Distopia este un fel de opus al utopiei. Spun "un fel" referindu-mă în mod special la categoria literară, în care niște lumi sunt prezentate inițial ca frumoase și minunate, pe parcurs demonstrându-se a fi găunoase.
Privind spre Vestul Europei văd acea lume imaginată de HG. Wells în mașina timpului. O lume socialistă și pașnică, populată de niște omuleți drăguți și prietenoși, nu foarte isteți, dar cu o viață confortabilă. Wells proiecta în ei vreo 800.000 de ani de evoluție a păturii superioare din Anglia. Indivizi care trăiau din munca altora și trăiau într-un Dolce Far Niente perpetuu.
În paralel cu ei, Wells imaginează păturile inferioare ale muncitorimii chinuite, evoluând în Morloci. Aceștia fiind niște creaturi hidoase și brute, inteligente, dar inumane care trăiau sub pământ și munceau din reflex. Morlocii întrețineau Eloii și ghici ce? Se hrăneau cu ei. Din când în când, noaptea ieșeau de sub pământ și răpeau câte un Eloi pe care îl mâncau.
Minunata Uniune Europeană e foarte aproape de terifianta lume fantazată de Wells fără a fi prea departe de "1984" a lui Orwell. Nu islamismul este "vinovat". E suficient să ne uităm suficient de mult în urmă și vom descoperi Perșii. Ăștia nu erau musulmani și nici barbari, dar erau puși pe bătaie. Faptul că învățăturile lui Mohammed au fost interpretate războinic, s-a petrecut pe un fond beligerant existent. Moștenirea culturală antică și-a pus amprenta în sângele popoarelor.
Chinezii nu-s războinici ca neam, ei sunt harnici, de-ar fi pus fiecare mâna pe-o seceră ar fi nimicit mongolii, dar nu, ei au făcut un zid, asta le e cultura, influențată și ea puternic de Confucianism. Nu vom creștina în veci musulmanii, mai curând îi creștinăm pe japonezi. Iar dacă cineva își imaginează că poți veni cu idei secular-umaniste peste islam sau orice alt neam pentru care religia e un stil de viață, e naiv. Am ajuns să cred că anumite imperfecțiuni, ale unei lumi cuprinse într-un areal și administrate unitar, previn derapajele distopice.
Turcia, din punctul meu de vedere, are acele imperfecțiuni, însă e afectată colateral. Să reținem că Turcia e o țară musulmană, care a făcut și ea drăciile ei. Terorismul este un efect al multor factori, aș menționa printre ei Războiul rece, ale cărui jocuri au zgândărit și alimentat animozitățile locale. Pentru SUA, provocarea securității este mai scăzută fiindcă are granițe mai ușor de apărat, fiind vecină cu două oceane. Granițele exterioare ale Europei sunt fragile.
Personal nu cred că fenomenul terorismului va dispărea curând, iar când va dispărea, nu știu ce îi va lua locul. Să ne amintim de probleme europene nu tocmai vechi, cele din Țara Bascilor sau vestita IRA. Poate că în nevoia lui de sens omul simplu își găsește rost în violență. Care e diferența între un "skinhead" care rupe în bătaie un etnic minoritar, un "hooligan" care îi sparge fața unia cu tricou de la altă echipă sau un musulman care dă cu pietre într-un evreu? La bază este aceeași pornire. Cu siguranță, de-ar fi avut și ISIS avioane, ar fi tras raid-uri zdravene peste UE, dar n-au.
E un soi de război de gherilă pe care îl luptă în curtea "inamicului". Să fie "Țara Sfântă" o problemă irezolvabilă și veche de 1000 de ani? Mă îndoiesc și mai cred că lucrurile sunt ireversibile, nu pot fi decât consumate. Cum? Nu știu. Cred că e vremea ca Uniunea Europeană să devină o uniune adevărată, cu mentalitate unitară și solidară. Altfel o să tot jelim ca proștii, după nenorociri din Paris, Bruxelles sau mai știu eu unde. După belea, prinde orbu' scoate'i ochii. În loc să ne preocupăm de probleme mult mai stringente, ne scăpăm în nădragi pe teme de Brexit sau uite drahma nu e drahma.
Mizeria cea mai mare e că în loc să ne asumăm ce încasăm, dăm vina pe americani. Poate că așa zisul Parlament European de la Bruxelles va înțelege în sfârșit că suntem în război cu un inamic disperat și în loc să se certe pe jucării, va investi mai mult timp în definirea clară a structurii și obiectivelor UE. Degeaba mergem alături pe stradă, dacă nu ne ținem de mână.
