Unele dintre cele mai mari atrocități ale lumii s-au petrecut sub justificări diafane: patrie, credință, libertate, dreptate etc. Nu cred că e necesar să dau exemple concrete. Îmi permit oarecum timid să speculez fără vreo bază logică, faptul că fluviul răului din om și-a găsit guri de vărsare în lumina justficărilor de mai sus.
E mult mai lejer să provoci rău când te convingi că ești de partea binelui. Dostoievski a scris câteva sute de pagini analizând acest proces al justificării în "Crimă și pedeapsă" unde tovarășul Raskolnikov ajunge criminal, convingându-se moral că dacă omori o cămătăreasă care miroase a poiată și apoi faci niște treburi frumoase cu banii ei ești absolvit de vină.
Eu n-am să reinterpretez aici volumul lui Dostoievski, nu degeaba are sute de pagini. Mai citiți și voi băi! Dar voi face legătura cu o ședință cu părinții la care am luat parte și unde am dat peste o ceată de puritani murați care propuneau susținerea unui fel de curs de educație sexuală la clasa I. Da, la clasa I, adică unde media ponderată a vârstelor copiilor este de 7 ani. Cum se leagă introducerea de mai sus cu ședința? Păi se leagă, fiindcă și copiii fac parte din lista de lucruri diafane de la început.
Dacă am avea în față doi hoți care au furat o pâine, unul justificând că i-a fost foame, iar celălalt justificând "le era foame la copii", cumva am tinde să fim mai îngăduitori cu al doilea, fiindcă a furat "pentru copii", în aceeași măsură în care am găsi circumstanțe atenuante unuia care ucide pentru patrie. Un rău făcut, e un rău făcut, indiferent de justificări, iar cel care îl comite e un răufăcător. N-am să fac aici o minută a ședinței, dar voi nota că am găsit îndârjire, agresivitate, cenzură, teamă și chiar ceva satisfacție sadică în impunerea punctului de vedere. Toate acestea desigur cu nobilul scop de conservare a inocenței copilăriei. E complicat să explici unei cete "pre-orășenești" că ceea ce își dorește va avea exact efect opus. Instituționalizarea explicațiilor despre sex, mai ales la o vârstă cum e cea de 7 ani, poate duce la separarea noțiunii de sex de cea de dragoste și atașament.
E important ca aceste explicații să nu fie uniformizate și prezentate "obiectiv" de un "specialist" ci discutate în intimitate fiindcă despre asta e vorba în sex. Cum pot eu să răcnesc în mulțime că acest caz este de tratat poate mai cu grijă decât cel al studiului religiei? Cum să explic în trei vorbe că dacă îți tratezi copilul ca pe un hazard permanent va deveni un pericol pentru el însuși? Mă uitam la mutrele cucerite de încruntare și avânt inconștient și se vedea clar, că discuția aia nu mai avea demult nici o legătură cu copiii, aveam în față niște inchizitori ai pudismului atât de absurzi încât erau dispuși să-și azvârle plozii în cursul unei persoane pe care nici măcar nu o cunoșteau pentru a le vorbi ăstora mici niște lucruri pe care ei ca părinți oricum nu le înțelegeau prea bine.
Argumentul era: "decât să audă de la un alt copil mai bine află de la un specialist" (nu comentez asupra confuziei dintre specialitate și acreditare). Dacă tot te roade să-i explici lu' ăla micu pe unde mai exact intră dânsa într-ânsa, te duci mata frumos pe la vreo doi consilieri și te învață ei să îi explici. Tu îi faci vânt amărâtului mucos în brațele sistemului ș-apoi te vaiți că deși ai fost un părinte minunat, odrasla ta e victima școlii, internetului și anturajului.
Educația sexuală din școli are rolul ei la alte vârste, nu la 7 ani. Atitudinea progresist-puritană față de sex, în care ești mai pudic decât o cloșcă anglicană, dar ai impresii moderniste, îl va învăța pe copil că sexul este ceva rău, iar la 16 când îl vor apuca bâzdâcii fiindcă nu i-ai luat PS4 și nu-l înțelegi, se va propti în primul sau în prima ca să te pedepsească. Da, adolescenții își fac adeseori rău pentru a-și pedepsi părinții.
Suntem dispuși să facem orice pentru copiii noștri, uneori o declarăm: am ucide, am fura, am înșela, am chinui, am cenzura. Am face orice înafară de a-i cunoaște, a le acorda încredere și a le urmări dezvoltarea naturală. Trăiască arta sacrificiului matern, de sine și de ceilalți, desigur, doar dacă e pentru copii.
