În urmă cu patru ani, când se bătea singur cu USL, pentru că toate celelalte partide dăduseră bir cu fugiții, Nicușor Dan părea un soi de David, gata să-i dea cu pietroiul în cap căpcăunului Oprescu. Emoția a fost însă prea mare: nu l-a nimerit, iar Oprescu a mai avut de așteptat încă patru ani ca să-l răpună DNA-ul. Acum, dându-și seama că singur nu poate face nici măcar copii, Nicușor s-a înconjurat de o mână de oameni dedicați, și-a mai tras și-o franțuzoaică isteață foc, care, dacă n-ar fi existat, ar fi trebuit inventată și clonată, și a devenit un fel de Robin Hood. El vrea să ia Bucureștiul de la bogații corupți (alde Popoviciu, Oprescu și alte odrasle de securiști) și să-l dea săracilor bucureșteni – care după ce că sunt săraci, mai sunt și proști, lăsându-i pe alții, și mai proști, să le-o aleagă pe Firea primăriță. Cu puțin noroc și multă muncă, n-ar fi exclus ca, din toamnă, Nicușor să devină chiar un Dan, căpitan de plai, dar nu ca ”domnu Dan de la OTV”, care papă, la ora asta, delicioasa supă cu arpacaș de la Jilava, ci ca originalul lui Alecsandri – viteaz și cu toți dinții-n gură.
Pentru asta însă, în puținele luni pe care le are la dispoziție, până în noiembrie sau când s-or organiza alegerile parlamentare, Nicușor nu trebuie să facă nici măcar un pas greșit. El trebuie să demonstreze, așa cum a făcut-o timp de zece ani, că nu se lasă înfrânt de mafia partidelor. Să se pună de-a curmezișul oricărei înțelegeri pe sub masă făcută de ”PSD/PNL – veșnica mizerie” și să nu accepte niciun compromis. Fiindcă este cât se poate de clar că între primele două partide ale țării există un blat ordinar, că USL trăiește și înflorește, numai fraierii de votanți își imaginează că ele se luptă, de fapt, la baionetă. În momentul de față, PSD și PNL sunt un fel de Vulpoiul și Motanul din Pinocchio, iar noi, românii, biete marionete, ne lăsăm duse de nas și nu ne dăm seama că, în vreme ce ticăloșii ăștia promit că ne vor duce spre Țara Plăcerilor, nouă au început deja să ne crească urechile de măgar.
Nicușor este, în momentul de față, cel mai important om politic român de după Revoluție, pentru că de el se leagă speranțele românilor cinstiți mai mult decât s-au legat vreodată de orice alt politician. Chiar dacă are o charismă care tinde spre zero, chiar dacă discursul lui nu înflăcărează masele, ci, mai curând, le adoarme, chiar dacă nu e deloc bătăios, cum ar trebui să fie un politician într-o țară ca România, unde cine strigă mai tare e și cel mai apreciat, el are, cel puțin până la proba contrarie, o calitate pe care nu i-o poate contesta nimeni: onestitatea.
De un deceniu, omul ăsta se bate singur cu întregul sistem mafiot care a acaparat Bucureștiul, și-l bate măr, în instanță. A câștigat zeci de procese împotriva mafiei imobiliare, le-a pus bețe-n roate cât a putut miliardarilor de mucava care doreau să ia clădiri istorice, cu valori inestimabile, la preț de dumping. Acum, când va fi viceprimar, are ocazia să arate că această combativitate nu l-a părăsit. O să-i fie greu să se opună rechinilor pesediști și peneliști, care s-au proțăpit deja pe cadavrul unei Capitale lăsate în voia Firii și se pregătesc să se înfrunte din el. Greu, dar nu imposibil.
A venit timpul ca matematicianul bonom Nicușor Dan să devină un radical. Un radical cât mai intransigent, la puterea a treia, dacă se poate. Un om care să vadă tot și să nu ierte nimic. Și, ori de câte ori observă vreun mișmaș, vreo învârteală, vreo combinație făcută în Consiliul General, s-o trâmbițeze de pe acoperișuri. Pentru că deja el nu mai e singur. Are în spate voturile noastre – și suntem aproape 200.000 de oameni care l-am votat. E suficient ca Nicușor să dea de știre că doamna Firea e pe cale ca să transforme București în Pandelești și oamenii ășta vor ieși în stradă și-i vor fi alături. Exemplul ”Colectiv” a dovedit-o: nu pot ei fura, cât putem noi mătura.
Puterea exemplului e contagioasă. Dacă vor vedea că, în sfârșit, există un om care a ajuns la putere și nu-și face vilă, iacht și amantă din banii lor, și ceilalți români scârbiți, care au stat acasă la alegeri – adică aproape jumătate din electorat! – și-ar putea pune speranța în Nicușor Dan la parlamentare. Și să-i văd pe liberali și pe pesediști cum se vor mai lăuda cu rezultatele lor extraordinare, când USR va umfla o treime din voturi.
Dacă însă Nicușor Dan, odată ajuns în jilțul de viceprimar, o să tacă subit și o să devină un fel de ficus la pătrat, pe care, din când în când, îl mai udă femeile de serviciu din primărie și-l mai trezesc colegii în ziua de leafă din letargie, atunci o să fie grav. Atunci chiar vom putea spune că, după Milică Constantinescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis, oameni în care ne-am pus speranțele că se poate schimba România, Nicușor Dan e ultima și cea mai mare dezamăgire. Că nu mai e nimic de schimbat în țara asta și nu de un doctor în matematică are ea nevoie, s-o facă bine – întrucât nu se va mai face bine niciodată – , ci de un gropar, s-o îngroape. Cioclii, s-o ducă la groapă, avem deja, că i-am tot votat, de 26 de ani.
