Obișnuiți în ultima vreme cu demisionari și suspendați, ortodocși de la natură și mai catolici decât papa din fire, iată că românii au fost și ei, la rându-le cu Planeta, ȘOCAȚI de anunțul Papei Benedict al XVI-lea care a hotărât să-și agațe straiele pontificale în cui. Cât de șocați au fost cei de la Vatican însă, ce fel de papă o să vină, negru sau nu, existenţa extratereștrilor și de ce e fumul alb aflăm de la preotul Adrian Dancă, DJ la Radio Vatican.
Reporter: România este o ţară majoritar ortodoxă. Prin urmare, foarte puţini ştiu că la Vatican, în sânul catolicismului, lucrează şi preoţi români. Ce faceţi şi cum aţi ajuns acolo? Există pile în lumea preoţilor catolici?
Adrian Dancă: Ce să vă spun? Nici noi nu ştim câţi ştiu de noi. Dar ştiu că avem un public, să-i zicem, de ’nişă’, deşi Radio Vatican emite în limba română încă din 1947, iar primul speaker al emisiunii era un preot greco-catolic român. Mai sunt şi alţi români care au lucrat sau lucrează la Vatican, şi nu doar preoţi, şi nu doar catolici. Cum am ajuns aici? Eram într-o parohie din L’Aquila, prin 2001, şi responsabilul Redacţiei Române de atunci, mons. Anton Lucaci, mi-a cerut să fac o corespondenţă despre un eveniment religios din oraş. Am scris-o după cum am crezut eu că e mai bine, iar responsabilul mi-a spus că are elementele jurnalistice necesare, deşi nu aveam o pregătire de profil. De atunci m-a îndemnat să mă pregătesc, să-mi dozez bine cuvintele şi să mă apropii de această activitate. E un apostolat extraordinar! Cât priveşte acţiunea pilelor, trebuie să recunosc, public, sprijinul uriaş al Sfântului Gabriel, patronul postului nostru de radio. E arhanghelul care a adus Maicii Domnului vestea cea bună prin excelenţă, venirea Fiului lui Dumnezeu în lume. Ce facem noi aici trebuie să continue, cu diferenţele de rigoare, aceeaşi misiune. Uneori e greu, dar cu asemenea pile n-avem a ne plânge.
Rep.: Papa Benedict al XVI-lea şi-a dat demisia. Fapt care nu s-a mai întâmplat de la Grigore al XII-lea, în Evul Mediu. Fireşte, speculaţiile nu au întârziat să apară. E o conspiraţie împotriva lui Benedict? Ne aşteptăm să apară tot felul de stenograme cu Sfântul Părinte cum se întâmplă în România?
A.D.: Am spus cu alte ocazii, deşi cu o anumită grabă, că demisia sau, mai bine zis, retragerea lui Benedict al XVI-lea nu are egal în istorie şi aceasta în virtutea circumstanţelor actuale: nu există un antipapă, Roma nu mai stă sub protectoratul marilor puteri etc. Şi, ca să nu dezamăgesc aşteptările, mă văd constrâns să admit că de data aceasta împătimiţii teoriilor conspiraţioniste nu sunt… prea departe de adevăr. Cu un mic detaliu: e vorba de conspiraţia parametrilor medicali şi ai vârstei înaintate. Moda stenogramelor? Încă n-a ajuns pe malurile Tibrului, dar mici scăpări din anturajul Papei tot au mai fost, cu ajutorul fostului său asistent de cameră, pe care l-a şi iertat. Un monarh absolut n-ar fi procedat în acest fel. Totul e bine când se termină cu bine.
Rep.: Vă întreb asta pentru că Papa Benedict a acuzat probleme de sănătate. Papa Ioan-Paul părea mult mai slăbit din punct de vedere fizic, dar totuşi a continuat.
A.D.: E foarte adevărat, şi e greu să uităm lecţia emoţionantă de smerenie pe care marele pontif polonez a predat-o unei societăţi tineriste de la catedra suferinţei. Unii analişti au spus că Ioan-Paul al II-lea accepta această asceză publică drept ispăşire pentru succesul mediatic precedent. În acelaşi registru aş spune că la suferinţele fizice ale regretatului pontif corespund în mare măsură suferinţele morale pe care a trebuit să le îndure Benedict al XVI-lea în urma păcatelor pe care nu el le-a comis. Doar de topirea gheţarilor nu l-au acuzat, că de gaura din stratul de ozon erau foarte aproape.
Rep.: Ne puteţi spune, pe scurt, ce presupune alegerea unui nou papă? Sunt „bisericuţe” printre cardinali? Se promit tot felul de lucruri ca-n politică?
A.D.: Când încetează pontificatul lui Benedict al XVI-lea, decanul colegiului cardinalilor convoacă adunarea generală şi toţi cardinalii electori vin la Roma. În primele zile au loc o serie de întâlniri de lucru, cu o prezentare amănunţită a situaţiei Bisericii pe diferite regiuni culturale (euro-atlantică, afro-australiană, nord-africană etc.). De obicei, evidenţierea acestor date trasează deja profilul următorului pontificat. Urmează, în Capela Sixtină, conclavul, adunarea în care se votează pentru un cardinal sau altul, ţinând cont de urgenţele Bisericii. În această perioadă niciun cardinal nu are voie să comunice cu exteriorul, ci numai cu ’interiorul’, adică în rugăciune, înaintea lui Dumnezeu. „Bisericuţele” există dacă le înţelegem ca grupuri de gândire şi orientare, cum este normal şi democratic într-o comunitate cu atâtea culturi. Cât priveşte promisiunile, am aflat una sigură: cardinalii promit mai întâi să păstreze secretul votului, iar după alegere, ascultare şi fidelitate noului pontif.
Rep.: Cum se produce celebrul fum alb?
A.D.: Prin arderea buletinelor de vot. Ca să transmită un rezultat negativ, buletinele sunt umezite cu apă înainte de ardere, iar fumul este de culoare…, aţi ghicit, neagră! Am fost de mai multe ori în Piaţa Sfântul Petru cu ocazia ultimului conclav şi vă spun că ieşirea fumului creează o emoţie generală greu de stăpânit.
Rep.: E lumea pregătită pentru un papă de culoare, aşa cum s-a speculat în ultimele săptămâni?
A.D.: Desigur, dar, indiferent de culoarea pielii, este mai importantă căldura inimii şi ardoarea credinţei. Succesorul lui Petru trebuie să ducă mai departe Evanghelia lui Cristos şi să-i strângă pe oameni în jurul lui. În zilele noastre, cu tendinţe de repliere identitară, slujitorii unităţii în credinţă au o misiune tot mai grea.
Rep.: Ar putea fi cardinalul din Ghana, Peter Turkson, acel „Petrus Romanus” prevestit de Malachia?
A.D.: De ce nu? În felul acesta adepţii conspiraţiei, în sfârşit, s-ar strânge într-un cor şi ar adopta ca imn oficial „Speculaţii pe câmpii / Hai să le-adunăm, copii!”. Bineînţeles, sub conducerea maestrului Dan Brown. Lăsând ironiile la locul lor, nu trebuie să uităm că papa este papă tocmai pentru că este Episcopul Romei, deci succesor al Sf. Petru, şi prin urmare este deja un… „Petrus Romanus”. De oriunde ar veni, el este pe pământ reprezentantul lui Cristos, Păstorul cel veşnic, care i-a spus lui Simon, fiul lui Iona: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica mea”.
Rep.: Există extratereştri? Care ar fi reacţia Bisericii dacă am fi vizitaţi oficial?
A.D.: Eu ştiu deja ce-aş face: îi duc la duş, le dau săpun şi-un aparat de ras, în cazul în care au barbă. După o oră îi chem la masă şi le vorbesc despre botez.
Rep.: Mai are Biserica forţa de altădată? Până şi-n România, încrederea în BOR a scăzut dramatic…
A.D.: Aici, să înţeleg că vă referiţi la biserici, în general. În ce priveşte Biserica Catolică, mulţi i-au cântat prohodul, dar au murit înaintea ei. Mi-aş pune problema din altă perspectivă: cum răspund eu, slujitor al Bisericii, la aşteptările omului de astăzi? În orice caz, mă întăreşte adevărul că omul este creat după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, e un mister în continuă schimbare şi că fără Cristos rămâne o enigmă insolubilă.
Rep.: Biserica Catolică face bani din moaşte?
A.D.: Sfinţii sunt democratici, au o destinaţie universală. Cine venerează relicvele sfinţilor nu este obligat să plătească nimic. Dar credinţa fără fapte este ca pomul fără roade. De aceea, este îndemnat să exprime printr-un gest concret devoţiunea interioară faţă de sfinţi. De exemplu, printr-o donaţie liberă pentru cei nevoiaşi, fie la Biserică şi instituţiile caritabile (Caritas sau altele), fie direct în mâna celor aflaţi în lipsuri. Trebuie spus că de obicei generozitatea faţă de cei săraci este invers proporţională cu posibilităţile materiale.
Rep.: Ce facem ca să scăpăm de fanatismul religios, indiferent de culoare? N-ar trebui să ne iubim cu toţii? Nu aşa spun toate marile religii?
A.D.: Aici, v-am prins! Opinia dominantă pune pe acelaşi plan toate religiile, folosindu-se de violenţa unora pentru a lovi în toate, dar mai ales în creştinism. Relativismul le reduce pe toate la acelaşi nivel fără discriminări, pentru a propune o religie a bunului-simţ, cu geometrie variabilă, dar fără un adevăr transcendent. Nu mă pronunţ în contul altor religii, însă cred că Benedict al XV-lea a făcut mult pentru conexiunea dintre raţiune şi credinţă. Uzul raţiunii nu dăunează credinţei, dimpotrivă, o eliberează de tentaţiile fundamentaliste. La rândul său, credinţa este prietenă a raţiunii, pentru a contempla împreună orizonturi mult mai vaste decât valea efemerului.
Rep.: Biserica Catolică pare mult mai ancorată în realitate, în lumea modernă. Twitter, Facebook, site-uri, dvs. aveţi blog. În timp ce Biserica Ortodoxă spune că n-o interesează statisticile, că au bisericile pline. Numai că sunt pline de bătrâni. Cum atrage Vaticanul tinerii?
A.D.: Tinerii au o doză extraordinară de nonconformism. Ei nu acceptă cu ochii închişi realitatea, limbajul tipizat şi lipsa de curaj. Patrimoniul lor genuin de valori şi aspiraţii profunde trebuie să se confrunte, din păcate, cu nenumărate contradicţii. De exemplu: folosirea trupului ca obiect, o practică unanim acceptată în spaţiul public. Întrebaţi-i pe tineri dacă sunt de acord. Cred că aceasta este cheia succesului în raportul cu tinerii: curajul de a fi alături de ei, de a nu-i condamna când se poticnesc sau se contrazic şi de a le propune valori contra curentului. În Cristos regăsim exemplul cel mai nobil de dărâmare nonviolentă a convenţiilor sociale şi calea cea mai sigură a comuniunii cu Dumnezeu.
Rep.: Vom avea vreodată un papă român?
A.D.: Nu vă gândiţi la mine!
Publicat în revista AC, nr. 10 (4 – 10 martie)
