Am urmărit, vorba unui mare mut în viață, cu atenție și preocupare, problema donațiilor pentru ”Cumințenia Pământului”, convins, inițial, că românii, patrioți și mari amatori de Brâncuși, sculptură abstractă și artă modernă, în general, își vor dona și ultimul leuț din salariul minim sau nu vor mai bea alocațiile copiilor luna asta, pentru a cumpăra opera de artă. Dar nici vorbă de așa ceva: nu s-au strâns nici 300.000 de euro din cele 6 milioane cât era nevoie.
În condițiile astea ar fi fost exclus să ne alegem cu sculptura și mi-o și imaginam pe doamna Gabi Firea plângând în batistă la gândul că nu va avea niciodată ”Cumințenia” pe post de bibilou, pe plasma aia imensă de la vilișoara kitsch-deco din Voluntari. Dar, surpriză, tocmai pe când socoteam a câta mare șansă ratează poporul ăsta pentru că se chitroșește la un fleac de 6 milioane de euroi, iaca vine avocatul moștenitorilor să ne anunțe că, indiferent câți bani se vor strânge, pe 31 octombrie anul acesta, statul român va plăti oricum 11 milioane de euro pentru achiziționarea sculpturii. ”Statul român s-a angajat și contractul este semnat”, a precizat avocatul.
Cu alte cuvinte, dragii moșului, ați cam fost păcăliți: ați zis voi că nu dați bani pentru Brâncuși, că din banii ăia mai bine luați copchilului rechizite, dar uite că guvernul a dat deja, din taxele și impozitele pe care le plătiți, și chiar din TVA-ul pe care-l achitați și când cumpărați o franzelă. Carevasăzică, au fost cam degeaba toate eforturile, toată campania, clipul ăla gen ”ciorbă de potroace” de la Tataya Advertising, în care s-au amestecat, de-a valma, trenuri țariste, tancuri americane și steaguri chinezești și care a vrut să transmită ideea ”scârbilii de străinezi e de vină pentru că noi am fost un neam mic, prost și cam cutră” . Totul era dinainte stabilit, contractul semnat, bani antamați. Cineva a vrut, probabil, să vadă cât de iubitori de Brâncuși sunt românii, cât sunt ei de patrioți. Ei, uite că nu prea sunt.
Și de ce-ar fi ei patrioți, când aud că posesorii sculpturii nu sunt vreun Itzic Bercovici sau vreun Jean Valjean, ci sunt tot românași d-ai noștri: doamnele moștenitoare Paula Ionescu și Alina Șerbănescu. Adică duduile astea două ne cer 11 milioane pentru o sculptură la care singura lor contribuție a fost, probabil, că au șters-o de praf, iar noi trebuie să fim patrioți și să scoatem portofelul fără să comentăm. Păi da’ ele de ce nu sunt patrioate, frățică? În ele de ce nu zvâcnește patriotismul, să le zică ”Fată, dar cum să vindem noi, fată, sculptura asta compatrioților noștri cu 11 milioane de euroi, că ăia n-au bani nici că treacă strada? Hai să le-o dăm cu cinci și-o să ne fie patria recunoscătoare”. Dar ele n-au făcut așa, pe principiul ”compatriot, compatriot, dar trebuie să mănâncă și gura noastră ceva”.
Poate că românii ar fi dat bani, dacă ar fi văzut că și alții dau. La ce spirit de turmă au ei, era suficient să aibă un exemplu și l-ar fi urmat. Însă n-am văzut măcar un singur milionar de carton, de-alde Cocoș, Udrea, Niculaie, Becali, Năstase etc, etc, să dea un sfanț. Nu mai zic de securiștii cu pensii nesimțite, de foștii ștabi comuniști, care ar fi trebuit să doneze primii. Pentru că situația asta li se datorează: când Brâncuși a vrut să-și doneze toată opera statului român, nu ștabii comuniști l-au refuzat? Nu însuși Sadoveanu, malacul literaturii românești, a semnat că nu vrea nici măcar o daltă de la Brâncuși? Ne place sau nu, ăsta este, dragii mei, marele blestem al poporului român: că Sadoveanu l-a refuzat pe Brâncuși, acum jumătate de veac, iar azi noi ne lăsăm jefuiți de un veritabil „clan Sadoveanu” politic, plin de interlopi și interțoape.
