Te aștepți ca, atunci când auzi numele de Ioan Niculae, să te gândești la un securist de rând. La unul care se îmbracă tot timpul la pantaloni la dungă, mănâncă ciolan la ore fixe și are acasă o soție de 50 de ani care face curat în fiecare zi. Genul de om care are principii. Care are ceasul ăla biologic băgat adânc în subconștient. Care, dacă se abate de la program, e în stare să se lovească cu piciorul de la masă până ar muri. Dar nu. Ioan Niculae nu e nici de cum așa. Mă rog, poate o fi fost el securist, se îmbracă la dungă (la aia alb-negru, moda Jilava), dar principiile nu sunt de partea lui. Cui îi trebuie principii când are miliarde în conturi? În nici un caz unuia ca Niculae. Că, dacă ai avea principii, nu ai vâna elefanți și bivoli congolezi în Africa.
Da, exact asta e marea ispravă a lui Ioan Niculae. A fost pâș-pâș în Africa, cu pușca, cu haiducii și cu toată șleahta de băieți și a făcut pe Mărgelatu, împușcând elefanți și hipopotami. Și, ca un băiat de salon ce e, și-a mai făcut și selfie cu un bou sălbatic pe care l-a vânat. Acum, și cu identificarea precisă a boului ăsta e o problemă. Cu gabaritul, gușa și părul ăla ușor slinos mai că miliardarul de Giurgiu ne-a băgat la idei. Noroc cu coarnele lipsă, că altfel ar fi adus Niculae fix cu gușatul din spotul publicitar cu La Vache Qui Rit. Numai că n-ar fi făcut smântînă și brânză triunghiulară. Ci bani.
Vedeți voi, după ce s-a mozolit și s-a bătut pe burtă în Africa, Niculae s-a urcat în Boeing, împreună cu trofeele, a venit în România și ghici ce i-a trecut prin cap: ia, hai tată, să îl împăiem pă elefant. Să dea bine în vestiarul Astrei. Da’ că bine le mai zici, băi Ioane, băi! Auzi, să împăiezi elefantul! Mă întreb, băi băiatule, băi, tu de unde vii? Din neolitic? Ești cumva postașul din Familia Flintstone? Că și ăla avea gușă și se îmbrăca la dungă. Și nici el n-avea principii și vâna elefanți. Nu, nu în Africa, că, vezi tu, pe vremea aia era doar un singur continent, nu știu dacă se învăța asta la F.F-ul de la Securitate. Da nu contează… Contează că tu ai potențial, boss! Ai potențial de desene animate. Noi zicem așa: când nu ți-or mai ieși banii la Astra, să iei Boeingul ăla și să te duci fix la Pixar.
Numai că, la mijlocul acestei întâmplări, n-ar trebui exclusă o explicație de altă natură, pe lângă cea legată de desenele animate. Gestul lui Niculae este făcut doar ca să-l întărâte pe Țiriac. Să-i cadă fața și să i se zburlească mustața aia, să îi crape lentila ochelarilor, în timp ce vede știrea pe plasma lui din platină. Parcă-l și vedem în baie, cu o revistă din aia glossy pentru vânători, pe care stă cu mistreți în brațe, vorbind de unul singur. ,,Bă, ce dreacu’, a vânat grasu’ elefanți, io ce naiba mai vânez la iarnă?! Băăi, m-a nenorocit, boss! M-a scos din câmpu muncii!”. Să stea cu revista aia și să se frece pe burtă, să se încrunte, în timp ce Niculae zâmbește meschin din plasmă, cu mecla aia de om care vânează veverițe doar pentru că îi fură alunele. Și în fundal să se audă urletul elefantului. Ar fi ceva de senzație!
