Am avut o educatoare care ne bătea până ne umplea de sânge. La propriu. Tovarășa Floricica era recunoscută în toată școala ca fiind cea mai a dracu' educatoare. Metodele ei de corecție erau printre cele mai diverse: la ora de geografie ne scotea la harta pusă peste tablă și, dacă greșeai să indici ce ți se cerea, acest lucru se putea termina în 2 feluri: fie te dădea cu capul de tablă, fie te bătea cu arătătorul sau rigla la palmă, până te învinețea. La orele de matematică, dacă greșeai rezultatul, lua creta și te ciocănea în tâmplă. Dacă rămâneai fără cerneală în stilou și nu aveai pe bancă călimara adusă de acasă, lua stiloul și îți înfigea penița în buricele degetelor repetând "să-i spui lu' mă-ta și lu tac-tu să cumpere cerneală la clasă!". La desen, dacă nu îi plăcea opera, te băga cu fața în acuarele, apoi te trimitea să te speli. Dacă elevul de serviciu nu ștergea tabla în pauze, lua buretele infect și îți tampona fața cu el câteva secunde bune, până când nu mai puteai respira. Iar metoda cel mai des folosită pentru care îi admiram dexteritatea uimitoare -căcată pe mine de frică- era să ridice elevul în picioare cu unghiile-înfipte în lobii urechilor și, cu o repezitate uluitoare, îl și plesnea imediat peste obraji.
Tovarășa nu lucra doar la fizic, știa foarte bine cum să anuleze orice urmă de personalitate sau demnitate ca o comunistă adevărată, cum să umilească puii de om cu o ablilitate pe care am mai regăsit-o doar în scrierile despre torționarii din închisorile comuniste: ne învăța cum să ne mâncăm și să ne pârâm între noi și, dintre colegi, alegea câțiva gardieni care îi raportau ce se întâmplă în pauze- copiii securiștilor care îi mai aruncau niște cafea Alvorada și pachete de Assos.
Tovarășa Floricica a fost o tovarășă adevărată până la jumătatea clasei a patra când a venit Revoluția și s-a transformat în doamna educatoare Floricica. Odată cu zăpada din acea iarna, parcă a înțeles că nu mai e chiar ok să bați copiii în halul ăla și a lăsat-o un pic mai moale. Dar să nu credeți că s-a oprit definitiv, nu, doar frecvența s-a mai domolit.
Am nimerit în clasă la tovarășa Floricica fiindcă ai mei doreau să fac școala de muzică, fără să se intereseze în prealabil ce fel de educatoare sau om este. Mai târziu, mult prea târziu, au aflat că era destul de reputată pentru violența metodelor de educație.
Nu le-am povestit niciodată cât de frică îmi era de Tovarășa. Nu am avut curaj. Și nici nu mă gândeam că le pot spune așa ceva. Tovarășa era pe piedestalul funcției de dascăl. Dar erau zile când vomitam înainte să merg la școală sau tremuram când mă îmbrăcam cu uniforma. Devenisem expertă în a căuta soluții de chiulit și, de foarte multe ori, aveam febră pe bune. Probabil că sistemul meu nervos mă înțelegea și reușeam să mă îmbolnăvesc la comandă. Prin clasa a doua devenisem un copil bolnăvicios din cauza fricii. Aveam probleme cu stomacul, imunitatea, aveam coșmaruri și oboseam repede.
Într-o zi cu școală, tata m-a luat frumos de mână și m-a invitat să ne plimbăm. M-a întrebat de ce nu îmi place la școală. I-am povestit tot. A doua zi a vorbit ceva cu Tovarășa și de atunci nu s-a mai atins de mine. Asta nu înseamnă că ceilalți copii au avut același noroc. Dimpotrivă, i-am auzit pe ai mei vorbind despre părinți care au ales, tocmai, să-și dea copilul la Tovarășa Floricica pentru că era renumită pentru bătăile violente la care își supunea elevii "lasă, dragă, că așa învață carte și ajung oameni mari!".
Acum, privind în urmă cu mintea de adult, cred că le-a luat cam mult timp alor mei să obseve că era ceva în neregulă cu mine în relație cu școala. Sau, mai degrabă, să decifreze de ce nu eram bine, deși semnele erau mai mult decât evidente.
În 2016, acum când avem drepturile omului, parentingul modern, diverse metode de educație, dacă te "șochează" să descoperi că îți este maltrat de educator, învățător sau profesor copilul la grădiniță sau la școală, ei bine, află că porți o parte din vină. Copiii nu știu să se ascundă, semnele că cineva se poartă urât cu ei sunt evidente, trebuie doar să fii atent. Nu ai timp să fii atent? Muncești prea mult "tot pentru ăla micu"? Atunci poate ar fi mai bine să știi că vei fi vinovat/ă direct de toate eșecurile, fobiile, temerile și luptele pe care copilul o să le piardă în viață. E vina ta dacă el se va cosidera o victimă și chiar așa va fi tratat. Iar victimele, de obicei, sunt supuse la diverse și nenumărate abuzuri. Și să nu te întrebi peste 40 de ani de ce nu vine să te viziteze la azil când tu te-ai sacrificat atâta pentru el…
