Mă tot întreb, de câteva zile, exact ca în textul lui Caragiale: Eu cu cine votez?
Antreprenor înnăscut ca orice Român contemporan, ar trebui să fiu, zice-se, de dreapta. Numai că dreapta este / sunt mai multe drepte. Atât de multele opțiuni vocale clamează apartenența la dreapta, încât implicit faci stânga să ajungi la una din ele. Cum poți fi “de dreapta” când trecutul și educația ta sunt “de stânga”? Cum clamezi dreapta într-o țară eminamente stângistă? Cum faci politica lui “să facem” în țara lui “să ni se dea”? Din fericire, repozitionare rimează cu reevaluare.
Stânga unită sub cel ce unește, iertată-mi fie rima involuntară cu “prostește”, pare mai unită decât a fost vreodată. “Uniți în cuget și-n simțire”, vorba unui imn patriotic învățat în perioada României comuniste. Coincidență?…Moștenitorii PCR în integralitatea sa, structură, patrimoniu, mesaj, doctrină și nepotism își asumă verbal rolul mesianic în politica ROMÂNIEI, pe care toți ocupanții palatului de lângă Dealul Spirii o iubesc la infinit continuându-și mesajul în stilul galeriilor de fotbal dâmbovițene.
Același spectacol al politicii de “ba p’a mă-tii" (cu cratimă), demn de emisiunile de la ora 5 sau de la miezul nopții, își parcurge imperturbabil episoadele, o dată la fiecare patru ani. Pleacă ai noștri, vin ai noștri. Noi amar zâmbim.
Acum 30 de ani votul nu conta, dar era obligatoriu. Nici acum nu contează, Hrebe știe, dar nu mai este obligatoriu. Suntem liberi să-l exprimăm, contestăm, detestăm, comercializăm, minimizăm…sesizați absurdul?
Dacă tot e liber votul, de ce nu aș putea să-mi exprim în scris opțiunea? Nu votez cu niciunul dintre candidați, și-au etalat competențele în ultimii douăzeci de ani. Votez pentru… mine, pentru colegul de țigară, pentru patron, pentru Rege…chiar așa, Regele cu cine votează ?
Aceleași opțiuni de peste douăzeci de ani. Cu cine votați, Maiestate?
