Scuturată brusc din somnul cel de moarte, brava naţiune s-a văzut confruntată deunăzi cu tristeţea: Mandinga a dat-o-n bară, iar Bute a luat-o-n freză.
Şi, ca de obicei, în încercarea de a găsi o explicaţie şi-o consolare, totul s-a făcut pe principiul enunţat acum câţiva ani de un clasic care probabil că mai e în viaţă, un fost antrenor din divizia C, autorul celei mai reuşite ziceri pentru toate eşecurile care au fost şi vor mai fi în istoria neamului: băieţii a jucat bine, s-a mobilizat, da’ i-a bătut șcârbile-aștea!
Aşa se face că în noaptea triumfului lui Mungiu la Cannes ştirea despre victorie a fost încă o dată mai puţin importantă decât înfrângerea. Bute şi familia s-au aliniat pe linia telefonică rostind truismul cu pierderea bătăliei care nu înseamnă şi pierderea războiului, iar mandingii au telegrafiat din Baku o declaraţie triumfală despre cum au reuşit ei să ajungă în clasamentul final înaintea lui Engelbert Humperdinck, de parcă n-ar şti o lume-ntreagă că moşului îi place de-o viaţă să stea pe linia de fund.
Între timp, ca să nu intre ţărişoara în depresie, Guvernul a organizat maratonul dotat cu premiul Nyírő – câştigat de bravii poliţişti români – şi a reuşit pentru prima oară să împiedice frauda la urnă, calificându-se în etapa superioară a unui nou conflict diplomatic cu ungurii, semn că avem resurse să ţintim podiumul chiar şi când e vorba de o partidă jucată cu un duşman perfid, obişnuit de ceva vreme să stea la pândă camuflat la doi metri sub pământ.
În rest, facem cum ştim: un slalom uriaş de la râs la plâns, măsurat la secundă de Tourbillonul lui Marean care primeşte, în sfârşit, un zece ori zece mii de coco în catalogul Breguet. Iar ca să fie tacâmul complet, aşteptăm ziua în care va cânta Natalia Intotero pentru românii de pretutindeni şi vor apărea rezultatele spectaculoase ale guvernării Ponta, chiar dacă la casele de pariuri i-au dat deja o cotă egală cu prinsoarea pe calviţia lui Remus Cernea.
