie, fără să-i pese. Poate, cel mult, n-o să mai meargă la restaurant o săptămână, o să comande ceva la Chinezesc sau la Jerry’s Pizza şi-o să-i instaleze curierului girofar pe scuter, să nu i se răcească toppingul pe drum.
Singurii care l-ar putea opri pe Oprea suntem noi, poporul Facebook, ieşind masiv în stradă. L-am oprit noi pe Ponta, şi ăla avea şi morţii de partea lui, n-o să-l putem doborî pe Generalul Izmană, care în viaţa lui n-a comandat decât baterii de vin la ospătar? Ascensiunea lui Oprea G. trebuie oprită. Altfel, vă asigur că individul ăsta lipsit de orice scrupul va găsi câte o groapă pentru fiecare dintre noi.
