Astăzi, la Școala Americană din București se adună toți „tocilarii” României pentru a-și prezenta roboții. Nu-i cunosc, nu știu cum arată, pentru că n-am găsit vreo poză cu ei pe internet, dar, cel mai probabil, pentru o parte dintre colegii lor de liceu, sunt niște loasări, cu sau mai puțină viață socială, pasionați de electronică și informatică. Genul de oameni pe care un cititor de Libertatea i-ar întreba: „Auzi, bă? Tu știi să faci prăjitorul de pâine să vorbească?”.
Despre First Tech Challenge 2013 puțin în presă. Pe câteva bloguri și-un ziar. Până la urmă cui îi pasă? De ce ai vrea să scrii în ziar despre Andrei Piţigoi, de exemplu, profesor de electrotehnică la Colegiul Tehnic „Petru Maior” din Bucureşti? Doar așa, să-i citească vreunul numele în ziar peste umărul tău și să râdă înfundat? Plus că „Pițigoi e în fiecare” nu sună bine. Sabina, da.
Să-i pui pe „tocilari” să se îmbrace-n ciorapi cu plasă și fuste scurte nu merge. Nu-i târg auto să-ți vină mii de oameni să vadă pujtoaica tolănită pe robotul care șterge singur praful. S-o închirieze pe Cruduța să prezinte evenimentul? Nici asta nu-i bine, că-i scumpă rău duduia și de banii ăia o faci din silicon, cipuri și puțin fier vechi. O să arate ca originalul și-o să fie sclipitoare.
Să-și pună o bentiță. Să pună bentițe roboților. Și să plece cu ei în secuime, să-i scandalizeze pe cei de vârsta lor care n-au altă treabă decât să se bată-n culori. Poate-i învață și pe ei să facă roboți. Măcar sudoku. Bine, x și 0.
