AcasăActualitateScurt ghid de terapie de cuplu, pentru ameliorarea ratei...

Scurt ghid de terapie de cuplu, pentru ameliorarea ratei divorțurilor la români

Românii sunt nefericiții recordmani ai spațiului european care, în materie de divorțuri, au nevoie de două decenii de autoconvingere înainte să facă pasul spre separarea de partenerul de viață, pardon, de chin. Asta pentru că, la români, patternurile de genul ”l-ai luat, e al tău pe viață” sau ”rămâneți împreună măcar până se fac copiii mari”, funcționează încă de minune. În astfel de condiții, 27% dintre românii angrenați în viața de cuplu o iau pe drumuri separate abia după 20 de ani de calvar, în timp ce doar 2% divorțează în primul an de căsătorie.

Cum cititorii noștri nu sunt neapărat mai deștepți decât ai lor, dar pot fi măcar oleacă mai informați, le oferim în cele ce urmează, celor care au calcat strâmb de prea mult bine, câteva sfaturi ale consultantului nostru în problema terapiei de cuplu, psihologul Zigmut Floyd, în speranța că acestea oricum nu îi vor ajuta să își ducă relațiile mai departe, și îi vor scăpa de chinul alegerii făcute măcar în prima decadă de după căsătorie, dacă nu în primul cincinal.

Ce ar trebui, deci, să faceți, dacă relația dvs cu partenerul de viață a devenit una extrem de toxică, pe motiv de infidelitate în formă continuată:

1. Să discutați sincer (cred c-ar ajuta, inclusiv pentru a da greutate în fața instanței sfatului cu numărul 10, dacă aveți fotografii și/sau înregistrări video din timpul acțiunii de înșelare că, cică pe unele persoane le ajută să știe mai multe amănunte despre aventura partenerului);

2. Să vă asumați frustrarea cauzată (inclusiv pe cea pe care o resimțiți de la apa clocotită și/sau dormitul pe preș, după ce ați parcurs etapa 1);

3. Să scrieți sau să vorbiți în detaliu despre ce răni ați provocat (dacă tot dați cu subsemnatul, poate vă iese de un roman gen “Aventurile Baronului Munchausen”/”De ce iubim femeile” sau măcar de-o ecranizare gen “e-Manuelle”);

4. Dacă sunteți partea înșelată, exprimați-vă furia și durerea (poate ar fi utilă o lectură din memoriile doamnei Bobbit sau, pentru domni, o discuție ca de la bărbat la bărbat, cu domnul Cioacă – polițistul);

5. Dacă sunteți partea care a comis-o, asumați-vă mai multe responsabilități pe viitor (dacă mai aveți un viitor – în caz contrar, fie o parte din dumneavoastră va avea parte de un borcan pe cinste la Institutul Mina Minovici alături de alte scule celebre, fie vreun episod 500 de la o viitoare OTV va promite dezvăluiri de senzație în ceea ce vă privește);

6. Stabiliți reguli (fără lovituri sub centură, evitați vaccinul);

7. Redefiniți intimitatea sexuală (chiar dacă-i mai mică, a noastră-i mai proaspătă și plutește mai frumos în borcănelul cu formol decât a lui Terente);

8. Ignorați povețele (nu citiți acest material, nu vedeți că scriem numai bălării?);

9. Căutați să găsiți și o parte bună a lucrurilor (da, fără această experiență, nu ne-am fi procopsit cu acest/această minunat/ă blenoragie/SIDA/sifilis/herpes/copil din flori);

10. Aveți răbdare (după proces va ramâne-n fundul gol, puteți să vă refaceți viața).

Părerea noastră este că puteți vindeca orice dacă partenerul nu știe. Dacă a aflat, nu vă mai obosiți! Vedeți ce zice ăla/aia cu aventura, poate puneți de o nouă căsnicie. Sau o nouă relație extraconjugală.

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare