În vară s-a bătut carte-n parte cu Vanghelie, dar, mai ceva ca-n proverbe, din gâlceala lor intelectuală a câștigat al treilea – un băiețaș cu mai mult zahăr și ulei în instalație, de la PSD. În iarnă, deputatul și publicistul Ovidiu Raețchi speră să aibă mai mult noroc și să mai crească nițel IQ-ul în Parlament. Că doar n-o să defilăm la nesfârșit cu gorobeți cu trei clase mai multe ca trenul și bacul luat la 34 de ani, mai băgăm și niște oameni citiți, măcar așa, de prăsilă, no?
Domnule Raețchi, în 2012 ați candidat ca deputat pentru Diaspora, acum candidați pentru București. Ați vrut să dați o lecție de curaj unor colegi de partid care au roit-o prin teritoriu, pentru că în Capitală îi știa lumea ca pe cai breji?
Prin schimbarea sistemului electoral, colegiul meu de Orientul Mijlociu a dispărut. Or, eu în zona respectivă sunt specializat, cu oamenii de acolo am lucrat timp de patru ani şi pe ei vreau în continuare să îi reprezint, implicit, în Parlament, pentru că există probleme specifice şi nuanţate ale românilor din Emiratele Unite sau din Israel, de exemplu. Dar cred că la Bucureşti vor fi bătălii esenţiale de dat. Credeaţi că aţi văzut tot în materie de osanale la Gabi Oprea şi Victor Ponta? Staţi să vedeţi ce laude o aşteaptă pe Gabriela Firea! Cei care o critică sunt deja daţi în judecată şi marginalizaţi. Va fi o luptă aproape imposibilă cu un sistem foarte, foarte, foarte puternic. Cifrele de la locale, din Bucureşti, au fost slabe, fără discuţie. Şi mie, temperamental, îmi place să mă vâr în ochiul furtunii, nu la marginea ei. E mai frumos când e greu.
În cei patru ani de deputăție, ce ați făcut pentru românii din Diaspora?
Partea asta cu lăudatul e cea mai plictisitoare, până și cel mai leneș parlamentar vă va spune că „s-a bătut pentru cei pe care îi reprezintă” și vă va înșira un număr de interpelări și discursuri făcute de un consilier care e încă student la științe politice. O să vă scutesc de asta… Vă spun doar că pe bilanțul meu subiectiv cele mai importante rămân câteva veritabile evadări ale unor românce, împreună cu copiii lor, din state arabe unde erau captive. Acolo deveniseră victime ale unor abuzuri cumplite din partea soților care o luaseră razna. Erau bătute, sechestrate, șantajate. Copii erau răpiți și ascunși de tați. Un caz de acest gen durează câteva luni – timp în care trebuie să stai zi de zi în legătură cu o persoană care e disperată, speriată, singură într-o țara străină, neștiind dacă își va revedea vreodată copilul. E epuizant emoțional. Dar satisfacția e incredibilă atunci când primești mesajul: „Am aterizat pe Otopeni cu fetiţa”. La fel de importante au fost repatrierile de urgență din zone de conflict – Palestina, Yemen. Sau eliberarea muncitorilor români arestați abuziv în state din zona Golfului. În plan legislativ mi-am legat numele de Legea centrelor comunitare românești de peste hotare, care a fost semnată recent de președintele Iohannis. Și de Legea votului prin corespondență. Aș fi reușit să impun și o lege care să asigure refacerea rapidă a clădirilor cu bulină roșie, după ani de zile în care nu s-a făcut nimic în domeniu. Dar m-a blocat Vasile Dâncu la Comisia de Administrație în ultima clipă, din rațiuni politice. Sper din suflet că nu va fi nevoit să răspundă în fața istoriei. Și sper să scăpam de acest mic promontoriu pesedist din coasta lui Cioloş, ca să putem trece legea în 2017.
Ce v-ați propus să faceți și nu ați reușit, dar sperați să faceți dacă veți fi ales? Să nu-mi spuneți că vreți să-i lăsați pe parlamentari fără imunitate!
Sunt 70 de legi care mi-au fost picate de majoritatea pesedistă în primul mandat. Din ele, măcar 20 sunt esențiale. Dar nu aveam încă suficientă influență și experiență ca să știu cum să mă lupt pentru o lege. 90% din proiectele legislative din Parlament sunt picate fără să le citească nimeni. Să vă povestesc o scenă: într-o zi, la Cameră, un coleg se așează lângă mine. Îl întreb ce face. Îmi arată un proiect de lege și îmi spune: „Uite, trebuie să vorbesc împotriva acestui proiect, așa mi s-a cerut, mă uit acum pe el să văd despre ce e vorba”. Pe măsură ce citea, colegul se schimbă la față: „Eu nu pot să vorbesc împotriva acestei legi, e foarte bună. Ce fac acum?”. Era un proiect semnat de mine. Ideea era că terenurile private care sunt abandonate de proprietar și devin focare de infecție, în orașe, să fie igienizate de primărie după somarea proprietarului, iar suma cheltuită să i se impute acestuia. Avem sute de maidane pe care nu intră nimeni, pentru că „sunt proprietate privată și e interzis”. Până la urmă proiectul a fost respins de PSD, oricât a încercat colegul meu să împiedice asta. Un alt proiect pe care îmi doresc să-l finalizez în mandatul 2016-2020 este Marea Grădină Centrală a Bucureștiului – pe care o vom obține deschizând pentru public porțile Zidului Parlamentului și împădurind Dealul Arsenalului, Parcul Izvor și Parcul Casei Academiei. Avem însă nevoie de un președinte al Camerei Deputaților curajos și destupat la minte. De la PNL. Cu Zgonea era greu de discutat, trăia în atmosferă rarefiată a marilor voievozi.
Marele Partid Liberal a dat un președinte adus pe ultima sută de metri în partid, susține un premier care nici acum nu e membru de partid și l-a pus pe primul loc, pe lista pentru Senat, pe reputatul dr Leon Dănăilă, adus, de asemenea, tot pe ultima sută. Ce mai rămâne: să-l racolați și pe Hagi, ca să fie bine, să nu fie rău?
Hagi m-a făcut atât de fericit în copilărie, a fost atât de mare în ochii mei de puști, încât cred că i-aș face și reverențe dacă l-aș întâlni, nu doar l-aș invita în partid. Serios vorbind, PNL a fost întotdeauna un soi de club politic prin care societatea civilă trimite constant oameni în clasă politică. Publicul nostru cere asta, nu acceptă să ne instituționalizăm prea mult, să devenim o clică politică imobilă. Când devenim un partid clasic, închis, cădem în sondaje. Societatea civilă cere figuri noi, reprezentantive pentru ea. La PSD e altfel: partidul e unul de cadre, acolo lucrurile merg mai bine dacă în fruntea lor e un activist bătrân, un vechi tovarăș de drum. Și, spre deosebire de socialiști, care se văd doar pe ei în frunte, liberalii au fost mereu deschiși și relaxați. Exemplul perfect e Carol I, pe care Brătianu l-a adus cu eforturi în România, pentru că era nevoie de o soluție din afara partidelor, ba chiar din afară țării. Pesediştii ar fi strigat atunci, la 1866, că regele e omul lui Soroş. Dar, din fericire, pe atunci nu existau pesediști.
De ce această criză generală de leadership – care se manifestă nu doar la noi, în PNL și PSD, ci și la case mai mari – uitați-vă între cine au fost puși să aleagă americanii?
E întotdeauna riscant să dai verdicte istorice pentru perioada pe care o trăiești. De criza de leadership se vorbea și în Franța la 1800. Și îl aveau pe Napoleon. De criză de leadership se vorbea în România la 1916, când Ionel Brătianu, se zicea, „doarme la Florica”. Mulți au fost dezamăgiți de alegerea lui Reagan în 1980 – se spunea că e doar un actor de duzină. Și s-a dovedit un lider excelent. Deci eu aș lua o distanță de măcar un deceniu că să judec moștenirea unui politician. În România, sigur, există și o problemă structurală, pentru că dispar oamenii politici vechi pe bandă rulantă și te trezești aruncat în luptă, la cel mai înalt nivel, la 35 de ani. Îmi amintesc ce stresat eram eu la prima confruntare cu Hrebenciuc, pe care îl vedeam la televizor când aveam 12 ani. La locale am dat peste Vanghelie, care mustăcea la primul milion din bani publici pe vremea când eu mă temeam încă de faptul că am prea multe absențe la fizică. Sigur că e nevoie de o perioadă de acomodare până să ți se măsoare eficienţa politică. Pe Alina Gorghiu, de pildă, care a devenit președinte PNL foarte, foarte tânără, o vom putea judeca onest abia prin 2017, când va avea măcar doi ani de meciuri politice de cel mai înalt nivel în picioare.
Mulți lideri liberali se împăunează că 60% dintre candidații puși pe liste sunt oameni noi, care n-au mai fost prin Parlament. Dar printre ei am găsit-o și pe mama domnului primar de Baia Mare, Cătălin Cherecheș, aflat în arest pentru corupție. La vremuri noi, tot noi, ca să zic așa?
A fost o decizie a filialei locale. Nu neapărat cea mai fericită pentru comunicare. Dar, formal, doamna Cherecheş îndeplinește toate criteriile de integritate, nu are nicio problemă penală, centrul nu se putea opune în condițiile în care filiala vine și spune: e un doctor foarte respectat aici, are sprijinul societății civile, va crește mult rezultatul local al partidului. Am reușit să impunem o grilă de criterii pe care au fost nevoiți să o respecte chiar grei ai partidului, precum Blaga sau Orban, care sunt în situația de a-și dovedi nevinovăția (sau, mă rog, de a li se dovedi vinovăția de către procurori) pentru a reveni în politică. Dar grila funcționează pe chestiuni juridice, obiective, nu poți include în ea mama sau copilul unui politician cu probleme. Pur și simplu nu e un criteriu corect, deși, repet, pentru comunicare sunt probleme.
Sondajele arată că prima opțiune a electoratului român rămâne PSD, deși listele electorale ale acestui partid par mai curând niște citații la DNA. Chiar suntem, vorba lui Țuțea, un popor de idioți?
Întotdeauna PSD a fost, în sondaje, partidul cel mai bine cotat. Publicul de dreapta – sau, poate mai corect, publicul anti-PSD – e mai mobil, mai sceptic, mai indecis. Niciodată nu merge într-o singură direcție. Uneori e spart între PNȚCD și PNL, alteori între PNL și PDL, acum între PNL și USR. Dar, dacă aduni cifrele, ajungi mai mereu la un raport de circa 48%-52% între stânga și dreapta, mai ales în prezidențiale, în funcție de apariția sau absența valului anti-PSD. Publicul PSD are această particularitate, oricât de bizar ni s-ar părea nouă: nu e interesat de tema corupției. Ci de propria siguranță economică. Iar talentul PSD este să sugereze mereu faptul că dă câte ceva: o găleată, un tricou, o mărire de salariu. Sigur că e o capcană. Sigur că pentru găleata aia pesedistul a luat un comision de 200%, pentru că a făcut-o prin propria firmă, cu bani de la stat. Sigur că votanții îi vor plăti de trei ori prețul – pentru că din banii lor e luată. Gândiți-vă la Vanghelie. El dădea câte un tricou roșu („Tu, înainte de toate” – scris corect, culmea), un ajutor social de 100 de lei și o masă de Revelion – și la schimb lua 100 de milioane de euro din impozitele oamenilor pentru niște vilișoare și niște Mercedesuri. O afacere foarte, foarte proastă pentru cetățeni! Și foarte, foarte bună pentru pesedist! Și, la sfârșitul zilei, povestea se termină prost pentru toată lumea: cetățeanul e sărac, tricoul se rupe și pesedistul ajunge la pușcărie.
Cine va influența mai mult votul din 11 decembrie: viii din Diaspora sau morții din Teleorman?
Domnul Dragnea, deși deja condamnat penal pentru fraudă electorală, va încuraja probabil toți cetățenii, indiferent de condiția ontologică, de lumea pe care se află, să vina la vot. Iată de ce e important să ieșim în număr cât mai mai mare și noi, cei aflați vremelnic în ființă. Diaspora nu mai poate ajuta masiv, voturile de acolo – oricât de multe ar fi – merg tot către patru deputați și doi senatori. Votul va fi decis, în consecință, de mobilizare: la 50% prezență, PSD e istorie.
PSD a trecut prin Parlament, în al doisprezecelea ceas, la foc automat, o sumedenie de pomeni electorale, doar-doar o să fie votat. Dacă Dacian Cioloș rămâne premier e clar că o să fie nevoit să taie iar pensii și salarii, și pe urmă iar vine PSD pe cai mari la guvernare, și tot așa. Cum scăpăm de acest ciclu fatidic al pomenilor și tăierilor?
Prin lege. PSD a propus niște măriri împotriva legii responsabilității fiscale și împotriva principiului bicameralismului. Aceste modificări vor fi respinse de Curtea Constituțională. Și PSD știe asta. A dorit doar să arate publicului că el vrea să ofere bani, dar se opun tehnocrații și cei de la CCR. PSD caută o campanie în care să se poziționeze ca luptător împotriva unei conspirații, a unei nedreptăți. Eu am văzut însă în 2014, când Victor Ponta avea puteri aproape nelimitate în România, că genul ăsta de ipocrizie nu mai prinde. Că oamenii sunt inteligenți. Că degeaba încerci șmecherii care subestimează electoratul. Mai țineți minte ce puternic era Victor Ponta când certa scaunul gol pe care ar fi trebuit să stea Iohannis? Cum spuneau oamenii lui că președintele nu are copii, că e minoritar religios, că e neamț. Și? Românii doar s-au enervat și au ieșit la vot. Pentru că ipocrizia, minciuna, ticăloșia irită. Ponta a dispărut din politica relevantă mizând pe genul ăsta de gogoși utile prin 1993, dar pernicioase azi.
Până acum, premierul Cioloș nu a făcut compromisuri. Credeți că, dacă va deveni prim-ministru într-un guvern politic, va fi obligat să le facă?
Îi va fi ceva mai greu să gestioneze un guvern politic, format din oameni cu o personalitate mai conturată în acest domeniu, aici sunt de acord. Până acum a lucrat doar cu echipa sa, cu oameni care răspundeau exclusiv în fața lui. Dar nu cred că va face compromisuri. E un ardelean liniștit, dar foarte decis, cu agendă foarte clară. În discuțiile cu staff-ul PNL sau USR pentru Platforma România 100 nu a făcut nicio concesie, din ceea ce știu.
Sunteți unul dintre cele mai vehemente voci anti-PSD din partid. Dacă se va pune problema unei coaliții la guvernare, ați accepta colaborarea cu PSD, pentru ”interesul național” sau veți protesta?
Este exclusă prin deciziile votate de PNL orice alianță sau coaliție cu PSD. Acest partid nu a înțeles nimic din mesajul protestelor Colectiv și continuă să susțină personaje toxice, penale. Cele mai dezonorabile partide din România, măsurate prin numărul de penali de pe liste, sunt PSD și ALDE. PNL nu va lucra cu ele. Orice dialog cu alte partide începe de la primul principiu al protestelor Colectiv: fără corupți în partid.
Deși PSD se ferește ca dracul de tămâie și PF Daniel de mărunțiș să rostească vreo propunere de prim-ministru, umblă vorba prin târg că această propunere ar fi Liviu Dragnea. Cum se va poziționa PNL dacă – Doamne ferește! – un asemenea scenariu se va concretiza?
România va avea o poziție cheie în Europa anului 2019, va prelua președinția Consiliului. Cine își imaginează un condamnat definitiv în fruntea Europei? Ce face, ia decizii esențiale pentru continentul lui Beethoven și Kant și pe urmă fuge la procesul Bombonica, în care e acuzat că a folosit banii copiilor săraci din Teleorman ca să plătească secretarele PSD care-i făceau cafeluțe, asa cum am înțeles din referatul DNA? Din fericire, nu vom ajunge în acest scenariu ridicol, pentru că PSD va pierde mandatul de premier. ALDE nu face pragul, iar PSD nu poate trece de 40% cu această garnitură învechită în rele.
Până acum, premierii pe care i-a dat PSD erau acuzați și condamnați după încheierea mandatului. Acum, sunt condamnați deja înainte de mandat – gen Dragnea – dar tot își doresc să devină premieri. Și mai ziceți că nu s-a modernizat PSD?
Eu sunt curios ce ar face PSD dacă, pur teoretic, ar veni o condamnare împotriva lui Dragnea în dosarul Bombonica înainte de alegeri. Și s-ar activa pedeapsa cu închisoarea suspendată în primul dosar. L-ar susține tot pe Dragnea? Să iasă din închisoare, să depună jurământul, să conducă țara din penitenciar – că e bine acolo, răcoare, linişte, poți lua decizii chibzuite, nu e panică. Sigur, până și PSD ar avea aici o limită, pentru că se interzic prin condamnare și drepturile politice pentru o perioadă. Dar dacă PSD crede că e normal și constituțional ca un om condamnat penal să fie propus premier, atunci poate că și oameni precum Nuţu Cămătaru sau Sile Pietroi ar trebui să fie pe lista lor scurtă, dacă nu li s-a supendat dreptul de a ocupa funcții publice. Abia asta ar însemna să fii pesedist până la capăt, până la ultimele consecințe.
Având în vedere numele de candidați care apar pe liste, la toate partidele, ce spuneți: vom avea un Parlament mai slab sau mai de calitate decât cel din actuala legislatură?
Parlamentul 2012-2016 a fost și va rămâne cel mai slab din istoria României. PPDD a introdus în Parlament, ca să lupte cu ciocoii, exemplare fabuloase precum deputatul cu meserie „auto”. Acum progresul e masiv, atât sub raportul „cazierului curat”, cât și în privința educației. Sunt pe listele PNL și USR mulți oameni tineri, cu școală în Occident, care în doi ani se vor roda politic. Sigur, îi vom vedea și pe ei „tăvăliţi” puțin de presă la început, există niște capcane clasice în care cazi din lipsă de experiență. E ușor pentru jurnaliștii versați să te transforme într-un nătărău o vreme. Dar cei mai puternici vor rezista și vor deveni oameni politici buni, de care avem nevoie.
