Nutline, Djili sau Tadim? Întreb pentru un vecin care se uită la “Las Fierbinți” și nu știe ce să mai scuipe prin parc. În afară, desigur, de gumă de mestecat și "ce bună ești, fă!", scăpat pe la vreo domnișoară întâlnită întâmplător pe o alee, domnișoară care nu trăiește în mediul rural, ci chiar la noi în oraș, în centru, în București. Vecinul meu stinge semințele cu niște bere la pet, pe care o râgâie satisfăcut împreună cu cei trei amici șomeri ca el, în timp ce nevestele sunt la muncă la o fabrică de țoale undeva la marginea Bucureștiului, ca să nu le moară copiii de foame. Cam ca în “Las Fierbinți”.
Domnule Pleșu, vreau să vă zic că de când cu articolul din Dilema Veche, vecinul meu, când scuipă coaja de sămânță pe jos, zice "asta e pentru Pleșu!" și zbang, coaja zboară și pac!, pe asfalt aterizează. Amin! Pleșu likes that. De câteva zile a devenit fanul dumneavoastră numărul 1. Să vedeți ce morman de ode și pomeniri e la noi în fața blocului, un monument alb negru din prăjite de floarea soarelui. Domnule Pleșu, ați ajuns pe buzele pline de coji și unsoare ale tuturor șaormiștilor și neputincioșilor care trăiesc din ajutoare sociale, înjură, se îmbată, scuipă, fentează statul, fură, mimează munca și per total, în viața de zi cu zi, au o singură ocupație: aceea de a fi lepre.
De când ați declarat că vă place “Las Fierbinți”, vi s-a mărit audienţa. Vă banuiesc că vreți să candidați la vreo funcție publică! Oricum, merită să îi dați niște sfaturi strategice și lui Nicu Șordan care nu a știut, bietul de el, să zică în campanie electorală că îi place “Las Fierbinți”.
Revenind, Domnule Pleșu, pentru un intelectual de elită, să zici că te uiți la “Las Fierbinți” e egal cu un selfie la Moaștele Sfintei Parascheva printre creștini prostiți și nefericire existențială.
Ca să nu mă înțelegeți greșit, preferințele dumneavoastră în materie de filme nu mă privesc. Este treaba dumneavoastră dacă alegeți să vă scărpinați în nas o oră și să mâncați nachos cu “Las Fierbinți” pe retină. Dar vârfurile din România, reperele morale, tocmai fiindcă le poți număra pe degete, ar trebui să fie mai rezervate și mai înțelepte când vine vorba de astfel de declarații în spațiul public, pentru că societatea românească are deja un Capatos și un Măruță care invită la decădere și jeg intelectual.
Ca să mă fac mai bine înțeleasă, serialul “Las Fierbinți” nu ar reprezenta o problemă într-o societate educată care știe să se amuze distant de grosolănia personajelor și prosteala replicilor. Din păcate, trăim într-o Românie din ce în ce mai needucată, în care un cetățean consumă anual patru bucăți de săpun, două tuburi de pastă de dinți și puțin peste patru kilograme de detergent. Trăim într-o Românie care, din lipsa educației, imită. Știați că acum câțiva ani o reclamă cu Bartoș și Smiley a fost interzisă pentru că niște adolescenți s-au urcat pe un tren, la fel ca personajele din reclamă, și s-au electrocutat?! Stiați că altă reclamă la un șampon antimătreață a fost interzis după ce niște tineri și-au dat foc la păr exact ca în spotul publicitar?!
Propagarea și admirația vădită către kitch, glorificarea nesimțirii și slăvirea absenței moralității, odificarea grosolăniei, creează modele. În primul rând, actorii și producătorii, apoi dumneavoastră, domnule Pleșu, care tocmai ce ați legitimizat imoralitatea și nesimțirea.
Domnule Pleșu, să nu credeți acum că nu mi-aș fi imaginat că sunteți și dumneavoastră om și vă uitați la filme cu Van Dame. Doar că, dumneavoastră singur v-ați urcat pe un piedestal și e păcat să coborâți de acolo, mai ales că e nevoie de dumneavoastră sus. În mocirlă e plin. Uitați-vă la “Las Fierbinți” în tăcere, felicitați actorii la telefon și rămâneți realist în legătură cu societatea românească. Avem suficiente Gabriela Firea în București, avem un județ numit Vaslui, avem mizerie și jeg. Veți spune că “Las Fierbinți” e o parodie, o formă de artă care elogiază un stil, că estetica urâtului e tot estetică.
Sigur, urâtul este o categorie estetică necesară, este expresiv și șocant, de aceea poate da naștere unor scenarii savuroase și dramatice. Doar că sensul și scopul acestui tip de urât, cum e prezentat în “Las Fierbinți”, nu are rost în România prezentului. Și nu, nu comparați “Las Fierbinți” cu operele lui Caragiale, ele aveau o morală și un sens. Societatea românească nu mai poate tolera, integra sau metaboliza bețivi, hoți, șpăgari sau curve. Avem suficienți, chiar peste limită. Scopul serialului “Las Fierbinți” este de o gratuitate sordidă, nu purifică, nu eliberează, nu drenează energiile negative, ci doar le scoate la lumină și le glorifică. Și dacă nu mă credeți, uitați-vă o oră pe zi la știri!
Hai că puteți mai mult, domnule Pleșu!
