Care este ideea despre tineret ca “viitor al țării” pe care politicienii noștri au promovat-o prin legi în Șparlamentul României? Păi, leneșii să doarmă bine, diploma în somn le vine. Învățământul, implicit Educația, s-a abramburit pe banii statului, în interseul personal al găștilor de interse care i-au trimis în Parlament pe unii ca Ecaterina Andronescu, Liviu Pop, Liuța Olguța Vasilescu șamd. Din punerea la comun a neuronilor acestor politicieni s-au născut idei peste idei, care mai de care mai năstrușnice – ca, de exemplu, momentul în care s-a propus ca după modelul anului pregătitor de la grădiniță, să existe și anul pregătitor de la facultate. Logica era simplă: pe bebeluși îi înțărcăm de la laptele praf, pe loaze să nu se facă praf de la alte prafuri.
Mă întreb: în țara aceasta chiar nimeni nu mai vrea să muncească cinstit? Cum a ajuns Școala românească să alimenteze conspirația mediocrităților? Pe de o parte dăm bani fabricilor de diplome în care s-au transformat universitățile (și încă o dată se confirmă miza spumelor la gură avute de către rectozauri împotriva Legii Educației implementate de Boc și distrusă sistematic de Ponta) și cu un drum să alimentăm partidele cu votaci… Comuniștii au introdus facultățile pe puncte și urmașii lor nu vor să renunțe la ideea ca toți analfabeții să facă o facultate. Doar prost la prost trage și numai așa ne pot învinge!
Nu munca îl înobilează pe om, ci legile cretine promovate-n Parlament
În punctul 2 al programului USL, „Educaţia ca premisă a dezvoltării” – la graniţa dintre dezvoltare şi îndoctrinare”, scrie: „O premisă reală în dezvoltarea educaţiei o reprezintă diversitatea, care presupune acceptarea unor valori morale şi estetice diferite.” Mai mult ca sigur, din cauza unei greșeli de tastare au apărut în aceeași frază cuvintele „morale și diferite”. La năravul celor din această gașcă (care acum simulează că-s în divorț și separație), citatul corect ar fi urmatorul: “O premisă reală în dezvoltarea educaţiei o reprezintă diversitatea, care presupune acceptarea unor valori diferite de morală”. Progres să fie, dar să-l știm și noi: la 14 ani să se dea la tot românul câte un buletin, la 18 ani să i se dea Diploma de Bacalureat, iar la 21 de ani să i se dea Diploma de licență și, din an în an, câte un Masterat până la împlinirea vărstei de 25 de ani când, musai, trebuie să i se dea Doctoratul. În fond, de ce buletinul se dă fără examen, pe când pentru Bacalaureat și Licență trebuie să dai examen? Altfel e clar discriminare bazată pe vârstă, nu?
Dar s-o luăm și altfel. În 2009 existau în Șparlamentul României 54 de pralamentari (36 deputați și 18 senatori) care erau la “bază” cu diverse gradații universitare pe la 1-3 universități în același timp. În care timp ar cam fi trebuit să stea pe la locul de muncă și să se joace de-a făcutul legilor. Ei, aș, băieții și fetele „universitari” trăgeau chiulul la Șparlament și încasau bănuțul de la Fabricile de Diplome. Acum nu-mi mai bat capul să-i număr câți mai sunt, dar știu sigur că lobby-ul Fabricilor de Diplome este foarte mare. Doar de aceea au fost introduși în Parlament – să tragă chiulul când este vorba de „agenda cetățeanului” (cine-o mai fi fiind și fraierul acesta?) și să faca legi permisive, nesimțite și cu aplicabilitate pentru ei și sponsorii lor.
Magna cum fraude
De când s-au introdus camere de luat vederi în sălile în care se suține examenul de Bacalaureat (2011), zeci de școli din România (care până atunci raportau promovabilitate de aproape 70%) au început să se laude cu promovabilitate ZERO și/sau cu profesori ajunși în vizorul DNA pentru diverse metode de a eluda prezența supravegherii electronice. Rămânem numai cu statistica, că profesorii dau vina pe slaba pregătire a elevilor şi pe dezinteresul părinţilor faţă de copiii lor. Iar părinții, firește, dau vina pe profesori pentru eşecul elevilor. Adolescentul a luat puţin peste nota 1 la matematică şi nota 4 şi ceva la română şi la biologie.
Acum, despre vine și vinovați se pot spune multe, părerile vor fi împărțite – parafrazând, “câte bordeie, atâtea obiceie” (câte interese, atâtea fese). „Şi elevii au fost dezinteresaţi, dar şi părinţii lor, întrucât n-au venit la şedinţe sau la şcoală ca să afle cum învaţă copiii lor. Nu pot să iau nici partea profesorilor. Mi-e ruşine pentru imaginea şcolii şi a localităţii”, declara Claudiu Perescu, directorul Grupului Şcolar Industrial Bustuchin (Gorj). Rușinea ca rușinea, dar salariul încasat degeaba și demisia? Sau (ca să revenim la oile noastre și interesele profesorilor-șparlamentari), Creţi Gheorghe, directorul Grupului Şcolar Band din judeţul Mureş era mai explicit: „Aceşti copii nu sunt de nivel liceal, n-au manifestat interes pentru învăţătură, au o situaţie materială precară şi nici părinţii lor nu s-au interesat de nivelul lor de pregătire”. Deci, mulțumirile și înjurăturile de mamă îi revin eternei Cati Abramburescu care a transformat în licee toate școlile profesionale să poată alimenta cu carne de tun sereleurile de diplome în care au fost transformate universitățile din România. Majoritatea celor picaţi erau elevi de-ai Şcolilor de Arte şi Meserii.
Când inviți statul să-ți “educe” copiii
Atâta vreme cât școala va fi o obligație și nu un drept, ea va fi o pierdere de vreme și de bani pentru toți: stat, părinți și, mai ales, copii. La terminarea liceului elevul este deja un om matur, iar după actualele programe de învățământ, după 13 ani în care s-au cheltuit bani pentru “educarea” sa, nu are nici o calificare. Problema este că absolvenții de liceu care vor dori și vor reuși să urmeze cursurile unei facultăți nu vor învăța nimic folositor pentru a intra cu succes pe piața muncii. Sporim, ca număr, o majoritate de “analfabeți” cu studii. Vorbim despre o mentalitate temeinic înrădăcinată în societatea noastră (încă de pe vremea Împușcatului): școala nu este pentru a te califica și perfecționa într-o anumită meserie, ci pentru a te pune într-o poziție în care munca devine cât mai ușoară (sau de a câștiga un ban fără a te omorî cu munca). Școala noastră nu este orientată spre asigurarea pieței muncii cu oameni calificați și supercalificati. Și nici piața muncii autohtone nu oferă prea multe pentru cei cu multă școală (vorbim despre nivelul de salarizare/apreciere a muncii, excepție făcând politicienii și protejații lor bugetari). Nimeni nu-și pune problema că, pe lângă patroni, ar trebui să existe și angajați – o dovadă în plus că toate acțiunile guvernamentale în domeniu nu sunt făcute în scopul și folosul muncii (bugetaților le țin diplomele și relațiile loc de calificare), ci se adresează strict “pomanagiilor”, celor care vor să-și vadă copiii urmând o carieră bugetată și, cu un drum, să nu aibă 13 ani grija progeniturilor – are să aibă grijă statul de acestea. Așa-i când inviți politicienii (statul) să-ți “educe” copiii. După aceea să nu ne mirăm/lamentăm de eșec și să-i învinovățim numai pe politicieni că familia dă rateuri. Responsabilitatea personală nu poate fi aruncată în cârca întregii națiuni. Copiii dau rateuri datorită părinților și profesorilor. Când profesorul își va recunoaște limitele (altele decât salariul de mizerie), când părinții își vor identifica copilul ca fiind primul în lista de priorități, atunci lucrurile se vor îmbunătăți. Restul este gargară ieftină și oportunism de joasă speță.
Așa că nu este vina copiilor că sunt, încă de pe băncile școlii, xenofobi și antisemiți, intoleranți și mari dușmani ai democrației (asta creștem în sânul pseudo-școlii: 40% dintre elevi sunt atraşi de ideea unui regim militar). În fond vorbim despre o generație crescută în singuratate, cu părinții plecați la muncă pe meleaguri străine să câștige o pită (c-au știut să-i alunge politicienii peste hotare: care cu bâta, care cu devalizarea economiei naționale, care cu fiscalitate în exces pentru mită electorală). Vorbim despre niște copii lăsați/uitați/abandonați în fața televizoarelor și a calculatoarelor, cu care nu s-a stat de vorbă și nici nu li s-a explicat, altfel decât cu urletele lui Corneliu Vadim Tudor și fața “umană” a lui Ion Iliescu, intens mediatizate, ce regim ilegitim și criminal a fost regimul comunist. Acestor copii nu le-a explicat nimeni care sunt adevăratele valori, altele decât behăielile lui Gigi Becali cocoțat pe Maybach, că există și alte sporturi decât fotbalul din Liga lui Mitică, că a munci nu înseamnă să dansezi pentru cineva, să faci Fonduri Naționale de Investiții, să devalizezi bănci și să ai afaceri preferențiale numai cu bugetul statului (deși la tembeliziuni numai astfel de indivizi și individe sunt promovați ca povești de succes). Vorbim despre generația care a început să urască ideea de familie, că acești copii nu prea și-au văzut/avut parte de părinții chiar și dacă aceștia nu au fost plecați la lucru peste hotare (căci părinții sunt prea ocupați să muncească pentru a susține statul). Vorbim despre generația Twitter și Gamming, care crede că Hans Christian Andersen e jucător la Bayern.
