Ne este plină debaraua de migraţii politice. Motivaţia zecilor de migraţii petrecute de-a lungul legislaturilor post-decembriste la nivelul celor două Camere ale Parlamentului: „nu mă mai regăsesc în acest partid”. Este motivația la „Sindrom al Imunităţii Dobândite”. Un fel de al şaselea simţ, căci se declanşează în momentul în care politicianul român „simte”, la sfârşit de mandat, că procentul care va să vie la alegeri în dreptul formaţiunii politice din care face parte n-o să mai poată justifica o organigramă prea încărcată de „specialişti” – aşa ca la începutul mandatului. Şi-atunci se „orientează”. Ca păsările. Că nu prea există deosebiri între păsările migratoare și politicienii noștri.
Într-o vreme păsările aveau dinți. La fel ca multe alte fiinţe se trag din dinozauri. La fel și mulți dintre politicienii noștri. Păsările și-au pierdut dinții că s-au obișnuit cu ciugulitul. Iar politicienii și-au pierdut incisivitatea, exact din același motiv: ciugulitul. De sponsorizări, comisioane, bugețele șamd.
Și nici de năravuri n-au scăpat. Nici păsările, nici politicienii noştri. Vreţi să spuneţi că nu ştiaţi nimic despre năravurile păsărilor migratoare? Staţi să vi le enumăr pe degete.
Unu: migrează. Cum e viaţa mai grea prin locul/partidul pe unde-au căutat după vre-un vierme, o fărâmă de hrană, o măslină, o atenție, cum fâl!, îşi vântură aripile şi-o şterg spre locuri/partide mai călduţe.
Doi: ciripesc. Te miri cui şi-n ce scop. Viaţa era grea şi remuneraţia mică după buget pe vremea lui „Răposatul”. Vroiai „foncţie”, ciripeai. Obiceiurile nu s-au pierdut: întotdeauna există câte un șef ce-ar fi tentat să-mpartă favoruri cui nu trebuie.
Trei: scurmă. Te miri ce gunoi găsesc, una două-s cu gheruţele în el. Că se lasă cu hrană sau nu, gunoiul trebuie împroşcat în toate direcţiile.
Patru: nu roşesc. Păi, neavând obraz (să nu-mi spuneţi c-aţi văzut pasăre cu obraz!), nu roşesc, indiferent de fapta comisă sau de mizeria în care scurmă.
Şi, cinci: pardon, mă scuzaţi, cum nu eşti atent, se găinăţează. Pe oameni, statui, epoleţi, caschete şi, din păcate, des pe Patrie.