Silviu Dancu este un scriitor care, după o pe blogul lui, i-a speriat de moarte (la propriu) pe Gâdea, Badea, Ciuvică sau Ciutacu. Noi am stat de vorbă cu el și ni se pare că e un om pașnic plin de inteții bune. Bașca, a zis că dă și-o bere!
Postarea de blog care te-a adus în prime-time la Antena 3 începe cu “Ciutacu, ești mort! Badea, ești mort! Gâdea, ești mort! Ciuvică, ești mort!”. Ce vrei să faci, să ne lași fără material de râs?
Nu-i vrea nimeni morți! Un jurnalist m-a întrebat într-un interviu ”De ce ne vrei morți?” Am răspuns: ”Dar nu vă vreau morți, dimpotrivă, vă vreau vii!” Aici e toată treaba: în text eu doar am constatat moartea unui tip de jurnalism, am constatat moartea a ceva pe care l-aș fi dorit extrem de viu. Am scris și publicat materialul pe data de 9 septembrie. Protestele începuseră de câteva zile și o mare parte a presei și a televiziunilor le ignorau. Iar atunci când nu le ignorau, le relativizau sau le aruncau în derizoriu.
Ce a urmat a fost a fost cumva macabru: și-au pus singuri numele în chenar negru! Textele de pe ecran manipulau audiența cu mesaje emoționale prefabricate. Chestia asta mi s-a părut sinistră. S-au lamentat că-i ameninț cu moartea! Adică cineva strigă la tine să te trezești, îți reproșează că ai murit ca jurnalist pentru că ai ajuns să trăiești în afara realității și tu să interpretezi asta ca pe o amenințare cu moartea? Recunosc, am râs, dar de stupoare!
Mi s-a părut literalmente dureros că au confirmat cu supra-măsură tot ceea ce scrisesem în articol despre ei. Aș fi preferat să nu fi fost așa! Aș fi preferat să văd cum replica lor ar fi fost atât de vie încât să simt că m-am pripit, că am greșit profund. N-au făcut-o! Dimpotrivă, mi-au dat dreptate, iar asta a fost, cum ziceam, înspăimântător. Mai mult, au lăsat să se înțeleagă ceva pe care nu mi l-am putut închipui atunci când am scris textul: s-au complăcut în ideea de moarte! S-au complăcut cu un fel de patos ciudat, cu un fel de mândrie nefirească. Au luat teza asta cu moartea, au dat la o parte tot contextul și și-au pus-o în piept, ca pe un trofeu. Au transformat spaima și revolta din afirmația ”ești mort!” în ura și în amenințarea din ”să mori”! Pur și simplu le-a plăcut mai mult așa, pentru că se potrivește mai bine cu felul lor de a face jurnalism. Iată de ce sunt deja morți. Și, până la urmă, nu eu îi vreau morți! Ei mă vor mort, atunci când seară de seară, la ore de maximă audiență, îmi spun într-un mod deformat și butaforic că adevărul e minciună. Eu doar le-am spus în text că refuz să le înghit otrava. Ei au răspuns și răspund printr-un fel de linșaj public cât se poate hidos.
Și, ca o ultimă precizare: am observat că au revendicat un fel de exclusivitate, care este doar pe jumătate justificat. Da, am nominalizat doar cele patru persoane menționate de tine. Evident că puteau fi mai multe, dar pur și simplu, mie acelea mi-au venit în minte. Poate că mi s-au părut pe moment ca fiind cele mai reprezentative pentru tipul de jurnalism despre care vorbesc.
Pentru unii din presă n-ar fi mai adecvată, în loc de moarte, tortura? Mie mi se pare că prima versiune ar fi cam blajină față de unii…
Aș zice că singura tortură pe care le-aș aplica-o ar fi aceea de a-i obliga să fie obiectivi zi de zi, fără abatere, timp de o lună! I-aș obliga să nu mai denatureze lucrurile și să nu mai inventeze băsiști, useliști, hipsteri (ce naiba înseamnă asta până la urmă?), legionari și oameni ai lui Soros, acolo unde, de fapt, sunt copii, tineri și bătrâni, familiști sau nefamiliști, femei și bărbați, studenți, pensionari sau angajați, patroni sau liber profesioniști, artiști, scriitori, profesori, specialiști în PR, graficieni, muzicieni, specialiști în IT, mecanici auto și multe alte categorii. De ce-ar fi asta o tortură?
Ești băsist? De ce n-ai scris și “B1, ești mort?”
Dar n-am zis nici ”Antena 3, ești moartă!” Poate părea ciudat, dar unele emisiuni de pe Antena 3 îmi plac. Cât despre B1… cu scuzele de rigoare, uit mereu că există! Pur și simplu nu mă uit la acel post de televiziune. Nu mă motivează. Mi s-a tot pus întrebarea asta: ”Dar pe Banciu de ce nu l-ai pus pe listă?” Am întrebat: ”Cine e Banciu?” Nu glumesc, chiar am întrebat! Pentru că nu am văzut absolut nici o emisiune a lui Banciu! Între timp am aflat că e un realizator de emisiuni care îi numește pe protestatari în fel și chip, la modul cel mai dur, dar și că oferă recompense celor care jupoaie câinii de pe stradă!
Ne spui că presa tradițională s-a sinucis. Nouă, dacă ne uităm la ei, ni se pare că o duc destul de bine. Trebuie doar să vedem câți bani au luat din publicitate de la unele companii ca să bage capul în pământ ca struțul.
Nu spun că presa tradițională s-a sinucis, ci că presa care a făcut o tradiție din a manipula și a dezinforma s-a sinucis. Doar că nu a înțeles asta. ”Funcționează” din inerție, pentru că deja nu mai putem spune că funcționează în termeni reali. Deja există cuvântul tabloidizare, care se depărtează tot mai mult de noțiunea de jurnalism. Oamenii de presă, radio sau televiziune sunt în situația de a se decide ce anume aleg: munca de teren, investigarea serioasă, echilibrarea mesajului, modestia în fața faptelor concrete sau, dimpotrivă, manipularea fudulă a faptelor, siluirea lor și prezentarea caricaturală, sub formă de bârfă, speculație și linșare publică? Ei trebuie să se decidă. Noi poate că vom consuma în continuare ceea ce produc ei. Dar să nu uite că există și tipul de consum lipsit de respect. Până la urmă și prostituția e o meserie legală în anumite țări. Și deși este remunerată și acceptată ca atare, cu greu putem zice că naște respect. Îmi spui despre ei că o duc bine! Formal, da! Dar mie mi se par înspăimântați că au ajuns la o limită. Că de aici începe căderea! Ceea ce se va și întâmpla, într-un fel. Ei doar se agață cu disperare și de-aia devin tot mai stridenți. Fac orice să aiba rating. Faptul că au luat bani din publicitate nu mă deranjează defel! Dar mă deranjează că s-au vândut pentru publicitate! Și că, mai grav, pentru banii ăia din publicitate ne-au vândut și pe noi, cei care-i privim.
Zici că presa mainstream e ca un dinozaur. Atunci protestele sunt asteroidul care le va pune capăt existenței?
Nu m-am referit la toată presa mainstream, ci la acea parte a presei și a televiziunilor care au decis că eu, cititorul, ascultătorul sau telespectatorul sunt doar un spațiu de manevră pentru rezolvarea unor interese economice sau politice care de multe ori sunt chiar împotriva mea. Sloganul ”Presa este preș!”, deși generalizează prin simplificare (ca orice slogan, de altfel) este, totuși, cu țintă foarte precisă. Să nu se amăgească. Nu avem nevoie de o presă care să susțină politicieni sau corporații împotriva noastră, ci de o presă și de televiziuni care să-și facă treaba. Este momentul să vadă că, pentru ea, mina de aur suntem noi! Și nu e nevoie de cianură pentru a extrage aurul.
Sloganul “Ați mințit poporul, cu televizorul” pare la fel de valabil. De ce?
Nu pare, chiar este! Pentru că unele televiziuni chiar mint, prin anumite emisiuni ale lor. Cum ziceam, însă, o fac într-un fel tot mai lipsit de subtilitate, tot mai evident. Căci este o diferență fundamentală față de anii 90: acum există internet, acces rapid și imediat la informație alternativă. De exemplu, după emisiunea la care textul meu a fost prezentat în mod totalmente deformat, mistificarea a fost imediat demontată printr-o poză care a devenit virală pe internet: de o parte era un cadru din timpul emisiunii, în care apărea textul că Mircea Badea este amenințat cu moartea, de cealaltă parte era un print screen cu textul meu care arăta despre ce era vorba cu adevărat.
De ce crezi că circul mediatic pe care îl fac televiziuni precum Antena 3, B1 sau RTV are atât de mult succes? Nu au românii televiziunile pe care le merită?
Stridența atrage. Căci atunci când proiectezi pe chipul cuiva reflexia soarelui dintr-un ciob, cu siguranță vei atrage atenția. Le-aș zice să nu se amăgească prea tare.
Da, oamenii au nevoie să-și hrănească un tip de superficialitate. Dar, fie și la nivel incipient, au început să știe tot mai mult că se uită, de fapt, la un circ – așa cum spui tu. Nu e ceva neapărat rău. E mai degrabă firesc. Mai ai nevoie și de filme proaste, ca să zic așa. Și nici măcar nu cred că este un fenomen strict românesc. Se aplică peste tot.
Televiziunile ar trebui să nu uite, însă, că o parte din ce în ce mai mare dintre cei care le consumă producțiile și le hrănesc ratingul, atât de vital pentru ele, se va duce apoi pe internet să spună ce-a văzut, ce crede despre ce a văzut și să afle ce-au înțeles și ceilalți din ceea ce a fost la televizor.
Ar fi un serviciu public să le scoatem părinților și bunicilor noștri Antena 3 din grilă?
Luând în considerare anumite emisiuni de pe Antena 3 m-aș lăsa ispitit de ideea că, da, ar fi un serviciu public. Ba chiar ar ține de un tip de sanitate publică! Dar apoi îmi amintesc de acele emisiuni care-mi plac… Eu zic că cel mai simplu ar fi să închidem televizoarele de tot. Sau măcar în cea mai mare parte a timpului.
Să reînvățăm să ne placă să nu știm chiar tot. Și să înțelegem că asta ne ajută să descoperim și singuri. Mai ales că, așa cum ziceam, de la televizor cel mai adesea nu afli, ci ți se impune.
Cum crezi că va arăta presa viitorului? Orice persoană cu un smarpthone, o cameră de filmat și profil de Facebook o să fie jurnalist(ă) ?
Nu chiar! Dacă jurnalismul înseamnă, așa cum ziceam, tehnici de investigație, experiență, simțul observației și spirit analitic, o anumită smerenie în fața informației ca atare și, în plus, un anumit talent pentru a prezenta informația, ei bine, nu cred că orice persoană poate fi un jurnalist. Dar orice persoană care deține pagină de Facebook, un blog sau un smartphone (căci nici măcar nu mai este nevoie de cameră de filmat, deja), poate amenda rapid derapajele jurnalistului profesionist, oferind informații alternative: poze, traduceri, linkuri ș.a.m.d. care să conteste anumite afirmații, să pună sub dubiu anumite concluzii sau interpretări, ba chiar să ridice probleme care i-au scăpat jurnalistului. Profesionistul va trebui, așadar, să se reinventeze. Să fie conștient că are un public tot mai dispus să-i conteste autoritatea.
Ce crezi că vor fi în 10 ani televizoarele din România: piese de muzeu ori suport pentru bibelorui? Mă bate gândul să-mi iau o plasmă dar nu știu dacă e rentabilă investiția.
Cum, mai există bibelouri? Habar n-am cum să-ți răspund la întrebarea asta. Mă gândesc că dacă televizoarele, ca obiect, devin tot mai perfomante, suplinind ecranul de cinema, mai au o șansă. Dar, nu întrebi pe cine trebuie. Nu sunt chiar un puștan și mă încearcă și pe mine un tip de rezistență în fața schimbărilor atât de rapide din zona asta a tehnologiei.
Câți bani ți-a dat Soros pentru postarea de pe blog? Dacă îți iau eu interviu, nu-mi dă și mie măcar de-o bere?
I-am cerut vreo patru munți, niște biserici de secol 18, zeci de case de patrimoniu și alte câteva sute de case care nu sunt de patrimoniu, (dar care mie tot îmi plac), mii de metri de galerii antice și medievale…, în fine, chestii de gen. S-a ofticat, mi-a zis că am pretenții prea mari și că nici chiar el nu e dispus să dea atâta. Că el se gândea să-mi ofere o felie din tortul lui de nuntă. Și că pentru toate pretențiile mele să vorbesc cu Guvernul și cu Parlamentul. Am zis OK! Dar nu prea sunt sigur cum a rămas cu felia aia de tort… Cât despre bere, ți-o dau eu. La Roșia, la iarbă verde, că tot pică proiectul de lege care o vrea altfel!
