Acum vreo 7 ani prin noiembrie eram la New York, într-o cârciumă pe strada 47, beam rom negru (na. pare pleonasm dar nu-i). La bar servea o fată frumoasă, blondă de fel din Polonia, credea că sunt libanez. I-am spus că sunt român, a zis "Aaa! Am lucrat într-un bar unde veneau români, tare ciudați, beau cafele la 3 noaptea și plecau la 5 dimineața". Eu am râs, ce i se părea ei ieșit din comun, pentru mine era o chestiune aproape la ordinea zilei. În timp ce prin vest până și cluburile te cam trimit acasă pe la 02:00 cel mult, la noi e relativ obișnuit să ai clienți în cârciumă toată noaptea, chiar și într-o miercuri-spre-joi. Românul nu pierde nopțile. Românul le folosește din plin. Tot în contextul nopților am remarcat ceva ce n-am văzut nicăieri prim vest: Minimarket-ul Non-Stop. Nu i-aș fi dat atâta importanță dacă în zona în care m-am mutat de curând aș fi avut unul în apropiere. Nu vă speriați, sigur că am, doar locuiesc în București, dar non-stopul ăsta e la vre 500 de metri distanță și e mic, pe unde am mai stat eram obișnuit cu Non-Stop-uri serioase, găseai și cârnați și pâine și mâncare de pisici, ăsta are doar sucuri, băutură și țigări, dar bine că e și ăsta. V-ați întrebat vreodată, oare cum trăiesc oamenii care n-au magazine non-stop? Ce face neamțul dacă i se face poftă de bere la doișpe noaptea? Ce face englezul dacă vrea nevastă-sa ciocolată? Oare cum trăiesc oamenii ăștia? Ce civilizație e aia în care nu poți să te duci fuga după prezervative în miezul nopții? Alături de berea la PET, non-stop-ul mi se pare o marcă a identității culturale românești, de care nou înființatul minister ar trebui să se preocupe strașnic. Mă gândeam eu așa, la cât de organizați și prevăzători trebuie să fie vesticii de se aprovizionează atât de bine din timp, încât nu au nevoie de Non-Stop. În Dristor erau două magazine Mega Image deschise continuu și erau clienți și la 4 noaptea (inclusiv eu, că de-aia știu). Din drăcia asta emit eu așa o ipoteză, că românul are un vădit caracter impulsiv. Cheful românului e un sentiment mult mai cuprinzător decât "mood"-ul englezului. Românului i se pune pata și nu știe niciodată dinainte pe ce o să i se pună, trăiește pe muchia instinctului și a emoției. Când el vrea ceva, e musai să fie acum "acum", atunci când are de făcut ceva discutăm despre "zilele astea" sau "mâine poimâine" (a se citi "la Paștele cailor"). Ar fi interesant să ne oprim puțin și să ne gândim: "Cum ar fi viața fără Non-Stop-uri?". Eu unul am avut o strângere de inimă imaginându-mi. Singura cale de adaptare într-o asemenea lume ar însemna să fiu mai organizat, mai calculat, mai prevăzător și nu înțeleg de ce mi se par atât de neplăcute lucrurile astea. Trăim într-o țară în care ceasurile, oricât ar fi de elvețiene, sunt cel mult simple accesorii. La noi timpul este aliment nu resursă. Într-o lume în care totu-i perisabil și efemer, noi am formulat veșnicia: Minimarket Non-Stop.
