AcasăActualitateŞapte trucuri ca să nu plăteşti mai scump gigacaloria...

Şapte trucuri ca să nu plăteşti mai scump gigacaloria lui Oprescu

România e o ţară a  paradoxurilor: toată lumea vrea să o ducă boiereşte, dar nimeni nu vrea să câştige mult, adică să fie bogat. Pentru că, dacă eşti bogat sau cel puţin înstărit, ai încurcat-o! Îţi pune statul în cârcă la taxe, impozite şi angarale încât, dacă eşti mai slab de înger, în doi ani sigur ajungi să mănânci tocană la cantina săracilor. În schimb, dacă eşti din start sărac, fii sigur că vei trăi în România ca-n sânul lui Avraam, având mâncare, băutură şi căldură ieftine, iar lumină de-a dreptul moca, prin conectare direct la stâlp.

Acum, primarul Oprescu, în mila lui nemărginită faţă de calicii oraşului lui Bucur, ce s-a gândit? Cum ar fi ca aceştia să plătească gigacaloria ieftin, iar bogaţii, respectiv cei care au nesimţirea de a câştiga peste 2.500 de lei pe cap de familie, să o plătească la preţ dublu, că au de unde, dă-i dreacu’ de hapsâni?!

Dacă vă aflaţi în această ultimă situaţie, nu disperaţi! Există soluţii simple şi eficiente care să vă împiedice să daţi la iarnă jumătate din leafă pe întreţinere. Iată ce paşi trebuie să urmaţi, în acest sens.

  1. Mergeţi la patron sau, dacă lucraţi la stat, la şeful ierarhic şi spuneţi-i că în ultimul an aţi făcut numai prostii, că aţi tras chiulul, aţi dormit pe birou, aţi vorbit toată ziua pe messenger, ba chiar i-aţi pus mâna pe fund secretarei lui, drept pe care, potrivit legilor nescrise, doar el îl are. Cereţi să fiţi aspru penalizat, astfel încât, după aceea, salariul dvs. să fie la nivelul celui minim pe economie sau, dacă nu vreţi să fiţi mai catolic decât papa, să nu depăşească 2.499 de lei. Asiguraţi-vă că penalizarea a fost trecută şi pe carnetul de muncă.
  2. Nu vă mai cumpăraţi haine pentru iarnă de la firme cunoscute sau din supermarket. Mergeţi direct la primul second-hand şi luaţi tot ce găsiţi mai gros. Cu cât hainele vor fi mai ponosite, mai lălâi, mai soioase, cu atât veţi stârni mai puţine bănuieli că o duceţi bine. Dacă nu suportaţi mirosul de rufărie îmbâcsită, băgaţi-vă vată în nas, gândindu-vă că dacă nu o faceţi singur, oricum v-o bagă Oprescu, întrucât n-apucaţi să ieşiţi din iarnă şi viu, şi cu întreţinerea plătită!
  3. Duceţi-vă maşina proprietate personală la soacră la ţară şi daţi sfară prin bloc că aţi vândut-o, fiindcă nu mai aveaţi bani de benzină. Mergeţi cu RATB-ul, fără să compostaţi bilet, evident. Dacă vă prinde controlorul, plângeţi-i pe umăr şi destăinuţi-i că, din banii de bilet aţi preferat să cumpăraţi un kil de cartofi ca să aveţi ce pune pe masă celor şase copilaşi (chiar dacă nu aveţi acasă decât o pisică birmaneză, şi aia mofturoasă).
  4. Alăturaţi-vă pensionarilor şi tăietorilor de frunză la câini care-şi fac, de obicei, veacul prin faţa scării şi socializaţi cu ei, ca să le creaţi impresia că sunteţi de o sărăcie lucie. Ca să fiţi şi mai elocvent, deschideţi un tomberon de gunoi şi începeţi să scotociţi prin el, spunând vecinilor şocaţi că foamea şi lipsurile v-au făcut să vă pierdeţi de tot mândria de cetăţean. Bonus: zbieraţi pretutindeni, prin bloc, pe stradă, prin tramvai, că era mai bine pe vremea lui Ceauşescu şi că jigodiile astea care ne conduc de douăj’ de ani nu-s în stare nici măcar să zugrăvească tot ce-a construit Ăl Bătrân!
  5. Dacă lucraţi în acelaşi loc cu soţia, dar ea are salariul mai mic, rugaţi-l pe şef să facă rocada: să vă pună pe carnetul de muncă salariul minim, iar soţiei să-i facă un salariu baban, care să vă permită să faceţi rată  pentru un nou apartament. În cazul în care inspectorii primăriei suspectează ceva, le spuneţi că aşa a zis Oprescu: „doar familiile care au mai mult de 2.500 de lei pe cap de familie plătesc gigacaloria scumpită”, şi, ca să demonstraţi că sunteţi capul familiei, îi articulaţi două palme soţiei, să vadă stele verzi. Opţional, aceasta poate să înceapă să urle şi să ameninţe „Plec la mama, Costică!”, fapt care îi va convinge pe inspectori că, într-adevăr, cu capul de familie nu-i de glumit.
  6. Faceţi rost de o sacoşă cu „Eu votez USL!” sau „Oprescu primar” ca să se vadă clar că susţineţi întru totul măsurile luate de edilul-şef. Dacă printre vecini aveţi şi critici ai lui Oprescu, certaţi-vă cât mai violent cu ei, explicându-le că e normal să nu mai fie bani de gigacalorie subvenţionată, de vreme ce primarul, în imensa lui înţelepciune, dă un miliard jumate de coco să le facă bucureştenilor autostradă suspendată, cum n-a văzut neam de neamul lor, de la drosofila melanogaster încoace! Dacă criticile persistă, este clar că respectivii sunt nişte oameni bogaţi şi faceţi o înştiinţare la primărie, prin care să arătaţi că tocmai aţi depistat un duşman al poporului care vrea să se sustragă de la plata gigacaloriei.
  7. Când mergeţi prin piaţă, faceţi scandal că s-au scumpit ca la balamuc toate verziturile, iar când apar poliţiştii locali, cereţi imperativ să fiţi dus la primar, pentru că vreţi să-i cereţi să aplice aceeaşi măsură cu gigacaloria şi la piaţă: adică săracii să cumpere cartofii, morcovii, carnea de la măcelărie, brânza de la sibieni cu un sfert din preţ, iar diferenţa să fie suportată de bogaţi, care să plătească toate produsele la un preţ dublu, fiindcă ei îşi permit!

Şi, în încheiere, deoarece ştim că prietenii şi colegii noştri de presă Badea, Gâdea, Ciutacu, Dana Grecu şi Mugur Ciuvică sunt, cu siguranţă, cu toţii în situaţia de a plăti gigacaloria scumpită, având în vedere salariile lor frumuşele, noi le dăm un singur sfat: vuvuzeilor, ca să evitaţi să daţi toată leafa pe gazul lui Oprescu, apelaţi, mai curând, la Voiculescu! Tot ce aveţi de făcut e să-l invitaţi în fiecare seară în studio, după ce v-aţi asigurat că la bufetul Antenelor s-a băgat iahnie. Că nici nu ştiţi câtă căldură sufletească şi trupească degajă distinsul mogul, prin toate orificiile!

BREICHING NIUZ

spot_img

Caricatura zilei

spot_img
spot_img

Articole asemănătoare