Putem discuta pro și contra pe legea “oieritului și vânătorii” și pe cea “anti-fumat” și tot nu vom ajuge dincolo de argumentele lui “ba p-a mă-tii” a fiecăreia dintre tabere. Fiecare are dreptate în felul său. Singurul numitor comun, mizeria care merită să fie amendată la ambele legi (amendată prin vot, dacă ne va duce capul), este lipsa de respect față de proprietate. Suntem în capitalism exact ca și evreii eliberați de Moise și plimbați timp de 40 de ani prin deșert: sclavii nu au ce căuta pe Pământul Făgăduinței. În primul rând că nu au ochi să îl vadă, în al doilea rând pentru că l-ar împuți cu apucăturile lor de sclavi. Ai fost de nota 10 cu coroniță la materialism dialectic? Nu poți avea pretenția să fii desăvârșit la altceva decât la capitalism de cumetrie.
Putem glumi despre cățeii de usturoi, câți se vor putea pune în ciorba de miel conform noii legi; cum putem să ne lamentăm despre biodiversitatea care sfârșește în colții câinilor de la stână care nu poartă jujeu (de parcă vânătorii se duc să hrănească vânatul cu alicele din cartușe), sau despre cât sunt de nesimțiți atât ciobanii, cât și vânătorii, atunci când își văd de vânătoare sau transhumanță peste proprietățile particulare ale altora.
Aceasta este unica discuție necesară: cea despre proprietatea particulară și lipsa de respect față de aceasta – lipsă învățată de pe vremea bunului întregului popor. Care era al tuturor când era de exploatat sau de băgat piciorul în el și al nimănui atunci când trebuia îngrijit, curățat, refăcut.
Ce i-a înfuriat pe ciobani și ar fi trebuit să-i înfurie și pe cei care se declară democrați a fost faptul că legea le interzice să-și folosească inclusiv proprietatea particulară pentru pășunat pe perioada așa-zisului “iernat”. Adică oile stau închise în staul cu tot cu câini pe perioada în care vânătorii au pretenția să hălăduiască pe pământurile ciobanilor. Se încalcă dreptul de folosire a proprietății, dar lumea discută despre jujeul de la gâtul câinilor…
La fel și la legea “anti-fumat”: se încalcă dreptul de folosire a proprietății, iar lumea discută despre cum put sau nu hainele (dar nu ne mirăm: pentru comuniștii din Șparlament proprietatea este un moft, vorba rânjetului roșu).
Cele două legi fac parte din setul de legi ale noului absolutism prin care ne îndreptăm spre noua societate uniformizată. Problema este că, subtil, prin legi nemernice, de factură absolutistă, respectul față de liberul arbitru și față de modul în care proprietarii binevoiesc să-și dezvolte afacerea se înlocuiește cu impunerea. Totul pe propaganda corectitudinii politice.
Discuția la aceste legi nu este despre copii și sănătatea lor, despre biodiversitate și jujeul de la gâtul câinilor, ci despre dacă Constituția mai garantează ceva, sau fiecare șparlamentar, în funcție de interes, o poate abroga. Discuția este despre încălcarea dreptului de proprietate și despre îngrădirea liberului arbitru. Este despre cei care (din varii motive, nu le discut) nu sesizează pericolul care se naște din îngrădirea dreptului cuiva în numele a ceva (de exemplu dreptul de a fuma în spații destinate tradițional fumatului, în numele sănătății cuiva care nu are ce căuta într-un spațiu destinat în mod tradițional fumatului decât pe propria sa răspundere – să se amendeze părintele inconștient care-și duce plodul în fum, nu pe cel care este acolo și fumează).
Prin slogan și vorbă găunoasă se produce un atac grav împotriva Constituției României – care garantează, nu ocrotește proprietatea ca pe vremea lui Ion Iliescu; când, din moftul acestuia, România s-a trezit că trebuie să plătească la CEDO zeci de milioane de euro despăgubiri pe tema proprietății.
Este o problemă majoră când statul decide în locul meu ce să fac cu propria afacere pe motiv că “eu fac legea, prostule”. Mă disperă letargia celor care se pierd, înfierbântați, în argumente pro și contra fără să vadă cum li se fură libertatea bucată cu bucată. Au trecut 26 de ani degeaba!
