Probabil că Dan Diaconescu, inginer de formaţie şi lingvist prin vocaţie, oricât ar fi el de mândru de originile sale olteneşti, nu prea-şi mai aduce aminte de „Proclamaţia de la Padeş”, pe care, teoretic, ar fi trebuit s-o înveţe prin gimnaziu, în acel templu al culturii numit Caracal. Dacă şi-ar aminti, ar vedea că el însuşi s-ar putea compara, şi în direct, şi în reluare, cu Domnul Tudor. Păi nu vorbea clucerul din Vladimiri despre „tagma jefuitorilor” şi despre „norod”? În gura lui DD, tagma jefuitorilor s-a transformat în „ciocoi”, iar „norodul” a devenit Poporul – pentru că ne-am modernizat şi noi, ce naiba, doar suntem în 2012!
La două sute de ani de la revolta pandurilor, DD este văzut de tot mai mulţi dintre români ca un haiduc patriot, care şi-a propus să ridice armele contra fanarioţilor şi să zdrobească fără milă capul şarpelui cu ochelari care sâsâie non-stop minciuni, ori din Palatul Victoria, ori de la sediul guvernului – clădirea Antenelor. În încercarea de a-l contracara pe Ponta, celelalte forţe politice din România i-au opus oameni grei, politicieni încercaţi, tehnocraţi competenţi, intelectuali cu greutate, bine văzuţi în Europa. Dar nici Băsescu, nici Boc, nici Blaga, nici Stolojan, nici Ungureanu nu i-au putut clinti prea mult din procentele electorale lui Victoraş. Inteligenţa unuia ca MRU nu făcea în ochii marii majorităţi a electoratului nici cât o ceapă degerată, comparativ cu promisiunile mincinoase, debitate pe bandă rulantă de actualul premier.
A trebuit să vină unul din aceeaşi familie faunistică la care este afiliat şi Ponta – regnul plagiatidelor, încrengătura acefalidelor, clasa mitomanidelor, ordinul fanfaronizilor – ca ilustrul copylot să-şi găsească naşul. Dan Diaconescu n-are nimic din prestanţa, glagoria şi oratoria unuia ca MRU, dar are de o sută de ori mai multe şanse să-i dea lui Ponta lovitura de graţie decât ar avea-o Ungureanu, din simplul motiv că „dedeii” sunt, în Ţara Românească, mult mai mulţi decât „ungurenii”. În clipa în care a acceptat prezenţa lui DD la negocierile privind cumpărarea Oltchim, Ponta şi-a tras singur un glonţ în picior. Ar fi putut împiedica această situaţie, punând condiţii prohibitive de participare, în aşa fel încât să nu rişte apariţia unui şarlatan. De ce n-a făcut-o? Ne-o spune chiar Dan Diaconescu: „ciocoiul Ponta voia să vândă combinatul pe nimic ruşilor, care au pus deja pe butuci două combinate româneşti, în loc să-l dea, pe bani grei, Poporului, prin reprezentantul lui direct, DD”.
O asemenea explicaţie, în condiţiile urii atavice pe care românii o manifestă faţă de colosul hrăpăreţ de la Răsărit, a mers la casa sufletului votantului majoritar. Scandalul „Olchim” i-a făcut, cu siguranţă, pe mulţi dintre votanţii USL, în general oameni doritori de pomeni multe şi muncă puţină, să aibă o revelaţie: nu Ponta, mincinosul care le-a promis marea cu sarea cât era în Opoziţie, este adevăratul lor Salvator, ci Dan Diaconescu. Pentru că, în vreme ce Ponta vrea să dea ruşilor combinatele înălţate cu sudoarea Poporului, ca apoi ruşii să lase muncitorii pe drumuri şi să vândă fabricile la fier vechi, DD, ca un Sfânt Gheorghe în luptă cu balaurii tranziţiei, caută să salveze şi fabrici, şi muncitori, şi ţară. El se luptă pentru salvarea lor, dar este împiedicat să o facă de ciocoii proţăpiţi în fruntea ţării.
Imaginaţi-vă încă două luni de astfel de propagandă, făcută de DD în direct şi la oră de vârf, pe toate posturile de televiziune. Pe fondul bulibăşelii generale din guvernul Ponta, unde miniştrii hoţi, corupţi sau incompatibili au început să cadă precum frunzele toamna, o asemenea propagandă este moarte curată pentru USL. Nu abilitatea politică a lui Băsescu şi nici competenţele lui Ungureanu vor împiedica USL să rămână la putere, în decembrie, ci torentele de vorbe goale din gura aproape goală a lui Dan Diaconescu. Răul îl va pierde pe cel rău. Iar dacă Ponta va face greşeala să-l şi arunce în puşcărie pe Dan Diaconescu, atunci cu siguranţă îşi va bate ultimul cui în coşciugul de om politic. Pentru că, din apărător al Poporului, DD va deveni martirul lui. Şi, dacă vreme de două mii de ani românii s-au închinat la icoanele sfinţilor martiri ai creştinătăţii, acum ei o vor face, cu neştirbită evlavie, la icoana ştirbă a cuviosului Dan din Caracal. Care este şi el, în felul lui, un martir: al cretinătăţii.
