Cel mai bun lucru la un politician este ca partidele să aibă nevoie de el. Nu mai contează culoarea, ci numai specializarea. Acum despre adevărata specializare a ministrului Teodorovici noi nu ne putem pronunța, nu-l cunoaștem decât din discotecile și parcările în care poate am giugiulit aceleași gagici.
În schimb cunoaștem, în urma activității procurorilor din ultimii doi ani, că nu poți accede în cel mai cinstit guvern al României post-decembriste, aka Guvernele Ponta, fără să nu ai în final șansa de a fi demascat public măcar de a fi fost “grăjdan”-ul mitomanului premier, ori că ai CV-ul și declarația de avere și interese grevate de falsuri. Mărturie stau 14 foști și actuali miniștri de-ai lui Ponta care, fie deja sunt în zeghe, fie își așteaptă zeghea prin aresturi sau săli de Tribunal. Și nu i-am pus la socoteală pe cei care s-au retras din funcții doar cu “Standfordul” lipit de frunte pentru falsificare de CV.
Inițial, Eugen Teodorovici a fost liberal. Dar, când liberalii scăpară de povara guvernării useliste, scăpă și el de ei și trecu la PSD. La PSD trecu. Sincer, nu credem că politicul ar fi fiind criteriul care să-i definească cariera, în fond dumnealui n-a fost decât slujbașul statului de când avem date despre el. Iar statul, după cum se știe, este luat, măcar la 4 ani o dată, ostatic de câte un partid politic sau asociere de partide politice. Așa că Teodorovici s-a adaptat, ca și galițienii din Primul Război Mondial, nevoiți să aibă pe perete un portret al Conducătorului iubit și care, la cât de des se schimba linia frontului și treceau ei de sub o stăpânire sub alta, au rezolvat problema punând portretul Kaiserului pe o față și al Țarului pe cealaltă a aceluiași tablou.
Prima consemnare îl găsește în ograda lui Adrian Năstase, fiind ocupat cu funcția de director al programelor ISPA şi SAPARD. Apoi Năstase s-a isprăvit, așa că actualul ministru a sărit pârleazul în curtea PNL. A fost transferat la Ministerul Economiei şi Finanţelor unde a ocupat funcţii de director şi, apoi, timp de trei ani aceea de secretar de stat, o funcţie politică girată de ministrul Varujan Vosganian şi de Călin (un șir de prenume și soții) Tăriceanu. Este și perioada în care funcționarul statului, ca orice funcționar al statului, începe să simtă cum i se umflă buzunarele și devine din ce în ce mai performant.
În 2007, de exemplu, Teodorovici câștigă numai din duduiala economică 141.000 de euro. Banii nu erau din salariul de secretar de stat, ci din indemnizaţiile din consiliile de administraţie ale diverselor companii şi entităţi de stat, plătite cu mii de euro lunar – că erau banii tuturor și ai nimănui, așa că trebuiau risipiți cumva. Și cum actualul ministru nu câștiga singur, ci împreună cu soţia, ea însăși slujbaș al prea darnicului stat român cu sinecuriștii, pe baza veniturilor declarate, între anii 2007 şi 2011, au împrumutat de la bănci peste 800.000 de euro. Cu care au cumpărat trei case, apartamente și spaţii comerciale pe care le-au închiriat. Așa că s-a prins cheagul bunăstării de ei, de așa manieră încât poate numai ANI ne mai poate explica câte ceva.
Picând Tăriceanu, sub odioasa guvernare Boc, Teodorovici s-a încuibărit la Curtea de Conturi, în funcţia de director al Direcţiei de Audit, altă funcție cu iz de sinecură politică. De unde, odată cu apariția lui Ponta la guvernare, a revenit în politică ca şi consilier al premierului Victor Ponta care l-a fidelizat (mă rog, după cum se zice acum: imunizat în fața procurorilor) făcându-l și senator PSD de Buzău.
Ca specialist în fonduri europene, după ce a reușit să deblocheze programele cu finanţare europeană, nu avem încă ce-i reproșa. Nici ca dansator prin discoteci și giugiulitor de gagici prin parcări (că nu e pe buletinul nostru). În schimb ne repugnă oportunismul carierei sale, precum și votul dat în Parlamentul României pentru a-l salva de la cătușe pe Dan Șova.
